jump to navigation

Cînd începe copilul să deosebească binele de rău? mai 14, 2010

Posted by alaandrei in Instructiv-educativă.
Tags: , , , ,
add a comment

În urma efectuării unor teste savanţii au ajuns la concluzia că începînd cu vîrsta de şase luni bebeluşii care abia de pot sta bine pe şezute, deja pot face deosebirea între bine şi rău. Experimentele au ajuns să fie o adevărată provocare pentru savanţii care sunt de părere că copilul de naşte „tabula rasa” şi că moralitatea este conturată şi  formată de părinţi.

Într-unul din experimente cu păpuşi, sub forma unei piese de teatru, bebeluşii şi-au arătat preferinţele pentru păpuşa „bună” care a avut  rolul  pozitiv de  ajuta o altă păpuşă să urce un deal, şi  au respins pe cea care a „jucat ” rolul negativ de încurca personajul principal de a escalada urcuşul.

Alt test în care au participat copii de 2 ani  chiar a implicat şi remunerarea personajului pozitiv şi pedepsirea celui negativ,  lipsindu-l de dulciuri.

Profesorul Paul Bloom care s-a ocupat cu cercetarea moralităţii la copiii mai mulţi ani la rînd  a afirmat, „Tot mai multe dovezi ne arată că moralitatea este prezentă în viaţa noastră încă de la început.  Undeva simţul binelui şi răului parcă ar fi crescut în oase. Alegerea pe care au făcut-o copii nu a fost întîmplătoare deoarece mai toţi copiii au ales jucăria a cărei rol a fost pozitiv.”

Cu toate că studiile par să  arate că moralitatea este prezentă în viaţa bebeluşilor totuşi unii savanţi şi-au exprimat neîncrederea în rezultatele obţinute. Ei afirmă că bebeluşii au putut învăţa să deosebească binele de rău de la naştere.

Alţii afirmă că aceste teste ar putea comunica un mesaj greşit şi bebeluşii au ales jucăria „pozitivă” doar pentru că lor le-a plăcut că aceasta se mişca în sus şi nu pentru că ar fi ajutat „prietenul” său. (DailyMail)

Cred că important  este nu doar să îi învăţăm pe copiii noştri să deosebească binele de rău, cei care au copiii nu o dată s-au convins că micuţii ştiu foarte bine cînd „au călcat strîmb”, dar să-i ajutăm întotdeauna să procedeze corect, să-i ajutăm să aleagă binele şi pe cei ce îl fac.  În  zilele noastre sunt atîtea pericole şi atîţia care înceară să numească binele -rău iar răul- bine încît doar avînd un fundament stabil şi care nu se schimbă de la o zi la alta, putem să ne protejăm copiii. Această bază solidă este Cuvîntul lui  Dumnezeu – adevărul suprem – care rămîne actual şi serveşte drept un ghid ce are răspuns pentru toate situaţiile şi problemele vieţii şi care este unicul „barometru” a cărui date sunt întotdeauna corecte. „Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze şi cînd va îmbătrîni nu se va abate de la ea.” Proverbe   22:6

Reclame

Nu renunţa … la viaţă martie 17, 2010

Posted by alaandrei in Gîndul zilei.
Tags: , , , , , , ,
3 comments

„Căci noi sîntem lucrarea Lui, şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune, pe cari le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.” Efeseni 2:10

Ştiiai că Dumnezeu are pregătite fapte bune mai dinainte pe care anume tu poţi să le faci şi să aduci prin această laudă lui Dumnezeu? Cum îşi trăieşti viaţa? Recent am citit o mărturisire a unei persoane, care în rezultatul modului imoral de viaţă pe care îl ducea, era total nefericită şi de cîteva ori a încercat să se sinucidă, spunînd că viaţa nu mai are rost. Da posibil dacă te concentrezi la propria persoană şi nu urmăreşti nimic în afară de satisfacerea propriilor plăceri, care în final îţi lasă acest sentiment amar de nemulţumire.  Dar dacă ai avea şansa să vezi lacrimile de recunoştinţă în ochii unei bătrînele căreia i-ai ajutat să iasă, poate după săptămîni întregi de singurătate, şi să se bucure şi ea de soarele primăverii, sau dacă ai observa privirea plină de admiraţie şi respect a unui copilaş căruia tocmai i-ai oferit din timpul tău şi l-ai făcut să se simtă important şi iubit, pentru că părinţii îi sunt plecaţi şi nu are cine să-i acorde atenţie, şi sunt încă atîtea lucruri necesare şi utile pe care le poţi face…  Te-ai întrebat care sunt faptele bune pe care Dumnezeu le-a pregătit pentru tine azi? Viaţa este plină de sens!

„Nu uita niciodată că pielea se încreţeşte, părul încărunţeşte, iar zilele se adună în  ani… Dar ce e mai important, se conservă; forţa şi determinarea ta nu au vîrstă. Spiritul tău e cel care îndepărtează pînzele de păianjen. Dincolo de orice punct de sosire e unul de plecare. Dincolo de orice reuşită e o altă încercare. Cît timp trăieşti, simte-te vie! Dacă ţi-e dor de ce făceai, fă-o din nou. Nu te pierde printre fotografii îngălbenite de timp… Mergi mai departe! Atunci cînd toţi se aşteaptă să renunţi, nu lăsa să se tocească  tăria pe care o ai în tine. Fă astfel loc de milă, să impui respect. Cînd nu mai poţi să alergi, ia-o la trap. Cînd nu poţi să mergi, ia bastonul. Însă nu te opri … niciodată…!” Maica Teresa de Calcutta

Modelarea caracterului – cîteva idei despre disciplinarea copiilor martie 10, 2010

Posted by alaandrei in Instructiv-educativă.
Tags: , , , , , , ,
2 comments

1. Defineşte clar limitele înaite de a-l impune pe copil să le respecte. „Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: „Poţi să mănînci după plăcere din orice pom din grădină; dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănînci, căci în ziua în care vei mînca din el, vei muri negreşit.” (Geneza 2:16-17)

Cel mai important pas în orice procedură disciplinară este cel de a stabili aşteptări rezinabile şi limite preventiv. Copilul trebuie să ştie ce se poate şi ce nu este admisibil înainte ca să poarte responsabilitatea pentru acele reguli. Această precondiţie va elimina sentimentul copleşitor de nedreptate pe care un copil îl simte atunci cînd este pedepsit pentru accidente şi greşeli. Dacă incă  nu ai stabilit clar aceste limite nu aplica pedeapsa pentru ele.

2. Răspundeţi la provocări şi sfidare cu hotărîre şi încredere. „Căci Domnul mustră pe cine iubeşte, ca un părinte pe copilul pe care-l iubeşte! ”
(Proverbe 3:12)

Odată ce copilul a înţeles ce i se cere, el trebuie să poarte răspunderea pentru comportamentul său. Aceasta pare simplu la prima vedere, dar din experienţa majoritarea copiilor vor asalta autoritatea celor mai mari şi -i vor provoca să dovedească dreptul lor de a conduce. Într-un moment de rebeliune, copilul îl va asculta dorineţele părintelui şi va alege, deliberat să nu se supună. Este exact ca generalul înainte de luptă, care va calcula riscurile existente, va aranja forţele şi va ataca inamicul, în forţă. Cînd apare această confruntare faţă-în-faţă între generaţii, este extrem de important ca adultul să cîştige decisiv şi încrezător. Copilul a arătat clar că este pus pe luptă, iar părinţii trebuie să fie destul de înţelepţi ca să nu dezamăgească! Nimic nu este mai distructiv pentru poziţia de lider a părintelui decît ca un tată sau o mamă să se dea bătut. Cînd părintele perde o luptă după alta, recurgînd la lacrimi şi ţipete şi alte dovezi de frustrare, nişte schimbări dramatice au loc, în felul cum „sunt văzuţi” de copiii lor. În loc să fie nişte lideri siguri şi încrezători, ei devin nişte persoane lipsite de hotărire, care nu sunt vrednice de respect şi supunere.

3. Faceţi distincţie între sfidare deliberată şi iresponsabilitatea copilărească. „Pedepseşte-ţi fiul, şi el îţi va da odihnă, şi îţi va aduce desfătare sufletului. (Proverbe 29:17)

Un copil nu ar trebui pedepsit pentru comportament care nu este voit sfidător. Dacă uită să hrănească cîinele sau să-şi facă patul, să scoată gunoiul – cînd îţi lasă racheta de tenis în ploaie, sau îşi pierde bicicleta – reţineţi ca acest coportament este tipic copilăresc.  Acesta este, mai mult decît probabil, mecanizmul prin care o minte imatură este protejată de anxietăţile şi presiunile  adulţilor. Fii blînd şi delicat atunci cînd îl înveţi să devină mai bun. Dacă el nu reuşeşte să răspundă la intrucţiunile tale, atunci este momentul potrivit de a administra nişte consecinţe bine definite (poate plati din banii lui pagubele, sau poate fi lipsit de dreptul de a folosi ceva ce a stricat). Oricum iresposabilitatea copilarească este foarte diferită de sfidarea deliberată şi trebuie trata cu mai multă răbdare.

4. Reasigură şi învaţă-l după ce confruntarea s-a încheiat. „Este adevărat că orice pedeapsă, deocamdată pare o pricină de întristare, şi nu de bucurie; dar mai pe urmă aduce celor ce au trecut prin şcoala ei, roada dătătoare de pace a neprihănirii. (Evrei 12:11)
După momentul de conflict, în care părintele şi-a demonstrat dreptul de a conduce, (în special dacă acesta a rezultat în lacrimi) copii între 2-7 ani şi mai mari, pot simţi nevoia de a fi iubiţi şi reasiguraţi. Fără nici o ezitare, primeşte-l cu braţele deschise. Ţine-l strîns şi spune-i cît de mult îl iubeşti! Leagănă-l uşurel, amintindu-i încă o dată pentru ce a fost pedepsit şi poate evita această situaţie neplăcută în viitor. Acest moment de comunicare zideşte dragoste, fidelitate şi unitate în familie. Un moment important este rugăciunea împreună cu copilul, recunoscînd greşeala şi faptul că nu suntem perfecţi. Iertare divină este o experienţă extraodinară chiar şi pentru un copil foarte mic.

5. Evită cereri imposibil de îndeplinit.” Nu v’a ajuns nici o ispită, care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s’o puteţi răbda. (1Corinteni10:13)
Fii absolut sigur că copilul tău e capabil de a face ceea ce-i ceri. Niciodată nu pedesiţi copilul pentru că a udat patul involuntar sau pentru că încă nu face la oliţă, la o anumită vîrstă, pentru că se descrucă prost la şcoală, dacă nu este capabil să reuşească. Aceste cerinţe îl pun pe copil într-un conflict irezolbabil: nu are ieşire. Această stare aduce daune inevitabile aparatului emoţional uman.

6. Lasă-te, în toate, condus de dragoste. „Mai pe sus de toate, să aveţi o dragoste ferbinte unii pentru alţii, căci dragostea acopere o sumedenie de păcate.” 1Petru 4:8

O relaţie caracterizată de dragoste adevărată şi afecţiune este una sănătoasă, deşi unele greşeli şi erori părinteşti sunt inevitabile.

Felicitare pentru Marina noiembrie 20, 2009

Posted by alaandrei in Felicitări.
Tags: , , , , , , , , , , ,
add a comment

Draga Marina, la mulţi ani!

Ce  să-ţi dorim …,

Din cîte stim, de toate ai:

Un soţ cu minte şi frumos

Şi un copil venit din rai!

Noi astăzi te felicităm!

Şi  Domnului te-ncredinţăm,

Să–ţi dea El tot ce-i mai senin,

Din dragoste şi Duh divin.

Să te îmbrace cu tărie,

Să-ţi dea împlinire-n căsnicie,

Şi al tău soţ să te răsfeţe,

Ca-n visurile îndrăzneţe.

Să-ţi fie David sănătos,

Iar chipul veşnic luminos.

Să poţi cu zîmbetul tău larg,

Primi pe-oricine-ţi vine-n prag.

Să-ţi fie casa o cetate,

Pe Stînca vieţii ridicată.

Să nu priveşti nicicînd în jos,

Doar sus, spre scumpul tău, Hristos!

Lumînările magice … septembrie 5, 2009

Posted by alaandrei in Copil fiind....
Tags: , , , , , , ,
2 comments

P8110021Obişnuim în fiecare an, la aniversările zilelor de naştere să facem ceva deosebit pentru copiii noştri, şi anul acesta n-a fost o excepţie. La rînd era cel mai mic membru al familiei, Adriel-Benedict. Am cumpărat baloane şi cu ele am scris un colorat „La mulţi ani!”. N-a fost uşor şi mi-a luat cam jumătate de zi, dar a meritat tot efortul, cînd am văzut uimirea şi bucuria de pe faţa micului omagiat.

Cînd am mers să facem cumpărăturile, în rînd cu celelalte produse am căutat şi lumînări, pentru tortul de sărbătoare. De fapt, doream una în forma cifrei 5. Cînd am ajuns la raftul cu pricina, ghiciţi ce cifră-lumînare lipsea? Da, chiar cifra cinci. Poate că sună banal, dar chiar m-am întristat şi mă gîndeam, de ce oare lipsea anume cifră de carea aveam nevoie. Aveam atîtea motive pentru care era mai bine să fi cumpărat acest fel de lumînare: îmi părea mai intereasntă şi deosebită de cele care se folosesc de obicei, apoi copilul ar fi memorizat mai bine cîţi ani a împlinit, ş.a. Necătînd la toate motivele, cifra cinci n-a apărut nici după a doua căutare  şi nici după a treia. Am luat deci un set de lumănări, pe care era scris „magice”, m-am gîndit la moment: ce mai vor să spună şi cu asta?”, şi m-am grăbit spre casă, unde soţul deja achita celelalte cumpărături.

Numai cînd veni timpul să servim tortul am înţeles ce anume vroia să spună cuvîntul „magice”. Trebuie să menţionez că Benedict, cred că la fel ca alţi copii, are o deosebită plăcere să sufle lumînări. În anii precedenţi eram nevoiţi să aprindem de cîteva ori lumînările, ca să se simtă împlinit copilul.  Anul acesta, n-a fost nevoie să facem acest lucru, tocmai pentru ca cumpărasem lumînările … magice. Adriel a tot suflat, iar ele se tot reaprindeau, apoi în ajutor a sărit fratele mai mare, Andrieş, dar nici aceasta nu a dat rezulate dorite… Lumînările se aprindeau din nou şi din nou, iar băieţii se distrau şi rîdeau în hohote, aşa ceva nu mai văzuseră. Lucru care m-a întristat cel mai mult de fapt s-a dovedit  a fi surpriza zilei şi  l-a bucurat nespus pe Adriel.

Mă gîndesc că „copilul”, în acest caz am fost eu, şi încă unul răsfăţat care, dacă nu-i dai ce vrea, aici şi acum, se şi supără. Cred că aşa arătam eu în ochii lui Dumnezeu. Aveam atătea lucruri pentru care trebuia să-i fiu mulţumitoare şi totuş, mă întrista un lucru de nimic.  De fapt, de multe ori în viaţă noi în loc să lăsăm pe Dumnezeu să-şi realizeze planul său în viaţa noastră, să numărăm binecuvîntările, ne împiedicăm de nişte lucruri nesemnificative, sau care nouă ne par importante. Aceste păreri ale noastre ne fac să nu vedem, puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu. El este Cel care poate face ca toate lucrurile să lucreze spre binele celor cel iubesc pe El, trebuie doar să nu ne îndoim de aceasta, NICIODATĂ!