jump to navigation

Credinţa face totul cu putinţă Decembrie 6, 2015

Posted by alaandrei in Poezie.
Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,
1 comment so far

Credinţa este încrederea de neclintit,

În lucrul care l-ai nădăjduit,

Ea este o puternică încredinţare,

În ceea ce nu poţi vedea.
Prin ea pricepem că Pămîntul,

Cu tot ce este azi pe el,

A fost făcut doar prin Cuvîntul,

Plin de putere a lui Dumnezeu.
Prin ea adus-a Abel jertfă,

Şi-a fost primit şi socotit

neprihănit, şi azi vorbeşte

Chiar dacă trupul i-a murit.
Tot prin credinţă şi Enoh,

A fost mutat de pe pămînt,

Căci însuşi Dumnul îl luase,

Că-I e plăcut mărturisind.
Şi făra ea-i cu neputinţă,

Să fim plăcuţi lui Dumnezeu,

Tu trebuie să ai credinţă,

Şi-atunci te răsplăteşte El.
Prin ea şi Noie şi-a salvat,

Întreaga casa de pierzare,

Făcînd un chivot şi-osîndind,

O lume rea nepăsătoare.
Avraam a fost chemat să iasă,

Fără să ştie un se duce,

Şi-a locuit în cort, nu-n casă,

Moştenitor făcîndu-se al crucii,
Tot prin credinţă el a locuit,

În ţara care nu-i aparţinea,

Ca şi Isaac şi Iacov care au trebuit,

Să creadă că va fi a lor cîndva.
Şi Sara tot doar prin credinţă,

Putere a primit să zămislească,

Căci ce la oameni e cu neputinţă,

Doar Dumnezeu poate să-nfăptuiască.
Toţi cei ce prin credinţă au trăit,

Erau în căutarea unei Patrii,

Nu cea din care-odată au ieşit,

Ci una veşnică – a Domnului cetate.

Avraam crezînd că Domnul poate,

Din morţi s-aducă fiul înapoi,

Adus-a jerftfă unica iubire,

Sămînţa-n care mîntuiţi suntem şi noi.

Şi Moise prin credinţ-a fost ascuns,

Căci nu i s-au înfricoşat părinţii,

Iar el atunci cînd mare a ajuns,

Să sufere-ales, pe calea umilinţei.
El socotea ocara lui Hristos,

Ca o mai mare bogăţie,

Căci nu privea la ce e jos,

Ci avea ochii pironiţi spre răsplătire.
El prin credinţ-a părăsit Egiptul,

Fără să-i fie frică de necunoscut,

Încrederea şi-a pus-o-n Domnul,

De parcă Îl văzu pe Cel, ce-I nevăzut.
El Paştele a prăznuit şi a făcut,

Cu sîngele de miel stropirea,

Ştiind că n-o să moară cel întîi-născut,

Ci îi va ocoli pe-alături nimicirea.
El marea a trecut-o prin credinţă,

Ca pe uscat, iar egiptenii

În valuri se zbăteau, în neputinţă,

Şi au murit şi-ostaşi şi căpetenii.
A Ierihonului înalte ziduri,

Tot prin credinţă au căzut,

Iar de Rahav care iscoade găzdui,

Domnul văzînd credinţa-i milă a avut,
Şi de am vrea nu ne-ar ajuge vreme,

Să ne-amintim de toţi aceşti eroi,

De Ghedeon, Barac, Samson, Ieftaie,

De David, Samuel şi de proroci!
Ei prin credinţa-au cucerit împărăţii,

Dreptate au făcut şi-au căpătat făgăduinţe,

Şi gurile-au astupat la lei,

Şi focu-au stins tot prin credinţă.
Cu ea de ascuţişul sabiei-au scăpat,

S-au vindecat de boli, au cîştigat războaie,

Şi oştile vrăjmaşe ei le-au alungat,

Cine-ar putea pe ei să îi doboare?
Femeile înapoi primitau morţii,

Iar unii vrînd mai bună înviere,

Au preferat să moară chinuiţi,

Ca să se întîlească cu-al lor Mire.
Alţii au suferit batjocui şi bătăi,

Şi lanţuri grele şi-închisoare,

Au fost ucişi cu pietre de ai săi,

Tăiaţi au fost în două ca să moară.
Au pribejit lipsiţi de toate,

Ei, cei de care lumea vrednică nu este,

Prin munţi, şi prin pustii, şi peşteri,

Făr să primească ce se promisese.
Pentru că Dumnezeu avea-n vedere,

Ceva mai bun şi pentru noi,

Ca ei să nu ajungă la desăvîrşire,

ci nouă să ne fie martori!!!
Acum fiind înconjuraţi de norul,

Aşa de mare de martiri,

Să-nlăturăm şi piedici şi păcatul,

Şi s-alergăm spre veşnicii!!!
Să ne uităm dar ţintă la Isus,

Căpetenia şi Desvîrşirea,

Cel care pentru slava cea de sus,

A suferit şi a dispreţuit ruşinea!

 

 

Moldova – unica şansă Aprilie 23, 2009

Posted by alaandrei in Poezie.
Tags: , , , , , , , ,
add a comment

O ţară frumoasă ne-a dat Dumnezeu,

Cu lanuri, păduri şi izvoare,

Şi ţara aceasta cu drag o iubim,

Moldova e una sub soare.

Dar lumea aceasta, cu tot ce-i frumos,

Uita-ta de Domnul Cel care,

Muri pentru noi, pe o cruce străpuns,

Şi-i cheamă pe toţi din pierzare.

Azi Domnul, din cer se îndreaptă, din nou,

Şi strigă: „O vino, Moldovă!

Mă doare că Eu pentru tine-am răbdat,

O cruce, cunună de spini şi ocară.

O lasă tu idolii tăi de argint,

Şi vino, închină-te Mie,

Căci Eu pe Golgota în chin am murit,

Şi vreau să te scot din robie.

O vino la Mine, popor zbuciumat,

De patimi, de groază, de ură,

Eu sîngele Meu am vărsat,

Ca să fii… o nouă făptură.”