Familia Creştină

Femeia care îşi recunoaşte păcatul primeşte iertare ianuarie 27, 2012

“Dumnezeu în adevăr n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mîntuită prin El.” Ioan 3:17

Astăzi vom învăţa despre femeia prinsă în preacurvie, o femeie care îşi recunoaşte păcatul şi primeşte iertare. Semnele, minunile şi vindecările din Evanghelia după Ioan au fost scrise ca noi să credem că Isus este Fiul lui Dumnezeu şi, crezînd în El, să avem viaţa veşnică. Te invit şi pe tine, cea care asculţi această veste bună, să te gîndeşti la Mîntuitorul, să primeşti această veste minunată, că El este Fiul lui Dumnezeu. Dacă încă nu te-ai întîlnit cu El, fie ca astăzi, această veste bună să fie şi pentru tine, ca pentru femeia samariteancă, sau ca pentru femeia prinsă în preacurvie. Iar dacă eşti credincioasă, lasă ca această veste să reîmprospăteze bucuria care ai avut-o atunci cînd te-ai întîlnit pentru prima dată cu Domnul Isus.

Să deschidem Biblia la Evanghelia după Ioan 8:1-5: “Isus S-a dus la Muntele Măslinilor. Dar dis de dimineaţă, a venit din nou în Templu; şi tot norodul a venit la El. El a şezut jos, şi-i învăţa.
Atunci cărturarii şi Fariseii I-au adus o femeie prinsă în preacurvie. Au pus-o în mijlocul norodului,
şi au zis lui Isus: „Învăţătorule, femeia aceasta a fost prinsă chiar cînd săvîrşea preacurvia. Moise, în Lege, ne-a poruncit să ucidem cu pietre pe astfel de femei: Tu dar ce zici?”Ca să înţelegem într-adevăr ce a fost scris în Lege, şi ce spune Moise, să deschidem Biblia în Vechiul Testament şi să vedem ce ne învaţă Cuvîntul lui Dumnezeu despre această situaţie în care cărturarii o acuză pe femeia pe care au adus-o înaintea Domnului.

Voi citi din Deuteronom 17:2-7: “Se va găsi poate în mijlocul tău, într-una din cetăţile pe care ţi le dă Domnul, Dumnezeul Tău, un bărbat sau o femeie care să facă ce este rău înaintea Domnului, Dumnezeului tău, şi care să calce legămîntul Lui; care să meargă după alţi dumnezei ca să le slujească şi să se închine înaintea lor, după soare, luna sau toată oştierea cerurilor, aşa cum Eu n-am poruncit. De îndată ce vei lua cunoştinţă şi vei afla lucrul acesta, să faci cercetări amănunţite. Dacă lucrul acesta este adevărat, dacă faptul este întemeiat, dacă urîciunea aceasta a fost săvîrşită în Israel (deci întîi trebuia cercetat, întemeiat), atunci să aduci la porţile cetăţii tale pe bărbatul sau femeia care va fi vinovat de această faptă rea (Deci pe cine trebuia să aducă? Pe femeia şi pe bărbatul vinovat de această faptă rea,) şi să ucizi cu pietre sau să pedepseşti cu moartea pe bărbatul acela sau pe femeia aceea. Cel vinovat de moarte să fie omorît pe mărturia a doi sau trei martori; să nu fie omorît pe mărturia unui singur martor. Întîi mîna martorilor să se ridice asupra lui ca să-l omoare, şi apoi mîna întregului popor. Să scoţi astfel răul din mijlocul tău.” Deci, ca să înţelegem despre ce este vorba, am citit Deuteronom şi am văzut că dacă un om era prins în păcat, trebuia adus înaintea poporului şi martorul era cel care ridica primul mîna şi dădea cu piatra. Deci aceasta era porunca.

Să vedem ce scrie în Levitic 20:7-9: “Voi, să fiţi sfinţi, şi să fiţi sfinţi, căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru. Să păziţi legile Mele, şi să le împliniţi, eu sunt Domnul, care vă sfinţesc. Dacă un om oarecare blestemă pe tatăl său sau pe mama sa, să fie pedepsit cu moartea; a blestemat pe tatăl său sau pe mama sa: sângele lui să cadă asupra lui.” Deci, nu numai curvia sau preacurvia erau pedepsite cu moartea, şi cel care blestema pe tatăl său sau pe mama sa, trebuia adus înaintea poporului şi omorît cu pietre. De asemenea, vedem că cei care se închinau la alţi dumnezei, aşa am citit în Deuteronom, în mod specific, fariseii aduc această femeie. “Dacă un om preacurveşte cu o femeie măritată, dacă preacurveşte cu nevasta aproapelui său, omul acela şi femeia aceea preacurvari să fie pedepseşiţi cu moartea.” (v.10) Ce au făcut cărturarii şi fariseii? Au adus numai femeia prinsă în preacurvie. Ce scrie în Levitic? Să aducă şi bărbatul şi femeia, şi să fie pedepsiţi cu moartea. În versetele 22-23 se spune: “Să păziţi toate legile Mele şi toate poruncile Mele, şi să împliniţi, pentru ca ţara în care vă duc să vă aşez, să nu vă verse din gură ei. Să nu trăiţi după obiceiurile neamurilor, pe care le voi izgoni dinaintea voastră; căci ele au făcut toate aceste lucruri, şi Mi-este scîrbă de ele.”

Deci, toate aceste păcate, pe care le-am menţionat, arată că lui Dumnezeu Îi este scîrbă, şi toate acestea aduc mînia lui Dumnezeu, pentru că El a scos pe poporul Lui din Egipt, ca să fie un popor sfînt, care să I se închine numai Lui. “V-am spus: “Voi le veţi stăpîni ţara; Eu vă voi da-o în stăpînire: este o ţară în care curge lapte şi miere.” (Dar ei trebuiau să-şi aducă aminte!), Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru, care v-am pus deoparte dintre popoare.” (v.24) În ce constă această punere deoparte? Voi să vă păstraţi curaţi, păzind poruncile şi legile Mele.

Să vedem ce scrie şi în Exodul 10, unde ne vorbeşte din nou despre felul cum i-a scos Domnul din ţara Egiptului, şi cum Dumnezeu este împotriva păcatului: “Faraon a chemat îndată pe Moise şi pe Aaron, şi a zis:”Am păcătuit împotriva Domnului, Dumnezeului vostru, şi împotriva voastră. Dar iartă-mi păcatul numai de data aceasta; şi rugaţi pe Domnul, Dumnezeul vostru, să depărteze de la mine şi urgia aceasta de moarte!” (v.16-17)

Vedem aici, cum poporul este ocrotit de Dumnezeu, cum El trimite pedepsele asupra poporului egiptean, şi astfel Faraon, căruia i se împietrise inima de fiecare dată cînd vedem mîna lui Dumnezeu, îşi cere iertare, cere să ia de la el pedeapsa lui Dumnezeu. Deci, Domnul a fost totdeauna cu poporul Său, l-a ocrotit, l-a păzit, şi a vrut să fie un popor pus deoparte, iar ei trebuiau să îndeplinească această poruncă, şi anume să se păstreze curaţi, şi să păzească toate legile pe care El le dăduse.

În Ioan 8 vedem că fariseii şi cărturarii, care cunoşteau Legea lui Moise, au venit, dar numai cu jumătate din ceea ce scria acolo, şi anume au adus numai femeia, nu au adus şi bărbatul. Deci, dintr-o dată vedem că sunt parţiali şi vedem că martorul trebuia să ridice primul piatra. Să vedem ce se spune în continuare în Ioan: “Spuneau lucrul acesta ca să-L ispitească. (Deci, motivaţia lor era să ispitească pe Domnul Isus.) Dar Isus s-a plecat în jos, şi scria cu degetul pe pămînt.”(v.6) Nu ne spune ce a scris, dar ştim, că din cauza că ei nu încetau să-L întrebe, “El S-a ridica în sus şi le-a zis: “Cine dintre voi este fără păcat, să arunce cel dintîi cu piatra în ea.” (v.7) Vă aduceţi aminte, că în Deuteronom am citit că mîna martorilor trebuia să se ridice asupra celui acuzat. Deci, cei care au venit şi au adus-o, ei trebuiau să fie primii care să ridice mîna şi s-o omoare. Interesant ce spune Domnul Isus. Cunoscînd că ei sunt vinovaţi, El spune: “Cine dintre voi este fără păcat, să arunce cel dintîi cu piatra în ea.” Martorii care au spus că sunt martori şi au adus femeia, au ridicat ei mîna? Nu.

În versetul 9 ni se spune: “Cînd au auzit ei cuvintele acestea, s-au simţit mustraţi de cugetul lor (Mustraţi de ce?) Pentru că Domnul Isus spune: “Cine dintre voi este fără păcat, să arunce … ) şi au ieşti afară unul cîte unul, începînd de la cei mai bătrîni, pînă la cei din urmă. Şi Isus a rămas singur cu femeia, care stătea în mijloc.” Vedem că acum femeia care nu L-a căutat pe Isus, nu a alergat la El, ci a fost prinsă în preacurvie, fiind vinovată de păcat, a fost adusă de alţii la Domnul Isus, să fie condamnată la moarte. Dintr-o dată, această femeie care se recunoaşte, că este asa cum e, nu se apără, nu spune nu-i adevărat, nu spune nimic, vedem că ea se întîlneşte personal cu Domnul Isus. Într-o astfel de situaţie, Isus, pe care ea Îl întîlneşte, o apără de moarte confruntîndu-i direct pe duşmanii ei, spunînd: “Cel care se simte nevinovat, să arunce cu piatra.”

Îmi imaginez ce era în inima acestei femei, care îşi aştepta moartea, şi nimeni nu aruncă nici o piatră. Ce emoţii, ce sentimente credeţi că au trecut prin inima acestei femei. Apoi, Isus a rămas singur cu femeia. “Atunci S-a ridicat în sus; şi cînd n-a mai văzut pe nimeni decît pe femeie, Isus i-a zis: “Femeie, unde sunt pîrîşii tăi? Nimeni nu te-a osîndit? (v.10) “Nimeni, Doamne.” Şi Isus i-a zis: “Nici eu nu te osîndesc. Du-te, şi să nu mai păcătuieşti. (v.11) Cîtă dragoste, cîte înţelegere din partea Domnului Isus, pentru această femeie, o femeie păcătoasă, o femeie acuzată, o femeie care merită moartea, pentru că a săvîrşit preacurvia. Domnul Isus a venit şi a murit pe cruce, pentru ca oamenii caru au păcătuit, ca şi această femeie, sau au făcut orice alt păcat, pentru că în Romani 3:23 spune: “Toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu”, să poată fi împăcaţi cu Dumnezeu. Toţi avem nevoie de mîntuire, toţi avem nevoie de Domnul Isus.

Această femeie s-a întîlnit cu Domnul Isus, pentru că Domnul Isus a venti la cei pierduţi, şi, în loc să fie omorîtă, în loc să fie condamnată, este eliberată de Domnul Isus. Şi tu poţi fi eliberat, dacă recunoşti că Isus este Fiul lui Dumnezeu, şi crezînd în El, poţi avea viaţă veşnică. Fariseii şi cărturarii au venit cu o motivaţie greşită, ei au vrut doar să-L ispitească pe Isus, ei n-au crezut în Dumnezeu, n-au crezut că Isus este Fiul lui Dumnezeu. Da, El era Învăţător, proroc, iar ei au vrut să-I găsească o pricină pentru a-L acuza. Isus foloseşte acest prilej, cînd ei o condamnau pe această femeie, ca să-i mustre spunîndu-le: “Cine este fără păcat, să arunce cel dintîi cu piatra în ea.” De fapt, ei trebuiau să-l aducă şi pe bărbat. Cine nu ştie dacă nu unul dintre ei a fost acela care s-a culcat cu această femeie! “Cine dintre voi este fără păcat, să i-a primul piatra şi s-o arunce,” le spune Domnul Isus fariseilor, iar femeii îi spune; “Nu te condamn, dar îţi spun un lucru: nu mai păcătui.”

În Iacov 4:4-10 spune: “Suflete preacurvare! Nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjşie cu Dumnezeu? Aşa că cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş cu Dumnezeu.” (Aici nu este vorba de o preacurvie, ca aceea în care a fost prinsă femeia aceasta. Dar despre ce este vorba?) Credeţi că degeaba vorbeşte Scriptura? Duhul, pe care L-a pus Dumnezeu să locuiască în noi, ne vrea cu gelozie pentru Sine. Dar, în schimb, ne dă un har şi mai mare. De aceea zice Scriptura: “Dumnezeu stă împotriva celor mîndri, dar dă har celor smeriţi.”

Credeţi că această femeie s-a smerit? Cînd s-a văzut singură, ea poate s-a aplecat, gândindu-se: “Acum va veni piatra.” Imaginaţi-vă cum aştepta ea osînda, piatra, moartea, şi dintr-o dată, se vede numai ea cu Domnul Isus. Şi Domnul îi spune: “De acum încolo să nu mai păcătuieşti.” … Iar în schimb ne dă un har şi mai mare… De aceea zice Scriptura: “El este împotriva celor mîndri, dar dă har celor smeriţi.” “Supuneţi-vă dar lui Dumnezeu, împotriviţi-vă diavolului şi el va fugi de la voi.” Ce trebuia să facă de acum încolo? Să nu mai păcătuiască. De acum încolo această femeie trebuia să se supună lui Dumnezeu, să se împotrivească diavolului, ca astfel acesta să fugă de la ea.

“Apropiaţi-vă de Dumnezeu, şi El Se va apropia de voi. Curăţiţi-vă mîinile păcătoşilor; curăţiţi-vă inima, oameni cu inima împărţită. Simţiţi-vă ticăloşia.”(Ea a recunoscut în inima ei, că ea a păcătuit, ea nu s-a apărat, ci şi-a recunoscut păcatul.) Tînguiţi-vă şi plîngeţi! Femeii acesteia îi pare rău, şi astfel ea se smereşte înaintea lui Dumnezeu şi Domnul Isus îi zice: “Te-am iertat; du-te, şi să nu mai păcătuieşti.”

Indiferent care este starea ta, atunci cînd îţi recunoşti păcatul, Domnul Isus te primeşte şi te iartă. De aceea a venit El în lumea aceasta, să aducă izbăvirea şi iertarea. În Ioan 3:17 ni se spune; “Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mîntuită prin El.” Femeia prinsă în preacurvie s-a întîlnit cu Cel care a venit, nu ca să judece, ci ca să aducă mîntuire. De ce? Pentru că lumea deja era condamnată la moarte, din cauza păcatului: “Oricine crede în El, nu este judecat; dar cine nu crede, a şi fost judecat, pentru că n-a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu. Şi judecata aceasta stă în faptul că, odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decît lumina, pentru că faptele lor erau rele.” (v.18-19) Faptele ei erau rele, dar acum ea se întîlneşte cu Domnul, şi El îi spune: “Nu te osîndesc, du-te, şi să nu mai păcătuieşti.”

Domnul Isus ne invită şi pe noi, pe tine şi pe mine, să continuăm în aceată neprihănire pe care El a dat-o. Iar dacă nu te-ai întîlnit cu El, astăzi El vrea să-ţi spună: “Du-te şi să nu mai păcătuieşti.” Pentru că Domnul Isus n-a venit să judece lumea, ci a venit ca lumea să găsească mîntuirea prin credinţa în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu.

Mia Oglice, Femeile Bibliei, Un stiudiu biblic despre „Femeile fără Nume”

Reprodus cu permisiunea autoarei