jump to navigation

Femeia care îşi recunoaşte păcatul primeşte iertare Ianuarie 27, 2012

Posted by alaandrei in Femeile Bibliei fără Nume.
Tags: , , , , , , , , , ,
add a comment

Dumnezeu în adevăr n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mîntuită prin El.” Ioan 3:17

Astăzi vom învăţa despre femeia prinsă în preacurvie, o femeie care îşi recunoaşte păcatul şi primeşte iertare. Semnele, minunile şi vindecările din Evanghelia după Ioan au fost scrise ca noi să credem că Isus este Fiul lui Dumnezeu şi, crezînd în El, să avem viaţa veşnică. Te invit şi pe tine, cea care asculţi această veste bună, să te gîndeşti la Mîntuitorul, să primeşti această veste minunată, că El este Fiul lui Dumnezeu. Dacă încă nu te-ai întîlnit cu El, fie ca astăzi, această veste bună să fie şi pentru tine, ca pentru femeia samariteancă, sau ca pentru femeia prinsă în preacurvie. Iar dacă eşti credincioasă, lasă ca această veste să reîmprospăteze bucuria care ai avut-o atunci cînd te-ai întîlnit pentru prima dată cu Domnul Isus.

Să deschidem Biblia la Evanghelia după Ioan 8:1-5: “Isus S-a dus la Muntele Măslinilor. Dar dis de dimineaţă, a venit din nou în Templu; şi tot norodul a venit la El. El a şezut jos, şi-i învăţa.
Atunci cărturarii şi Fariseii I-au adus o femeie prinsă în preacurvie. Au pus-o în mijlocul norodului,
şi au zis lui Isus: „Învăţătorule, femeia aceasta a fost prinsă chiar cînd săvîrşea preacurvia. Moise, în Lege, ne-a poruncit să ucidem cu pietre pe astfel de femei: Tu dar ce zici
?”Ca să înţelegem într-adevăr ce a fost scris în Lege, şi ce spune Moise, să deschidem Biblia în Vechiul Testament şi să vedem ce ne învaţă Cuvîntul lui Dumnezeu despre această situaţie în care cărturarii o acuză pe femeia pe care au adus-o înaintea Domnului.

Voi citi din Deuteronom 17:2-7: “Se va găsi poate în mijlocul tău, într-una din cetăţile pe care ţi le dă Domnul, Dumnezeul Tău, un bărbat sau o femeie care să facă ce este rău înaintea Domnului, Dumnezeului tău, şi care să calce legămîntul Lui; care să meargă după alţi dumnezei ca să le slujească şi să se închine înaintea lor, după soare, luna sau toată oştierea cerurilor, aşa cum Eu n-am poruncit. De îndată ce vei lua cunoştinţă şi vei afla lucrul acesta, să faci cercetări amănunţite. Dacă lucrul acesta este adevărat, dacă faptul este întemeiat, dacă urîciunea aceasta a fost săvîrşită în Israel (deci întîi trebuia cercetat, întemeiat), atunci să aduci la porţile cetăţii tale pe bărbatul sau femeia care va fi vinovat de această faptă rea (Deci pe cine trebuia să aducă? Pe femeia şi pe bărbatul vinovat de această faptă rea,) şi să ucizi cu pietre sau să pedepseşti cu moartea pe bărbatul acela sau pe femeia aceea. Cel vinovat de moarte să fie omorît pe mărturia a doi sau trei martori; să nu fie omorît pe mărturia unui singur martor. Întîi mîna martorilor să se ridice asupra lui ca să-l omoare, şi apoi mîna întregului popor. Să scoţi astfel răul din mijlocul tău.” Deci, ca să înţelegem despre ce este vorba, am citit Deuteronom şi am văzut că dacă un om era prins în păcat, trebuia adus înaintea poporului şi martorul era cel care ridica primul mîna şi dădea cu piatra. Deci aceasta era porunca.

Să vedem ce scrie în Levitic 20:7-9: “Voi, să fiţi sfinţi, şi să fiţi sfinţi, căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru. Să păziţi legile Mele, şi să le împliniţi, eu sunt Domnul, care vă sfinţesc. Dacă un om oarecare blestemă pe tatăl său sau pe mama sa, să fie pedepsit cu moartea; a blestemat pe tatăl său sau pe mama sa: sângele lui să cadă asupra lui.” Deci, nu numai curvia sau preacurvia erau pedepsite cu moartea, şi cel care blestema pe tatăl său sau pe mama sa, trebuia adus înaintea poporului şi omorît cu pietre. De asemenea, vedem că cei care se închinau la alţi dumnezei, aşa am citit în Deuteronom, în mod specific, fariseii aduc această femeie. “Dacă un om preacurveşte cu o femeie măritată, dacă preacurveşte cu nevasta aproapelui său, omul acela şi femeia aceea preacurvari să fie pedepseşiţi cu moartea.” (v.10) Ce au făcut cărturarii şi fariseii? Au adus numai femeia prinsă în preacurvie. Ce scrie în Levitic? Să aducă şi bărbatul şi femeia, şi să fie pedepsiţi cu moartea. În versetele 22-23 se spune: “Să păziţi toate legile Mele şi toate poruncile Mele, şi să împliniţi, pentru ca ţara în care vă duc să vă aşez, să nu vă verse din gură ei. Să nu trăiţi după obiceiurile neamurilor, pe care le voi izgoni dinaintea voastră; căci ele au făcut toate aceste lucruri, şi Mi-este scîrbă de ele.”

Deci, toate aceste păcate, pe care le-am menţionat, arată că lui Dumnezeu Îi este scîrbă, şi toate acestea aduc mînia lui Dumnezeu, pentru că El a scos pe poporul Lui din Egipt, ca să fie un popor sfînt, care să I se închine numai Lui. “V-am spus: “Voi le veţi stăpîni ţara; Eu vă voi da-o în stăpînire: este o ţară în care curge lapte şi miere.” (Dar ei trebuiau să-şi aducă aminte!), Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru, care v-am pus deoparte dintre popoare.” (v.24) În ce constă această punere deoparte? Voi să vă păstraţi curaţi, păzind poruncile şi legile Mele.

Să vedem ce scrie şi în Exodul 10, unde ne vorbeşte din nou despre felul cum i-a scos Domnul din ţara Egiptului, şi cum Dumnezeu este împotriva păcatului: “Faraon a chemat îndată pe Moise şi pe Aaron, şi a zis:”Am păcătuit împotriva Domnului, Dumnezeului vostru, şi împotriva voastră. Dar iartă-mi păcatul numai de data aceasta; şi rugaţi pe Domnul, Dumnezeul vostru, să depărteze de la mine şi urgia aceasta de moarte!” (v.16-17)

Vedem aici, cum poporul este ocrotit de Dumnezeu, cum El trimite pedepsele asupra poporului egiptean, şi astfel Faraon, căruia i se împietrise inima de fiecare dată cînd vedem mîna lui Dumnezeu, îşi cere iertare, cere să ia de la el pedeapsa lui Dumnezeu. Deci, Domnul a fost totdeauna cu poporul Său, l-a ocrotit, l-a păzit, şi a vrut să fie un popor pus deoparte, iar ei trebuiau să îndeplinească această poruncă, şi anume să se păstreze curaţi, şi să păzească toate legile pe care El le dăduse.

În Ioan 8 vedem că fariseii şi cărturarii, care cunoşteau Legea lui Moise, au venit, dar numai cu jumătate din ceea ce scria acolo, şi anume au adus numai femeia, nu au adus şi bărbatul. Deci, dintr-o dată vedem că sunt parţiali şi vedem că martorul trebuia să ridice primul piatra. Să vedem ce se spune în continuare în Ioan: “Spuneau lucrul acesta ca să-L ispitească. (Deci, motivaţia lor era să ispitească pe Domnul Isus.) Dar Isus s-a plecat în jos, şi scria cu degetul pe pămînt.”(v.6) Nu ne spune ce a scris, dar ştim, că din cauza că ei nu încetau să-L întrebe, “El S-a ridica în sus şi le-a zis: “Cine dintre voi este fără păcat, să arunce cel dintîi cu piatra în ea.” (v.7) Vă aduceţi aminte, că în Deuteronom am citit că mîna martorilor trebuia să se ridice asupra celui acuzat. Deci, cei care au venit şi au adus-o, ei trebuiau să fie primii care să ridice mîna şi s-o omoare. Interesant ce spune Domnul Isus. Cunoscînd că ei sunt vinovaţi, El spune: “Cine dintre voi este fără păcat, să arunce cel dintîi cu piatra în ea.” Martorii care au spus că sunt martori şi au adus femeia, au ridicat ei mîna? Nu.

În versetul 9 ni se spune: “Cînd au auzit ei cuvintele acestea, s-au simţit mustraţi de cugetul lor (Mustraţi de ce?) Pentru că Domnul Isus spune: “Cine dintre voi este fără păcat, să arunce … ) şi au ieşti afară unul cîte unul, începînd de la cei mai bătrîni, pînă la cei din urmă. Şi Isus a rămas singur cu femeia, care stătea în mijloc.” Vedem că acum femeia care nu L-a căutat pe Isus, nu a alergat la El, ci a fost prinsă în preacurvie, fiind vinovată de păcat, a fost adusă de alţii la Domnul Isus, să fie condamnată la moarte. Dintr-o dată, această femeie care se recunoaşte, că este asa cum e, nu se apără, nu spune nu-i adevărat, nu spune nimic, vedem că ea se întîlneşte personal cu Domnul Isus. Într-o astfel de situaţie, Isus, pe care ea Îl întîlneşte, o apără de moarte confruntîndu-i direct pe duşmanii ei, spunînd: “Cel care se simte nevinovat, să arunce cu piatra.”

Îmi imaginez ce era în inima acestei femei, care îşi aştepta moartea, şi nimeni nu aruncă nici o piatră. Ce emoţii, ce sentimente credeţi că au trecut prin inima acestei femei. Apoi, Isus a rămas singur cu femeia. “Atunci S-a ridicat în sus; şi cînd n-a mai văzut pe nimeni decît pe femeie, Isus i-a zis: “Femeie, unde sunt pîrîşii tăi? Nimeni nu te-a osîndit? (v.10) “Nimeni, Doamne.” Şi Isus i-a zis: “Nici eu nu te osîndesc. Du-te, şi să nu mai păcătuieşti. (v.11) Cîtă dragoste, cîte înţelegere din partea Domnului Isus, pentru această femeie, o femeie păcătoasă, o femeie acuzată, o femeie care merită moartea, pentru că a săvîrşit preacurvia. Domnul Isus a venit şi a murit pe cruce, pentru ca oamenii caru au păcătuit, ca şi această femeie, sau au făcut orice alt păcat, pentru că în Romani 3:23 spune: “Toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu”, să poată fi împăcaţi cu Dumnezeu. Toţi avem nevoie de mîntuire, toţi avem nevoie de Domnul Isus.

Această femeie s-a întîlnit cu Domnul Isus, pentru că Domnul Isus a venti la cei pierduţi, şi, în loc să fie omorîtă, în loc să fie condamnată, este eliberată de Domnul Isus. Şi tu poţi fi eliberat, dacă recunoşti că Isus este Fiul lui Dumnezeu, şi crezînd în El, poţi avea viaţă veşnică. Fariseii şi cărturarii au venit cu o motivaţie greşită, ei au vrut doar să-L ispitească pe Isus, ei n-au crezut în Dumnezeu, n-au crezut că Isus este Fiul lui Dumnezeu. Da, El era Învăţător, proroc, iar ei au vrut să-I găsească o pricină pentru a-L acuza. Isus foloseşte acest prilej, cînd ei o condamnau pe această femeie, ca să-i mustre spunîndu-le: “Cine este fără păcat, să arunce cel dintîi cu piatra în ea.” De fapt, ei trebuiau să-l aducă şi pe bărbat. Cine nu ştie dacă nu unul dintre ei a fost acela care s-a culcat cu această femeie! “Cine dintre voi este fără păcat, să i-a primul piatra şi s-o arunce,” le spune Domnul Isus fariseilor, iar femeii îi spune; “Nu te condamn, dar îţi spun un lucru: nu mai păcătui.”

În Iacov 4:4-10 spune: “Suflete preacurvare! Nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjşie cu Dumnezeu? Aşa că cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş cu Dumnezeu.” (Aici nu este vorba de o preacurvie, ca aceea în care a fost prinsă femeia aceasta. Dar despre ce este vorba?) Credeţi că degeaba vorbeşte Scriptura? Duhul, pe care L-a pus Dumnezeu să locuiască în noi, ne vrea cu gelozie pentru Sine. Dar, în schimb, ne dă un har şi mai mare. De aceea zice Scriptura: “Dumnezeu stă împotriva celor mîndri, dar dă har celor smeriţi.”

Credeţi că această femeie s-a smerit? Cînd s-a văzut singură, ea poate s-a aplecat, gândindu-se: “Acum va veni piatra.” Imaginaţi-vă cum aştepta ea osînda, piatra, moartea, şi dintr-o dată, se vede numai ea cu Domnul Isus. Şi Domnul îi spune: “De acum încolo să nu mai păcătuieşti.” … Iar în schimb ne dă un har şi mai mare… De aceea zice Scriptura: “El este împotriva celor mîndri, dar dă har celor smeriţi.” “Supuneţi-vă dar lui Dumnezeu, împotriviţi-vă diavolului şi el va fugi de la voi.” Ce trebuia să facă de acum încolo? Să nu mai păcătuiască. De acum încolo această femeie trebuia să se supună lui Dumnezeu, să se împotrivească diavolului, ca astfel acesta să fugă de la ea.

Apropiaţi-vă de Dumnezeu, şi El Se va apropia de voi. Curăţiţi-vă mîinile păcătoşilor; curăţiţi-vă inima, oameni cu inima împărţită. Simţiţi-vă ticăloşia.”(Ea a recunoscut în inima ei, că ea a păcătuit, ea nu s-a apărat, ci şi-a recunoscut păcatul.) Tînguiţi-vă şi plîngeţi! Femeii acesteia îi pare rău, şi astfel ea se smereşte înaintea lui Dumnezeu şi Domnul Isus îi zice: “Te-am iertat; du-te, şi să nu mai păcătuieşti.”

Indiferent care este starea ta, atunci cînd îţi recunoşti păcatul, Domnul Isus te primeşte şi te iartă. De aceea a venit El în lumea aceasta, să aducă izbăvirea şi iertarea. În Ioan 3:17 ni se spune; “Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mîntuită prin El.” Femeia prinsă în preacurvie s-a întîlnit cu Cel care a venit, nu ca să judece, ci ca să aducă mîntuire. De ce? Pentru că lumea deja era condamnată la moarte, din cauza păcatului: “Oricine crede în El, nu este judecat; dar cine nu crede, a şi fost judecat, pentru că n-a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu. Şi judecata aceasta stă în faptul că, odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decît lumina, pentru că faptele lor erau rele.” (v.18-19) Faptele ei erau rele, dar acum ea se întîlneşte cu Domnul, şi El îi spune: “Nu te osîndesc, du-te, şi să nu mai păcătuieşti.”

Domnul Isus ne invită şi pe noi, pe tine şi pe mine, să continuăm în aceată neprihănire pe care El a dat-o. Iar dacă nu te-ai întîlnit cu El, astăzi El vrea să-ţi spună: “Du-te şi să nu mai păcătuieşti.” Pentru că Domnul Isus n-a venit să judece lumea, ci a venit ca lumea să găsească mîntuirea prin credinţa în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu.

Mia Oglice, Femeile Bibliei, Un stiudiu biblic despre „Femeile fără Nume”

Reprodus cu permisiunea autoarei

Anunțuri

Samariteanca s-a închinat „în duh şi adevăr” Mai 20, 2011

Posted by alaandrei in Femeile Bibliei fără Nume, Social.
Tags: , , , , , , , ,
add a comment

„Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui, trebuie să I se închine în duh şi adevăr.” Ioan 4:24

Astăzi vom învăţa despre femeia samariteancă. În Proverbe 1:33 ni se spune: „Dar cel ce mă ascultă, va locui fără grijă, va trăi liniştit şi fără să se teamă de vreun rău.”  Femeia samariteancă a găsit această linişte, pentru că s-a întîlnit cu Cel ce dă liniştea, apa vie, viaţa, care poate s-o ajute, să fie liniştită, fără să se teamă de vreun rău. Această femeie samariteancă spune că ea este curioasă, dornică să înţeleagă ce este apa vie.

Ioan 4 vorbeşte despre această întîmplare, întîlnirea Domnului Isus cu femeia samariteancă. Dar ca să înţelegem mai bine această istorisire, şi despre această femeie, trebuie să înţelegem care este contextul Evangheliei după Ioan, cu ce scop scrie Ioan această Evanghelie. În Ioan 20 ne spune că: „Lucrurile acestea au fost scrise, „pentru ca voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, şi crezînd, să aveţi viaţă în Numele Lui.” Deci, toate semnele, minunile, şi evenimentele care sunt scrise în această carte au ca scop să-L prezinte pe Domnul Isus ca Fiul lui Dumnezeu, iar noi crezînd acest lucru, să avem viaţă veşnică. Această viaţă veşnică, această viaţă în Numele Lui, primeşte această femeie samariteancă.  Deci aceasta istorisire este scrisă pentru noi, ca toţi cei care citesc această carte, Biblia şi Evanghelia după Ioan, să înţeleagă că Isus este Fiul lui Dumnezeu.

În Ioan 4 citim: „Domnul a aflat că fariseii au auzit că El face şi botează mai mulţi ucenici decît Ioan. Însă Isus nu boteza El Însuşi, ci ucenicii Lui. Atunci a părăsit Iudea, şi S-a întors în Galilea. Fiindcă trebuia să treacă prin Samaria, a ajuns lângă o cetate din ţinutul Samariei, numită Sihar, aproape de ogorul pe care-l dăduse Iacov fiului său Iosif. Acolo se afla fântâna lui Iacov. Isus, ostenit de călătorie, şedea lângă fântână. Era cam pe la ceasul al şaselea. A venit o femeie din Samaria să scoată apă. „Dă-Mi să beau”, i-a zis Isus. Căci ucenicii Lui se duseseră în cetate să cumpere de ale mâncării. Femeia samariteană I-a zis: „Cum Tu, iudeu, ceri să bei de la mine, femeie samariteană?” – Iudeii, în adevăr, n-au legături cu samaritenii. „

De ce? Se pune întrebarea cine erau samaritenii. Este greu de definit precis rasa samaritenilor. Se crede că după ce asirienii au cucerit Împărăţia de Nord, sau Israelul, ei au strămutat oamenii din Imperiul Asirian în Samaria. Unii evrei din Samaria s-au căsătorit cu cei mutaţi în ţara lor. Cînd evreii s-au întors din cptivitate, samaritenii au dorit să ajute şi ei la zidirea Templului, dar au fost respinşi, deoarece ei adoptaseră practicile păgîne ale oamenilor cu care se amestecaseră. Duşmănia dintre evrei şi samariteni a continuat pînă în vremea lui Isus. Acest lucru îl vedem în 2 Împăraţi şi în lecţia de astăzi. Aţi avut de citit din 2 Împăraţi 17:20-29 şi, înainte de a învăţa despre femeia samariteancă, este bine să înţelegem de ce a spus ea: „Cum tu, iudeu, ceri apă de la mine?” Să vedem în ce societate trăia această femeie samariteancă, cine erau samaritenii şi de ce samariteanca pune întrebarea: Tu, iudeu, îmi ceri mie apă?”

Deci era duşmănite între iudei şi samariteni. De ce? În 2 Împăraţi 17:20-23 ni se spune: „Domnul a lepădat tot neamul lui Israel; i-a smerit, i-a dat în mâinile jefuitorilor şi a sfârşit prin a-i izgoni dinaintea feţei Lui. Căci Israel se dezlipise de casa lui David (Deci vedem dintr-o dată conflict între casa lui Israel şi a lui Iuda) şi făcuseră împărat pe Ieroboam, fiul lui Nebat, care-i abătuse de la Domnul şi făcuse pe Israel să săvârşească un mare păcat. Copiii lui Israel se dăduseră la toate păcatele pe care le făcuse Ieroboam; nu s-au abătut de la ele, până ce Domnul a izgonit pe Israel dinaintea Lui, cum vestise prin toţi slujitorii Săi proroci. Şi Israel a fost dus în robie, departe de ţara lui, în Asiria, unde a rămas până în ziua de azi. Împăratul Asiriei a adus oameni din Babilon, din Cuta, din Ava, din Hamat şi din Sefarvaim şi i-a aşezat în cetăţile Samariei în locul copiilor lui Israel. Au pus stăpânire pe Samaria şi au locuit în cetăţile ei. Când au început să locuiască aici, nu se temeau de Domnul, şi Domnul a trimis împotriva lor nişte lei care-i omorau. Atunci au spus împăratului Asiriei: „Neamurile pe care le-ai strămutat şi le-ai aşezat în cetăţile Samariei nu cunosc felul în care să slujească Dumnezeului ţării, şi El a trimis împotriva lor nişte lei care le omoară, pentru că nu cunosc felul în care trebuie să slujească Dumnezeului ţării.” Împăratul Asiriei a dat următoarea poruncă: „Trimiteţi pe unul din preoţii pe care i-aţi luat de acolo în robie; să plece să se aşeze acolo şi să le înveţe felul în care să slujească Dumnezeului ţării.”(v.25-27) Deci poporul Israel s-a abătut de la Dumnezeu, a urmat păcatele lui Ieroboam, în aşa fel încît nu mai ştiau cum să slujească  lui Dumnezeu. Acum le se trimite un preot, ca să-i înveţe cum să slujească.

Unul din preoţii care fuseseră luaţi robi din Samaria a venit de s-a aşezat la Betel şi le-a învăţat cum să se teamă de Domnul. Dar neamurile şi-au făcut fiecare dumnezeii săi în cetăţile pe care le locuiau şi i-au aşezat în templele idoleşti din înălţimile zidite de samariteni. (v. 28-29) Deci samaritenii se închinau idolilor, altor dumnezei. Ei şi-au făcut dumnezei după exemplul pe care l-au avut de la coloniştii strămutaţi aici de către asirieni. Vedem că samaritenii au avut o influenţă neagativă asupra poporului Israel şi, de aceea, exista acest conflict între iudei şi samariteni.

Să reluăm relatarea prezentată în capitolul 4 din Evanghelia după Ioan: „Femeia samariteană I-a zis: „Cum Tu, iudeu, ceri să bei de la mine, femeie samariteană?” – Iudeii, în adevăr, n-au legături cu samaritenii. Drept răspuns, Isus i-a zis: „Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel ce-ţi zice: „Dă-Mi să beau!”, tu singură ai fi cerut să bei, şi El ţi-ar fi dat apă vie.”„Doamne”, I-a zis femeia, „n-ai cu ce să scoţi apă, şi fântâna este adâncă; de unde ai putea să ai, dar, această apă vie?” (v.9-11) Deci, femeia este mirată de răspunsul pe care Domnul Isus i-l dă, şi nu vede omeneşte, de unde ar putea avea această apă vie.


„Eşti Tu oare mai mare decât părintele nostru Iacov, care ne-a dat fântâna aceasta şi a băut din ea el însuşi şi feciorii lui şi vitele lui?”
(Vedem că ştie istoria, ştie despre Iacov, deci cunoaşte religia.) Isus i-a răspuns: „Oricui bea din apa aceasta îi va fi iarăşi sete. Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete; ba încă, apa pe care i-o voi da Eu se va preface în el într-un izvor de apă care va ţâşni în viaţa veşnică.” 

De ce scrie Ioan această Evanghelie? Pentru ca să-L arate pe Isus, şi crezînd că El este Fiul lui Dumnezeu, să avem viaţă veşnică. Ce-i oferă Domnul Isus femeii samaritence? Apă, pe care dacă o va bea, va ţîşni în ea viaţa veşnică. „Doamne,” i-a zis femeia, „dă-mi această apă, ca să nu-mi mai fie sete, şi să nu mai vin pînă aici să scot.” (v.15) Domnul Isus îi vorbeşte despre viaţa veşnică, iar ea se gîndeşte la viaţa de aici.

De cîte ori ţi se întîmplă să vorbeşti cu oameni, să le spui despre Isus, că El este apa vie, că, dacă vin la El, dacă cred că El, vor avea viaţa veşnică, iar întrebările lor sunt ca ale femeii samaritence, dar cum să fac eu că vreau să nu-mi fie sete, cum să fac să nu mai vin pînă aici, să nu mai scot apă? S-a putea să mă ajuţi în treburile de acum?

Vedem că ea încă nu a priceput ce i-a spus Domnul, dar Dumnezeu, în persoana Domnului Isus, îi spune: „Du-te de cheamă pe bărbatul tău, şi vino aici.” Femeia i-a răspuns: „N-am bărbat.” Isus i-a zis: „Bine ai zis că n-ai bărbat. Pentru că cinci bărbaţi ai avut; şi acela pe care-l ai acum, nu-ţi este bărbat. Aici ai spus adevărul.” (v.16-18)

Din răspunsul pe care îl dă Domnul Isus acestei femei, aflăm ce fel de femeie era samariteanca. Este o femeie care a avut unul, doi, trei, … Cîţi? Cinci bărbaţi, şi de fapt, acela pe care-l ai nu-ţi este bărbat. Eşti cu el dar nu-ţi este bărbat. „Doamne, i-a zis femeia, „văd că eşti un proroc.” Ea ştiind că este pentru prima oară cînd se întîlneşte cu El, se miră de unde o cunoaşte, de unde ştie totul despre ea.

„Părinţii noştri s-au închinat pe muntele acesta; şi voi ziceţi că în Iersalim este locul unde trebuie să se închine oamenii.” (v.20) Vă aduceţi aminte de conflictul despre care am citit, relatat în 2 Împăraţi: „Femeie”, i-a zis Isus, „crede-Mă că vine ceasul cînd nu vă veţi închina Tatălui, nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim. Voi vă închinaţi la ce nu cunoaşteţi; noi ne închinăm la ce cunoaştem, căci Mîntuirea vine de la iudei.” (v.21-22) Ce a înţeles femeia? Voi vă închinaţi la ce nu cunoaşteţi; noi ne închinăm la ce cunoaştem, căci Mîntuirea vine de la iudei, îi spune Domnul Isus femeii. Deci, ea încă nu înţelege ce înseamnă a te închina, pentru că ea spune despre părinţii care s-au închinat pe muntele acesta, dar oare ce înseamnă această închinare.  Ce am văzut? Că samaritenii aveau idoli la care se închinau, dar Domnul Isus vorbeşte despre El, spunînd că numai Lui trebuie să ne închinăm. „Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, cînde închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl.” (v.23) Închinarea este în duh, Tatălui. De ce a venit Domnul Isus pe pămînt? Ca să facă voia Tatălui. Care este voia Tatălui? Ca închinătorii Lui să I se închine în duh şi în adevăr. Cui? Tatălui, lui Dumnezeu.

„Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui, trebuie să I se închine în duh şi în adervăr.” „Ştiu,” i-a zis femeia, „că are să vină Mesia.” (Ce ştia femeia? Ştia despre venirea lui Mesia, despre venirea Domnului Isus Hristos.) „Cînd va veni El, are să ne spună toate lucrurile.” (v.24-25) Domnul Isus S-a întîlnit cu ea, şi a început să-i spună despre o închinare adevărată, o închinare în duh şi în adevăr, nu înaintea idolilor, făcuţi de mîini omeneşti, ci înaintea Tatălui. „Ştiu”, a zis femeia. Ce ştia? Că va veni Mesia. Ce mai ştia? Că părinţii lor s-au închinat pe munte.

Deci, o femeie care cunoaşte religie, dar care nu cunoaşte persoana Domnului Isus, nu-L cunoaşte pe Dumnezeu, pentru că ea are cunoştinţă, dar n-are o întîlnire personală. Aici ea se întîlneşte cu Domnul Isus şi încă nu-L cunoaşte.  Dar să vedem ce se întîmplă atunci cînd El spune:„Eu, Cel care vorbesc cu tine, sunt Acela.” (v.26) Mesia, care are să vină, Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel care ne va spune toate lucrurile, este aici: „Eu sunt Cel despre care tu ai auzit, şi ştii că trebuie să vină!”

„Atunci au venit ucenicii Lui şi se mirau că vorbea cu o femeie. Totuşi nici unul nu i-a zis: „Ce cauţi?” sau: „Despre ce vorbeşti cu ea.” (v.27) Atunci, după ce Isus i-a spus că El este Acela, Mesia care avea să vină şi să le spună toate lucrurile, atunci, femeia a înţeles cu cine stătea de vorbă, a înţeles că ea s-a întîlnit personal cu Mesia, căruia trebuie să I te închini în duh şi în adevăr, pentru că El este Fiul lui Dumnezeu, şi crezînd în El ai viaţă veşnică.  Ea Îl auzise şi vorbise cu Însuşi Mîntuitorul.

„Atunci femeia şi-a lăsat găleata, s-a dus în cetate şi a zis oamenilor:„Veniţi de vedeţi un Om care mi-a spus tot ce am făcut; nu cumva este Acesta Hristosul?”(v.28-29) Da, El era Hristosul, Mesia pe care ei Îl aşteptau. „Ei au ieşit din cetate şi veneau spre El.” (v.30) Aceşti oameni dispreţuiţi de iudei, pentru că se închinau idolilor, atunci cînd femeia le-a spus că a găsit un om, şi credea că acest om este Hristos, au lăsat toate, aşa cum şi ea a lăsat găleata, şi preocupările lor omeneşti şi au mers să se întîlnească cu Domnul Isus Hristos.

„Dar El le-a zis: „Eu am de mâncat o mâncare pe care voi n-o cunoaşteţi.” Ucenicii au început să-şi zică deci unii altora: „Nu cumva I-a adus cineva să mănânce?”(v. 32-33) Din nou ucenicii se gîndesc la lucrurile de pe pămînt. „Isus le-a zis: „Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis şi să împlinesc lucrarea Lui.”(v.34) Care este voia lui Dumnezeu în contextul discuţiei dintre Domnul Isus şi femeia samariteancă? Voia lui Dumnezeu este ca El să fie cunoscut de cei care nu-L cunosc şi ca Isus să-i îndrume pe oameni spre Dumnezeu, care este Tatăl, şi care este Duh şi oricine I se închină, trebuie să I se închine în duh şi adevăr.

„Nu ziceţi voi că mai sunt patru luni până la seceriş? Iată, Eu vă spun: ridicaţi-vă ochii şi priviţi holdele care sunt albe acum, gata pentru seceriş. Cine seceră primeşte o plată şi strânge rod pentru viaţa veşnică; pentru ca şi cel ce seamănă şi cel ce seceră să se bucure în acelaşi timp.” (v.35-36) Ce a făcut Domnul Isus? El a cules roadele, şi Domnul Isus vorbeşte cu această femeie, ea se duce în cetate, strînge toată cetatea, şi roadele sunt gata: „Mulţi samariteni din cetatea aceea au crezut în Isus din pricina mărturiei femeii, care zicea: „Mi-a spus tot ce am făcut.” Mult mai mulţi au crezut în El din pricina cuvintelor Lui. Şi ziceau femeii: „Acum nu mai credem din pricina spuselor tale, ci din pricină că L-am auzit noi înşine şi ştim că Acesta este în adevăr Hristosul, Mântuitorul lumii.”(v. 30, 41-42)

Nu vrei şi tu să ai pace şi linişte, să-L primeşti pe Domnul Isus, ca într-adevăr să poţi lăsa toate pentru că ai găsit pacea, liniştea, bucuria, ca şi femeia samariteancă. Da, era păcătoasă, a avut cinci bărbaţi, şi cel cu care trăia nu era bărbatul ei, dar atunci cînd L-a auzit pe Mesia, cînd s-a întîlnit personal cu El, nu cu o religie, întîlnirea cu Ela făcut-o să lase tot, să uite de lucrurile acestea, pentru că L-a primit pe Domnul Isus, pentru că a crezut că El este Mesia cel aşteptat. Astfel ea s-a închinat în duh şi în adevăr, şi ea a primit viaţă veşnică, viaţă de care toţi avem nevoie, viaţă care ne dă pace, bucurie şi linişte.

Mia Oglice,  Femeile Bibliei, Un studiu Biblic despre „Femeile fără Nume”

Folosit cu permisiunea autoarei


Femeia liniştită depinde de Dumnezeu (I parte) Martie 24, 2010

Posted by alaandrei in Femeile Bibliei fără Nume.
Tags: , , , , , , , , ,
add a comment

„Ea s’a dus şi s’a aruncat la picioarele lui, şi s’a închinat pînă la pamînt. Şi şi-a luat fiul, şi a ieşit afară. ” 2 Regi 4: 37

Femeia liniştită depinde de Dumnezeu. Această femeie este femeia din Sunem. Nu-i aşa că aţi vrea şi dumneavoastră să fiţi o asemenea femeie liniştită? Cum arată femeia liniştită? Ce fel de caracter are ea? Cum sunt relaţiile ei de familie şi care este relaţia ei cu omul lui Dumnezeu?

La 2Împăraţi 4 citim despre această femeie şi învăţăm despre caracterul ei frumos. „Intr’o zi Elisei trecea prin Sunem. Acolo era o femeie bogată.” v. 8 Această femeie s-ar părea că are tot ce îi trebuie, aşa cum am învăţat despre împărăteasa din Seba, care şi ea avea tot ce-i trebuia, şi totuşi a venit, a umblat, a căutat înţelepciunea, a vrut să vadă lucrarea lui Dumnezeu. Femeia din Sunem este o femeie bogată, are tot ce-i trebuie. „Ea a stăruit de el să primească să mănînce la ea.” Vedem că o femeie bogată care se îngrijeşte de nevoile altora, şi în mod deosebit de nevoile omului lui Dumnezeu. Ea vrea să-l primească  în casa ei şi să-i dea să mănînce. ” Şi ori de cîte ori trecea, se ducea să mănînce la ea.”

„Ea a zis bărbatului ei: „Iată, ştiu că omul acesta care trece totdeauna pela noi, este un om sfînt al lui Dumnezeu.” v.9 Vedem o femeie care are familie, care are casă, e bogată, are tot ce-i trebuie lui, şi totuşi se gîndeşte la cel care este trecător, la cel care are nevoie să mănînce în drumul lui, la cel obosit. Ea se gîndeşte  la aceştea şi este primitoare de oaspeţi. Observaţi cum Elisei, prin comportarea  lui, prin felul de a fi, arată că este un om al lui Dumnezeu, un om sfînt. Deci, observăm că dacă înţelepciunea se vede din vorbire, sfinţenia noastră se vede în comportarea noastră.

” Să facem o mică odaie sus cu ziduri…”, spune femeia bărbatului ei, şi astfel cînd el vine aici, să aibă în această odaie un pat, o masă, un scaun, un sfeşnic, ca să stea acolo cînd va veni la noi. Elisei tocmai se întorsese din nou la Sunem, venise acolo la ea; l-a dus în odaia de sus, care a fost făcută special pentru el, şi l-a culcat acolo. Vedeţi, el este invitat prima dată numai la masă, apoi această familie găseşte cu cale să facă o cameră, o odaie care să aibă, pat, masă, scaun: tot ce-i trebuia să se odihnească atunci cînd trecea pe acolo.

Vedem care sunt relaţiile ei în familie, cum se sfătuieşte cu soţul ei, vedem atitudinea ei faţă de un străin pe care îl recunoaşte mai tîrziu ca fiind omul lui Dumnezeu. O găsim primitoare de oaspeţi, este o femeie înţeleaptă, care se gîndeşte să-i facă o cameră acestui om, ştie ce să pună în odaie.

Elisei este copleşit de această atitudine frumoasă a Sunamitei, şi spune slujitorului său Ghehazi: „Cheamă pe Sunamita aceasta!” v. 12 Ghehazi ştie exact care este nevoia acestei femei. Cînd este chemată, ea nu se scuză spunînd: „Sunt prea ocupată, nu pot veni acum.” Ea vine înaintea lui Elisei. Deci, această femeie care ştie cum să se poarte şi cum să ia iniţiativa, în ceea ce poate să slujească omului lui Dumnezeu, este o femeie vrednică, cu un caracter foarte frumos.

„Şi Elisei a zis lui Ghehazi: Spune-i: „Iată, pentru noi tu ţi-ai făcut toată tulburarea aceasta,  noi ce putem face pentru tine?” (Deci omului lui Dumnezeu recunoaşte că nu era nevoie ca ea să facă toate aceste lucruri, dar ea a ţinut ca să aibă această tulburare, adică s-a deranjat ca să-l poată primi cît mai bine.) Trebuie să vorbim pentru tine împăratului sau căpeteniei oştirii?” v.13. Ea răspunde atît de frumos: „Eu locuiesc liniştită în mijlocul poporului meu.” Deci, n-ai pentru ce să intervii, eu nu m-am certat cu nimeni, nu am nevoie de favorurile împăratului, nici de cele ale căpeteniei oştirilor, pentru că eu sunt o femeie liniştită în mijlocul poporului meu.

Cum eşti tu cunoscută? Iar dacă ar fi să te descrii personal, cine eşti, cum te-ai descrie? Această femeie are curajul să spună înaintea omului lui Dumnezeu: „Eu locuiesc liniştită în mijlocul poporului meu.”

Oare ce face această femeie să fie liniştită? Noi ştim în vremuri trăim, vremuri în care toată lumea se agită, într-o vreme în care foarte rar găseşti pe cineva liniştit. De cine depinde ca să fii liniştit? În ce împrejurări trăia această femeie?  Credeţi că problemele din zilele acelea erau diferite de problemele noastre?  Aceată femeie este liniştită pentru că ea îşi înţelege menirea ei ca soţie, înţelege care trebuie să fie relaţiile ei de familie, atitudinea faţă de trecători, faţă de omul lui Dumnezeu. Ea este o femeie care îşi deschide uşa casei, care nu se încrede în bogăţia ei nemaidorind să vadă pe nimeni, este o femei care depinde de Dumnezeu, care nu are nevoie nici de împărat, nici de căpetenia oştirii, pentru că locuieşte liniştită în mijlocul poporului ei.

După ce aude acest răspuns, Elisei nu ştie ce să facă pentru a o ajuta. Ghehazi, slujitorul lui Elisei, spune: „Ea n-are fiu, şi bărbatul ei este bătrîn.” v.14 Interesant că ea nu se plînge de acest lucru, ea este  o femeie multumită. Cînd eşti muţumit, eşti liniştit, şi eşti recunoscător lui Dumnezeu şi din ceea ce îţi aparţine, dai şi altuia, nu te compari cu ceilalţi, nu vrei mai mult, pentru că nu-ţi ajunge şi pentru că totdeauna va fi cineva care are mai mult ca tine. Ea este mulţumită cu starea ei, este muţumită cu bărbatul ei, ea nu spune că ar dori ceva. Ea este o femeie liniştită, şi Ghehazi spune: „Ea n-are fiu, şi bărbatul ei este bătrîn.”

Şi el a zis: „Cheamă-o!” Ghehazi a chemat-o, şi ea a venit la uşă. Elisei i-a zis: „La anul pe vremea aceasta, vei ţinea în braţe un fiu.” Şi ea a zis: „Nu! domnul meu, omule al lui Dumnezeu, nu amăgi pe roaba ta! Femeia a rămas însărcinată, şi a născut un fiu chiar pe vremea aceea, în anul următor, cum îi spusese Elisei.  Copilul s’a făcut mare. Şi într’o zi cînd se dusese pela tatăl său la secerători,  a zis tatălui său: „Capul meu! Capul meu!” Tatăl a zis slujitorului său: „Du-l la mamă-sa!” Slujitorul l-a luat şi l-a dus la mamă-sa. Şi copilul a stat pe genunchii mamei sale pînă la amează, şi apoi a murit. ” v.15-20

Un dar primit de la Dumnezeu, un dar pe care ea nu l-a cerut, ci îi este promis şi,  dintr-o dată, copilul strigă: „Capul meu! Capul meu!” şi moare. Vedem că acestă femeie, care locuia liniştită în mijlocul poporului ei înainte de a i se naşte acest fiu, rămîne liniştită chiar şi  în situaţia aceasta. De unde ştim acest lucru? Scriptura ne spune: „Ea s’a suit, l-a culcat pe patul omului lui Dumnezeu, a închis uşa după ea, şi a ieşit. A chemat pe bărbatul ei, şi a zis: „Trimite-mi, te rog, un slujitor şi o măgăriţă; vreau să mă duc în grabă la omul lui Dumnezeu, şi apoi mă voi întoarce.”v.21-22

Vedem că această femeie este liniştită chiar şi în această situaţie critică în care îi moare copilul. Ea îşi cheamă bărbatul, vorbeşte frumos spunînd: „Trimite-mi, te rog, un slujitor şi o măgăriţă; vreau să mă duc în grabă…” Vedem cît de frumos ştie să vorbească ea cu bărbatul ei, cu omul lui Dumnezeu, cu toţi cei din jur, este liniştită, nu strigă, nu ţipă, nu spune bărbatului  nimic, ce vrea doar să se ducă la omul lui Dumnezeu. „Şi el a zis: „Pentruce vrei să te duci astăzi la el? (El încă nu ştia de moartea copilului.)Doar nu este nici lună nouă, nici Sabat.” Ea a răspuns: „Fii pe pace!” v.23 Cînd poţi să spui altuia : „Fii pe pace!”? Atunci căn tu ştii ce este pacea, vrei să-l asiguri şi pe celălalt de pace. Deci vedem că aceste femeie este o femeie liniştită, o femeie care ştie unde să alerge chiar şi atunci cînd vine moartea, şi spune bărbatului ei: „Fii pe pace!” (va urma)

Mia Oglice, Femeile Bibliei, Un Studiu Biblic despre „Femeile fără Nume”

Reprodus cu permisiunea autoarei



Femeia care a intervenit la momentul oportun(continuare) Decembrie 28, 2009

Posted by alaandrei in Femeile Bibliei fără Nume, Social.
Tags: , , , , , , , , , ,
add a comment

După ce Absalom ia această hotărîre, şi anume  că toţi copiii lui Israel să urmeze sfatul lui Huşai, Huşai le spune preoţilor  că Ahitofel a dat cutare sfat lui Absalom… El spune tot ce se întîmplă şi trimite această ştire prietenului său, David, sfătuindu-l: „Nu sta noaptea în cîmpiile pustiei, ci du-te mai departe, ca nu cumva împăratul şi tot poporul  care este cu el să fie în primejdie  să piară. Ionatan şi Ahimaaţ stăteau lîngă fîntîna Roguel. Slujnica  venea şi le aducea ştiri. (v.16-17)

Aici întîlnim o slujnică, care se afla lîngă fîntîna Roguel (En-rogel) care venea şi aducea ştirile, spunea ce se întîmplă, ca să fie duse mai departe la îmăratul David, „… căci nu îndrăzneaz să se arate şi să intre în cetate.” (v.17b) Cine? Existau doi slujitori, care stăteau acolo lîngă fîntînă ca să primească veşti de la Huşai să le ducă  lui David.

Această femei este o femeia curajoasă, care crede în planul lui Dumnezeu. Ea a auzit că Dumnezeu l-a ales pe David ca împărat, nu pe Absalom, de aceea, ea îşi pune viaţa în pericol, îşi foloseşte dibăcia, îsteţimea, şi înţelepciunea ei, ca să intervină şi să-i ajute pe aceşti doi slujitori, exact în momnetul în care ei au nevoie. De ce?  Pentru că ea crede Cuvîntul lui Dumnezeu şi promisiunea că David va fi împărat.

„Dar odată, i-a zărit un tînăr…” (Pe cine? Pe aceşti doi slujitori.) …Ei au plecat amîndoi în grabă… la casa unui om, care avea o fîntînă, în curte, şi s-au pogorît în ea.” (v.18) Acest tînăr îi dă de ştire lui Absalom că i-a văzut pe cei doi slujitori ai lui David. Atunci Absalom îşi trimite slujitorii săi ca să cerceteze. Femeia îşi dă seama, şi ce face? „A luat o învelitoare, a întins-o peste gura fîntînii, şi a împrăştiat urluiala pe ea.” (v.19) Deci, ea procedează ca şi cum nu s-ar fi întîmplat nimic, ca să nu dea nimic de bănuit: „Slujitorii lui Absalom au intrat în casă la femeia aceasta au zis: „Unde sunt Ahimaaţ şi Ionatan?” (v.20)

Este interesant de observat că numele acestei femei nu este menţionat. Ea este descrisă ca o slujnică  ce aducea ştiri, ca o femeie care este de partea împăratului, o femeie îndrăzneaţă, care are inscusinţă în a face această învelitoare, care are înţelepciune şi nu se pierde cu firea; în momentul în care intervine ceva neprevăzut ştie cum să intervină. Observăm că ea a făcut ţesătura învelitorii astfel încît oameniii lui Absalom să nu bănuiască nimic. Deci vedem că această femeie este iscusită şi intervine la momentul oportun. Ea ştie cum să rezolve problema, atunci cînd oamenii trimişi de Absalom vin în casă ei şi o cercetează.

Femeia le-a răspuns: „Au trecut pîrîul”. Au căutat, şi negăsindu-i, s’au întors la Ierusalim. După plecarea lor, Ahimaaţ şi Ionatan au ieşit din fîntînă, şi s’au dus să dea de ştire împăratului David. Au zis lui David: „Sculaţi-vă şi grăbiţi-vă de treceţi apa, căci Ahitofel a plănuit cutare şi cutare lucru împotriva voastră.” David şi tot poporul care era cu el s’au sculat şi au trecut Iordanul; cînd se lumina de ziuă, nu rămăsese nici unul care să nu fi trecut Iordanul”. (2 Samuel 17:21-22)

Deci, această femeie înţeleaptă face o lucrare de intermediere: ea află, prin Huşai, ce se întîmplă la curtea lui Absalom, spune cele aflate slujitorilor pe care îi ascundea în fîntîna Roguel, şi aceştia mergeau mai departe, şi transmiteau veştile împăratului David. Astfel, împăratul David este salvat împreună cu tot poporul şi slujitorii lui. Vedem că această femeie are curaj, inscusinţă, înţelepciune şi, prin ceea ce face, ea dovedeşte cît de mult crede în Cuvîntul lui Dumnezeu, prin faptul că îşi pune viaţa în pericol, pentru a apăra pe împăratul David, care este urmărit de fiul său Absalom.

Putem compara această femeie cu Rahav. Pentru aceasta să privim în cartea Iosua, să vedem ce au în comun aceste două femei. Prin faptul că îi ascunde pe cei doi slujitori ai lui David, vedem că ea se aseamănă cu Rahav, care ascunde şi ea doi bărbaţi. Cu ce scop? Aceşti oameni au venit ca să iscodească Ierihonul, şi să ducă vestea bună, că într-adevăr ei pot să cucerească ţara, poporul Israel poate să intre în Ierihon.

Rahav ascunde iscoadele, şi care este secretul? Ea îl spune în Iosua 2:9-12: „Ştiu că Domnul v-a dat ţara aceasta, căci ne-a apucat groază de voi, şi toţi locuitorii ţării tremurau înaitea voastră. (De ce?) Fiindcă am auzit cum, la ieşirea voastră din Egipt, Domnul a secat înaintea voastră apele mării Roşii, şi am auzit ce aţi făcut celor doi împăraţi ai Amoriţilor dincolo de Iordan, lui Sihon şi Og, pe cari i-aţi nimicit cu desăvîrşire.  De cînd am auzit lucrul acesta, ni s’a tăiat inima, şi toţi ne-am pierdut nădejdea înaintea voastră;(De ce?) căci Domnul, Dumnezeul vostru, este Dumnezeu sus în ceruri şi jos pe pămînt.  Şi acum, vă rog, juraţi-mi pe Domnul că veţi avea faţă de casa tatălui meu aceeaş bunăvoinţă pe care am avut-o eu faţă de voi.

Vedem că Rahav le ascunde pe cele două iscoade, pentru că ea are credinţă, aşa cum citim şi în Iacov. Rahav crede că Dumnezeu a hotărît că Ierihonul să cadă în mîinile poporului Israel, pentru că Dumnezeu în planul Lui este de partea poporului Israel, şi vrea să-i  dea biruinţă. Rahav a auzit cine este acest Dumnezeu, că El „este Dumnezeu sus în cer şi jos pe pămînt” şi, din această cauză, ea ascunde iscoadele prin credinţă, şi arată bunăvoinţă acestpr iscoade, ca să le scape viaţă.

Vedem ce asemănătoare este istoria lui Rahav cu istoria acestei femei care slujea lîngă fîntîna Roguel, şi care îi protejează pe doi dintre slujitorii lui David. De ce? Pentru că ea crede că Domnul Dumnezeul lui Israel, a hotărît ca David să fie împărat, şi nu Absalom. Ea îşi pune viaţa în pericol, pentru că ştie că acesta este planul lui Dumnezeu.

Atunci înţelegi care este planul lui Dumnezeu cu privire la viaţa ta, cu privire la cei din jurul tău, atunci ai un cuvînt potrivit, ştii să intervii la momentul oportun, în aşa fel încît să fii o femeie înţeleaptă, care slujeşte oamenilor, şi prin aceasta slujeşte lui Dumnezeu. Prin intervenţiile noastre înţelepte, noi facem ca planul lui Dumnezeu să se împlinească, aşa cum a făcut Rahav şi femeia de lîngă fîntîna Roguel. Dumnezeu, cu siguranţă, putea să folosească pe altcineva, dacă nu era Rahav, sau femeia de lîngă fîntîna de Roguel, dar eu aş vrea ca, în planurile lui măreţe, Dumnezeu să mă aleacă pe mine, să intervin în situaţii ca acestea. Eu doresc ca, la momentul potrivit, să ştiu cum să-mi  folosesc iscusinţa, în aşa fel încît să scap viaţa celor pe care Dumnezeu vrea să-i folosească. Aş vrea să disting voia lui Dumnezeu.

O altă femeie înţeleaptă pe care o putem compara cu aceste două femei, este Priscila, care împreună cu bărbatul ei ştiu să aleagă pe Apolo, să-l facă ucenic, să-i arate învăţăturile lui Dumnezeu, pentru că ei au înţeles că Dumnezeu a ales să-l folosească pe acest om în lucrarea Sa.

Ori de cîte ori rămînem în Cuvîntul lui Dumnezeu, cînd dorim înţelepciunea care vine de la Dumnezeu, cînd punem la dispoziţia Lui, vom face o distincţie clară între planul lui Dumnezeu, cu privire la viaţa noastră, şi mijlocirea noastră pentru cei din jur. Dumnezeu vrea binele nostru şi tot El ne dă înţelepciune să ştim şi noi la rîndul nostru, cum să intervenim în viaţă celor din jurul nostru, în aşa fel încît slava să fie a lui Dumnezeu, pentru că avem o inimă pricepută şi dorim să facem voia lui Dumnezeu.

Mia Oglice, Femeile Bibliei, Un studiu Biblic despre „Femeile Bibliei fără Nume”

Reprodus cu permisiunea autoarei.

Este avortul o alegere sau o crimă? Octombrie 19, 2009

Posted by alaandrei in Social.
Tags: , , , ,
add a comment

1 milion de spanioli au ieşit pe străzile Madridului ca să protesteze împotriva legalizării avortului, proiect de lege care va fi pus în discuţie într-un timp apropiat. Cei mai mult sunt indignaţi de un punct din acest proiect care le permite minorilor să întrerupă o sarcină fără acceptul părinţilor.

Care trebuie să fie atitudinea faţă de avort? Ce să răspunzi celor mai mulţi medici care atunci cînd treci pragul cabinetului te şi întreabă dacă doreşti să păstrezi copilul sau doreşti să faci avort. Iar dacă mai văd că femeia nu este decisă îi aduc mai multe argumente pro avort decît contra.

Trăim noi oare vremuri mai grele decît au trăit buneiii şi părinţii noştri într-o ţară devastată de război şi sărăcie? Nicidecum! Suntem noi oare mai emancipaţi sau mai egoişti? Şi cine oare ne dă dreptul să facem această alegere? Cîţi dintre cei care azi păşesc grăbiţi pe străzile oraşului indiferenţi şi dezinteresaţi ar fi în viaţă dacă părinţii lor ar fi avut această opţiune de a alege?

Nu mi se va şterge niciodată din memorie clipele în care îmi admiram copiii nou-născuţi şi nu mă mai săturam să privesc minunea lui Dumnezeu refletată în chipurile lor. „Cel mai teribil lucru pentru o femeie probabil este cel de a fi lipsită de harul de a aduce pe lume un copil?” mă gîndeam. Nimic în lume nu poate înlocui această experienţă în viaţa unei femei.

Ce mare resposabilitate avem noi ca părinţi să educăm copiii noştri în frică de Dumnezeu şi cu o atitudine corectă faţă de Creatorul şi Dătătorul vieţii cît şi faţă de fiinţa care ia naştere în „pîntecele mamei”. Iar dacă am eşuat în educaţie să nu fim noi cei care să facem din copiii noştri criminali, îndemnîndu-i la avort!   Lăsaţi copilaşii!