jump to navigation

Vagonul greşit la Rotterdam Martie 18, 2010

Posted by alaandrei in Îngeri şi miracole.
Tags: , , , , , , , , , ,
add a comment

Steve Lightle trebuia să ducă Biblii în Europa de Est şi Rusia. I s-a dat biletul lui pentru Ultrecht, Olanda, şi i s-a spus că trebuie să ia trenul spre Rotterdam, apoi să facă o schimbare de trenuri, pentru a pleca la sud în Roosendaal. Trenul a venit cu 5 vagoane. La început toate vagoanele erau marcate pînă la Rotterdam, el s-a grăbit la ultimul, presupunînd că şi destinaţia acestuia va fi aceeaşi.

Trenul îşi începu călătoria. Au lăsat în urmă trei oraşele şi după 45 de minute trenul opri într-o staţie. Uşa s-a deschis. Un bărbat a intrat în compartiment şi mergînd direct spre Steve, într-o engleză perfectă spuse, „Scuzaţi, domnule, dar dumnevoastră aţi greşit vagonul pentru Rotterdam, că să plecaţi la Roosendaal. Nu aţi vrea să mă urmaţi?”

După aceste cuvinte bărbatul coborî din tren. Dar Steve nu s-a mişcat imediat. El era în mare încurcătură. De unde ştia bărbatul cine era el? Cum de ştia că el vorbeşte engleza, cînd toţi ceilalţi vorbeau doar daneza? Dar el a sărit imediat în picioare, cînd văzu că trenul o luă din loc. Vagonul în care se afla el mergea spre Haga – adică în direcţia opusă celeia în care el vroia să ajungă, atunci el înşfăcă cele două valize şi merse după omul misterios. Cînd se afla la o distanţă de doi metri de bărbat, l-a privit direct în ochi şi i-a muluţumit. El s-a întors ca să-şi pună bagajul în vagon  şi apoi s-a întors din nou cu intenţia să întrebe,”De unde ai ştiut de greşeala mea?” dar nu era nimeni acolo, absolut nimeni.

El era aşa de nedumerit încît a început să caute cu privirea peste tot, de-a lungul trenului, pe platformă… Da bărbatul dispăruse cu desăvîrşire!

S-a dovedit a fi de importanţă vitală să poată face acea schimbare de trenuri pentru că, după cum aflase mai tîrziu, planul se schimbă. Dacă af fi luat trenul mai tîrziu întreaga misiune, de a duce Cuvîntul lui Dumnezeu într-o ţară „închisă”, ar fi fost pusă în pericol.

Dr. E.K. Victor Pearce, Miracole şi Îngeri, Volumul IV

Anunțuri

Ştiri creştine – Tunisia Martie 5, 2010

Posted by alaandrei in Îngeri şi miracole, Ştiri.
Tags: , , , , , , ,
add a comment

În Tunisia constituţia prevede libertatea religioasă dar specifică determinarea ţării de aderare la Islam. Convertiţii la Creştinism sunt priviţi ca o ameninţare a stabilităţii sociale, dar aceasta nu opreşte oamenii să-şi pună încrederea în Isus.

Un tunisian, bărbat numit Hatem, a avut acelaşi vis timp de trei ani de zile. In vis el vedea trei bărbaţi care stau împreună. Bărbatul din mijloc purta o cruce la gît. El avea o carte albastră în mînă şi i-a spus lui Hatem, “Ia cartea şi citeşte-o.” Bărbatul avea o barbă lungă şi purta o robă. Ceilalţi bărbaţi care stau cu el nu vorbeau. Hatem era speriat de acest vis. El a mers la Imam şi l-a întrebat ce însemna acel vis. Imam i-a spus că el nu ştie. Într-un final el a fost prezentat unui indigen credincios care i-a oferit lui Hatem un Nou Testament- era o carte albastră- şi o copie a filmului Isus. Hatem s-a decis să-L urmeze pe Isus.” El a spus:”Nu am avut pace. Acum că m-am hotărît să-l urmez pe Isus eu am căpătat pacea.” Dumnezeu le dă oamenilor din Tunisia visuri şi vedenii. Pentru Hatem aceasta a fost o perioadă de trei ani şi apoi –era de parcă Isus chiar se afla cu el în cameră-Hatem şi-a deschis viaţa sa lui Isus şi a găsit pacea.

Din Litonia la Londra – ajutată de… un înger Februarie 14, 2010

Posted by alaandrei in Îngeri şi miracole.
Tags: , , , , , , ,
add a comment

De origine sunt din Litonia, unul din statele Baltice, dar acum sunt cetăţean englez. Într-o dimineaţă tristă şi ploioasă am părăsit casa mea din Litonia, părinţii, toţi cei dragi, prieteni, biserica şi ţara pentru a veni în Marea Britanie cu scopul de a fi pregătită pentru o vocaţie specială.

Din Litonia trebuia să călătoresc prin Lituania, Germania, Olanda şi Belgia. Apoi de la Bruxelles la Ostende  pentru ca să traversez Canalul la Dover. De acolo la destinaţia finală, Londra, toate de una singură, abia ieşind din adolescenţă.

Era deja tîrziu cînd am ajuns la Bruxelles, un însoţitor m-a ajutat să cobor din tren şi un taxi m-a adus la staţia de unde trebuia să iau trenul la Ostende. Şoferul a lăsat bagajul chiar afara şi a plecat. Căutam vre-un hamal dar nu vedeam nici unul.

Sistemul public de anunţuri a făcut un nou apel pe care eu nu l-am înţeles. Oamenii au alergat grăbiţi spre porţi. Era oare acela trenul meu?

Eram agitată, dar fără cineva să mă ajute, nu mă puteam mişca, şi oricum nu am auzit denumirea Ostende în anunţ.

În cîteva minute staţia era pustie şi m-a simţit înfiorător de singură. Eram foarte obosită fiind în drum toată ziua şi toată noaptea, şi ultimile două nopţi nu am dormit prea bine şi nici în noaptea înainte de plecare nu am putut închide un ochi. Vis-a-vis de staţie era un depozit de cherestea în care cîţiva lucrători verificau şi marcau lemnul împrăştiat peste tot în curte. În timp ce-i priveam, m-am gîndit că poate unul din ei îmi va putea ajuta să duc bagajul pînă la intrarea in gară de trenuri, şi poate şti cînd este trenul la Ostende.  Doi dintre bărbaţi lucram mai aproape de drum. Nu ştiam nici franceza, nici flamanda, şi în afara de limba maternă, puteam vorbi doar germana.

„Poate ei înţeleg puţină germană”, m-am gîndit.

Dar mă temeam să mă apropii de ei. Puteam fi jefuită! Mă temeam de acest lucru şi în timp ce mă aflam pe tren, pe timp de noapte. Ar fi fost şi mai rău dacă mi-ar fi luată geantă în care era paşaportul şi viza pentru Marea Britanie, cît şi biletele pentru toată călătoria. Probabil că trenul la Ostende a plecat înainte ca eu să fi ajuns la staţie. Ce să fac mai departe?

Nici un hamal sau portar nu era nicăieri. Staţie părea părăsită. Se apropia noaptea, iar eu eram foarte neliniştită, deci acolo, la intrarea în gară, înconjurată de trei geamantane, şi cu o chitară în mînă, am închis ochii şi m-am rugat: „Doamne trimite pe cineva care poate vorbi Germana şi care mă poate ajuta!”

Nu mă aşteptam ca cineva în acele locuri, să poată vorbi una din limbile statelor Baltice. Era prima dată cînd ieşeam din ţara mea şi atît de departe de casă, deşi ştiam că cei de acasă  se roagă pentru mine.

Am privit din nou spre depozitul de cherestea. Încă nu se întunecase si puteam vedea bine curtea.  Atunci am văzut un alt bărbat în mijlocul curţii care se deosebea de ceilalţi lucrători. De fapt ai putea să-l iai drep un om de afaceri, pe care nici cum nu te-ai aştepta să-l vezi în mijlocul unui depozit de cherestea. Purta o haina de trei sferturi şi o pălărie.  Arăta de parcă ar fi trebuit să aibă şi o geamantan dar nu avea nimic în mînă.

Îl priveam în timp ce-şi făcea drum spre gara de tren. Dar eram nedumerită: „Cum de a ajuns în mijlocul depozitului de cherestea? Acesta era blocat de un zid inalt de cărămidă.” Straniu, mi-am zis, ei îl tratează de parcă n-ar exista. Mă gîndeam că l-ar fi întrebat ce făcea acolo.

Nici el nu le-a vorbit. El s-a apropiat de gară şi apoi a intrat în poarta din partea dreaptă. Eu stăteam în partea stîngă, aşa că fără să meargă mai departe, el s-a îndreptat spre mine şi m-a întrebat politicos în limba Germană: „Vă pot ajuta? V-am văzut stînd singură.” El avea atît blîndeţă şi compasiune în voce. „Eu caut un hamal pentru ca să ajug la trenul ce pleacă spre Ostende.” „Trenul d-ra a plecat şi mă tem că nu mai este nici un tren în această seară.” Eram uluită şi nu-mi trecea prim minte nici un răspuns. Atunci el a sugerat: „Aţi putea sta peste noapte într-un hotel şi pleca mîine dimineaţă.”

„Dar eu nu cunosc nici un hotel şi sunt străină aici, în plus, ar putea oare fi deschis vreun hotel aşa tîrziu?” Eram cuprinsă de panică. „Eu cunosc un hotel privat în suburbie, ” m-a asigurat el. „Îmi permiţi să te duc acolo.” „Dar am avea nevoie de un taxi,” am spus eu amînînd plecarea, fiindu-mi frică că aş putea fi luată într-o călătorie nu prea plăcută. „Nu avem nevoie de un taxi, e doar la 10 minute depărtare – putem merge pe jos.

„Dar ne trebuie un hamal pentru tot bagajul meu”, am venit eu cu o altă obiecţie.  „Nu avem nevoie de un hamal, să lăsăm bagajul la camera de păstrare de unde îl poţi lua dimineaţa cînd te întorci. Nu vom da geanta ta la păstrare pentru că vei avea nevoie de lucrurile din ea în această seară. „

Spunînd aceasta a ridicat cele două geamantane de parcă ar fi fost uşoare ca pana, deşi era mijlociu de statură şi nu arăta atletic. Am luat geanta mea mică şi chitara şi l-am urmat. Cînd am ajuns la camera de păstrare, a pus cu geamantanele pe tejghea cu uşurinţă. Am lăsat şi chitara.

Se părea că el preluase „cazul meu”. Mă simţeam ca o fetiţă mică lîngă tăticul meu. Frica s-a schimbat în fericire şi un sentiment de siguranţă m-a învăluit complet. „Acum te voi duce ca să poţi schimba nişte bani.” El mi-a spus cîţi bani voi avea nevoie să schimb pentru ca să pot plăti hotelul, taxiul şi hamalul în dimineaţa următoare. Apoi  a adăugat, „Voi comanda un taxi şi un hamal pentru mîine, îi voi da adresa hotelului la care stai si îi voi spune unde să te aducă.”

Am căpătat nişte bani Belgieni de la un ghişeu puternic luminat, şi de la luminile acelea puternice el m-a condus pe o stradă slab iluminată, dar nici un gînd de teamă, că cineva o să-mi fie furată geanta în întuneric, nu mi-a trecut prin minte. Curînd eram pe un pod travesîndu-l pentru a ajunge pe cealaltă parte, şi pentru a întreţine conversaţiea, el mi-a povestit totul despre oraş, dar eram surprinsă că nici o dată nu m-a întrebat de unde sunt sau de ce plecam în Anglia. Toată oboseala şi anxietatea s-au evaporat, pacea mi-a umplut inima şi mergeam veselă lîngă străinul care-mi ducea valiza.

Am ajuns la hotel care se afla pe o străduţă liniştită, şi am intrat pe verandă.  El a pus jos valiza şi a sunat din clopeţel. Uşa s-a deschis şi a apărut o femeie de vîrstă mijlocie şi spre surprinderea mea, străinul meu amabil nu i-a vorbit în Germană, ci cum mi s-a părut mie franceza sau flamanda. Mai degrabă am avut impresia că s-a scuzat pentru ora tîrzie, şi probabil a menţionat şi faptul că nu vorbesc decît germana, pentru că femeia s-a întors şi mi-a spus în germana: „Vă voi arăta camera.”

Străinul mi-a reamintit să iau şi valiza cu mine. Erau două camere drăguţe chiar la ieşirea de pe verandă, care ducea din una în cealaltă. „Ambele camere sunt libere în această seară, poţi alege oricare dintre ele.” „Voi sta în prima, mă aranjează chiar foarte mult.”  „Bine, eu plec să-i spun domnului care a venit cu tine că ai hotărît să iai camera, el probabil aşteaptă pe verandă.” Ea a plecat grăbită, dar s-a întors foarte nedumerită. „El a plecat! A dispărut complet! Cum a putut face una ca asta? Am privit şi în susul şi în josul străzii. Nu este nici urmă. Nu pot să cred.” Ea mă privea iscoditor, parcă aşteptînd vreo explicaţie, apoi i-a a adăugat, „Oricum, el mi-a spus că va comanda un taxi pentru tine.” „Da, asta mi-a spus şi mie.” „Bine atunci, dacă vrea să comande un taxi, el trebuie să treacă podul. Nu este altă cale, pe care ar putea ajunge la gara, aşa dar,  în două minute va fi pe pod!”

Ea mă privea parcă în căutarea unei soluţii, dar nu puteam să-i ofer nici una. În camera mea m-am gîndit la tot ce s-a întîmplat. La început apariţia lui neaşteptată în depozitul de cherestea, printre lucrătorii care nici nu bănuiau prezenţa lui acolo. Chiar după ce m-am rugat, „Trimite-mi un ajutor care poate vorbi germana.” El s-a apropiat şi ştia că nu sunt o belgiană. Primele sale cuvinte au fost în germană. Apoi el ştia că nu aveam nici mărci germane şi nici bani belgieni. Apoi puterea de care a dat dovadă cînd a dus valizele şi plus la toate – dispariţia lui ciudată.

Mulţumitoare dar nu obosită, m-am strecurat în aşternutul alb ca zăpada  şi am adormit imediat.

Dimineaţa clopoţelul a sunat şi acolo se afla un şofer care a spus, „Buna dimineaţa! M-a sunat un domn să vin să vă iau.”

Dr. E. K Victor Pearce, Miracole şi Îngeri

Produsele livrate de un … înger Mai 29, 2009

Posted by alaandrei in Îngeri şi miracole.
Tags: , , , , , ,
add a comment

02cos-tifetzÎn Suedia locuia un cuplu de misionari. Ei se aflau în mare stîmtoare. Ultimii bani au fost cheltuiţi şi produsele consumate. „Ce să facem,” plîngea soţia, „vom avea de îndurat foame”. „Este doar un lucru pe care îl putem face”, i-a răspuns soţul,” să-i spunem Domnului toate temerile noastre, să-i spunem care sunt nevoile noastre, şi că depozitul nostru e gol. Biblia ne spune să fim specifici decît atît. Hai să privim ce sfat avem în Filipeni 4:6  „Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţămiri. Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gîndurile în Hristos Isus.”

„SpuneI totul”, a repetat soţul.

„Bine atunci să alcătuim o listă cu produse de care avem nevoie”. Soţia a adus o foaie de hîrtie şi a scris următoarele, „Doamne Isuse avem nevoie de: 5 kg de cartofi, 2 kg de făină, 4 kg de mere şi pere, o conopidă şi ceva carne de vacă pentru duminică.” Ea a terminat de scris lista şi apoi şi-a amintit şi adăugat, „Mulţumesc, Isuse”. S-a simţit mult mai bine, făcînd asta şi s-a dus să-şi caute de lucru prin casă. Cîteva ore mai tîrziu, cam pe la 11.30 în acea dimineaţă, s-a auzit o bătaie în uşă. Soţia şi-a şters în grabă mîinile şi s-a pornit să deschidă uşa. Un bărbat stătea la uşă îmbrăcat ca un băcan, cu un şorţ lung, albastru peste hainele ce le purta. În mînă ţinea un coş cu produse. Bărbatu a zîmbit şi a spus, „Am adus ce aţi rugat”. El i-a întins coşul ca ea să poată verifica conţinutul lui. „Dar n-am comandat nimic,” a spus ea. „Ba da, doamnă, aţi comandat.” „Nu, cred că este o greaşeală. Îl chem pe soţul meu. Poate că el poate să explice.” Soţul a venit şi a spus, „Cred că aţi greşit uşa. Mai sunt încă 25 de uşi aici, încercaţi acolo.”

„Nu, eu v-am adus ceea ce aţi cerut,” şi a întins încă o dată coşul spre ei. Soţia l-a luat şi a început să se uite la conţinutul lui. Ea a găsit: 5 kg de cartofi, 2 kg de făină, 4 kg de mere şi pere, o conopidă şi ceva carne de vacă pentru duminică. Ea privi în sus, cu faţa luminată de bucurie, ca să-i mulţumească. Dar bărbatul nu era acolo! Soţul ei a răspuns, „El n-a trecut pe lîngă geam. El pur şi simplu a dispărut! Eu m-am uitat peste tot, dar nu l-am putut găsi.”

Căruciorul fugar şi … îngerul Mai 18, 2009

Posted by alaandrei in Îngeri şi miracole.
Tags: , , , , , , , ,
add a comment

Kerry şi soţul ei Chris au cumărat un cărucior foarte încăpător, pentru primul lor copil. Kerry făcea cumpărături cu o prietenă şi pentru că în cărucior era destul loc liber, ea a pus cunewborn-baby-girl-three-3-days-old-first-time-in-pram-1-PARmărăturile în capătul neocupat al acestuia. Aceasta a adăugat destul la greutate lui.  Ea a împins căruciorul că să se uite în fereastră unei magatin optic. Acolo era un ecran de testare, care invita la o examinare mai minuţioasă, pentru identificarea problemelor de vedere. Kerry s-a aplecat înainte ca să facă aceasta şi pentru o clipă a slăbit mînerul căruciorului. Căruciorul încărcat fugea repede de la ea, şi adăuga viteză, îndreptîndu-se spre bordura înaltă de trotuar a unui dublu-carosabil, plin de trafic. Cuprinsă de  panică, o luă după cărucior, cu gînd să-l oprească, dar acesta se îndepărta tot mai mult.

Îngrozită, privea cum căruciorului îi mar rămîneau cîţiva centimentri pînă la bordură, gata să-i răstoarne bebeluşul sub roţile maşinilor grăbite. Şi nu era nimeni în apropiere ca să o poată ajuta. În timp ce ea fugea înainte, observă că cineva apăru lîngă cărucior. Era un bărbat de vreo 40 de ani, ce purta  un palton maro, lung. El se oprise în faţa căruciorului. Uşurarea ei era atît de  mare încît un „Salvă Domnului!” îi izbucni de pe buze. Ea privi bărbatul, care spuse, „Da, într-adevăr!” El spuse aceasta cu un ton al vocii care era atît de calm, încît o făcu să creadă că el îl cunoaste pe Domnul, dacă a spus-o astfel.

Ea se întoarse spre prietena sa, care o urmase pe drum în jos, iar apoi se întoarse să-i mulţumească salvatorului binevenit, să-şi exprime uşurarea ei profundă şi gratitudinea, să-i spună, „Aţi fost extraordinar!” … dar nu mai era nimeni acolo.

„Mergeam, redobîndindu-mi calmul,” explica Kerry, „cînd deodată m-a străfulgerat gîndul – era ceva straniu cu privirea la salvarea miraculoasă! Un om obişnuit s-ar fi oprit să vorbească despre incident, şi posibil, să mai sugereze că căruciorul ar fi bine să aibă nişte frîne. Apoi faptul cum a dispărut acel om aşa de brusc, fără un loc evident care să-l ascundă.  Şi apoi mai era şi tonul vocii lui atît de liniştitor, „Da, într-adevăr!” ca răspuns la exclamarea mea, „Slavă Domnului!”

Kerry a simţit sîngele năvălind spre gît şi obrajii îmbujorîndu-se, atunci cînd conştientiză că avuse o întîlnire divină. Ea era încîntată şi mulţumi din toată inima lui Dumnezeu.

Iar pe fetiţa lor au numit-o Ruhama care înseamnă „Cea de care  se va îndura Domnul” Osea 2:1.