jump to navigation

Femeia care îşi recunoaşte păcatul primeşte iertare Ianuarie 27, 2012

Posted by alaandrei in Femeile Bibliei fără Nume.
Tags: , , , , , , , , , ,
add a comment

Dumnezeu în adevăr n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mîntuită prin El.” Ioan 3:17

Astăzi vom învăţa despre femeia prinsă în preacurvie, o femeie care îşi recunoaşte păcatul şi primeşte iertare. Semnele, minunile şi vindecările din Evanghelia după Ioan au fost scrise ca noi să credem că Isus este Fiul lui Dumnezeu şi, crezînd în El, să avem viaţa veşnică. Te invit şi pe tine, cea care asculţi această veste bună, să te gîndeşti la Mîntuitorul, să primeşti această veste minunată, că El este Fiul lui Dumnezeu. Dacă încă nu te-ai întîlnit cu El, fie ca astăzi, această veste bună să fie şi pentru tine, ca pentru femeia samariteancă, sau ca pentru femeia prinsă în preacurvie. Iar dacă eşti credincioasă, lasă ca această veste să reîmprospăteze bucuria care ai avut-o atunci cînd te-ai întîlnit pentru prima dată cu Domnul Isus.

Să deschidem Biblia la Evanghelia după Ioan 8:1-5: “Isus S-a dus la Muntele Măslinilor. Dar dis de dimineaţă, a venit din nou în Templu; şi tot norodul a venit la El. El a şezut jos, şi-i învăţa.
Atunci cărturarii şi Fariseii I-au adus o femeie prinsă în preacurvie. Au pus-o în mijlocul norodului,
şi au zis lui Isus: „Învăţătorule, femeia aceasta a fost prinsă chiar cînd săvîrşea preacurvia. Moise, în Lege, ne-a poruncit să ucidem cu pietre pe astfel de femei: Tu dar ce zici
?”Ca să înţelegem într-adevăr ce a fost scris în Lege, şi ce spune Moise, să deschidem Biblia în Vechiul Testament şi să vedem ce ne învaţă Cuvîntul lui Dumnezeu despre această situaţie în care cărturarii o acuză pe femeia pe care au adus-o înaintea Domnului.

Voi citi din Deuteronom 17:2-7: “Se va găsi poate în mijlocul tău, într-una din cetăţile pe care ţi le dă Domnul, Dumnezeul Tău, un bărbat sau o femeie care să facă ce este rău înaintea Domnului, Dumnezeului tău, şi care să calce legămîntul Lui; care să meargă după alţi dumnezei ca să le slujească şi să se închine înaintea lor, după soare, luna sau toată oştierea cerurilor, aşa cum Eu n-am poruncit. De îndată ce vei lua cunoştinţă şi vei afla lucrul acesta, să faci cercetări amănunţite. Dacă lucrul acesta este adevărat, dacă faptul este întemeiat, dacă urîciunea aceasta a fost săvîrşită în Israel (deci întîi trebuia cercetat, întemeiat), atunci să aduci la porţile cetăţii tale pe bărbatul sau femeia care va fi vinovat de această faptă rea (Deci pe cine trebuia să aducă? Pe femeia şi pe bărbatul vinovat de această faptă rea,) şi să ucizi cu pietre sau să pedepseşti cu moartea pe bărbatul acela sau pe femeia aceea. Cel vinovat de moarte să fie omorît pe mărturia a doi sau trei martori; să nu fie omorît pe mărturia unui singur martor. Întîi mîna martorilor să se ridice asupra lui ca să-l omoare, şi apoi mîna întregului popor. Să scoţi astfel răul din mijlocul tău.” Deci, ca să înţelegem despre ce este vorba, am citit Deuteronom şi am văzut că dacă un om era prins în păcat, trebuia adus înaintea poporului şi martorul era cel care ridica primul mîna şi dădea cu piatra. Deci aceasta era porunca.

Să vedem ce scrie în Levitic 20:7-9: “Voi, să fiţi sfinţi, şi să fiţi sfinţi, căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru. Să păziţi legile Mele, şi să le împliniţi, eu sunt Domnul, care vă sfinţesc. Dacă un om oarecare blestemă pe tatăl său sau pe mama sa, să fie pedepsit cu moartea; a blestemat pe tatăl său sau pe mama sa: sângele lui să cadă asupra lui.” Deci, nu numai curvia sau preacurvia erau pedepsite cu moartea, şi cel care blestema pe tatăl său sau pe mama sa, trebuia adus înaintea poporului şi omorît cu pietre. De asemenea, vedem că cei care se închinau la alţi dumnezei, aşa am citit în Deuteronom, în mod specific, fariseii aduc această femeie. “Dacă un om preacurveşte cu o femeie măritată, dacă preacurveşte cu nevasta aproapelui său, omul acela şi femeia aceea preacurvari să fie pedepseşiţi cu moartea.” (v.10) Ce au făcut cărturarii şi fariseii? Au adus numai femeia prinsă în preacurvie. Ce scrie în Levitic? Să aducă şi bărbatul şi femeia, şi să fie pedepsiţi cu moartea. În versetele 22-23 se spune: “Să păziţi toate legile Mele şi toate poruncile Mele, şi să împliniţi, pentru ca ţara în care vă duc să vă aşez, să nu vă verse din gură ei. Să nu trăiţi după obiceiurile neamurilor, pe care le voi izgoni dinaintea voastră; căci ele au făcut toate aceste lucruri, şi Mi-este scîrbă de ele.”

Deci, toate aceste păcate, pe care le-am menţionat, arată că lui Dumnezeu Îi este scîrbă, şi toate acestea aduc mînia lui Dumnezeu, pentru că El a scos pe poporul Lui din Egipt, ca să fie un popor sfînt, care să I se închine numai Lui. “V-am spus: “Voi le veţi stăpîni ţara; Eu vă voi da-o în stăpînire: este o ţară în care curge lapte şi miere.” (Dar ei trebuiau să-şi aducă aminte!), Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru, care v-am pus deoparte dintre popoare.” (v.24) În ce constă această punere deoparte? Voi să vă păstraţi curaţi, păzind poruncile şi legile Mele.

Să vedem ce scrie şi în Exodul 10, unde ne vorbeşte din nou despre felul cum i-a scos Domnul din ţara Egiptului, şi cum Dumnezeu este împotriva păcatului: “Faraon a chemat îndată pe Moise şi pe Aaron, şi a zis:”Am păcătuit împotriva Domnului, Dumnezeului vostru, şi împotriva voastră. Dar iartă-mi păcatul numai de data aceasta; şi rugaţi pe Domnul, Dumnezeul vostru, să depărteze de la mine şi urgia aceasta de moarte!” (v.16-17)

Vedem aici, cum poporul este ocrotit de Dumnezeu, cum El trimite pedepsele asupra poporului egiptean, şi astfel Faraon, căruia i se împietrise inima de fiecare dată cînd vedem mîna lui Dumnezeu, îşi cere iertare, cere să ia de la el pedeapsa lui Dumnezeu. Deci, Domnul a fost totdeauna cu poporul Său, l-a ocrotit, l-a păzit, şi a vrut să fie un popor pus deoparte, iar ei trebuiau să îndeplinească această poruncă, şi anume să se păstreze curaţi, şi să păzească toate legile pe care El le dăduse.

În Ioan 8 vedem că fariseii şi cărturarii, care cunoşteau Legea lui Moise, au venit, dar numai cu jumătate din ceea ce scria acolo, şi anume au adus numai femeia, nu au adus şi bărbatul. Deci, dintr-o dată vedem că sunt parţiali şi vedem că martorul trebuia să ridice primul piatra. Să vedem ce se spune în continuare în Ioan: “Spuneau lucrul acesta ca să-L ispitească. (Deci, motivaţia lor era să ispitească pe Domnul Isus.) Dar Isus s-a plecat în jos, şi scria cu degetul pe pămînt.”(v.6) Nu ne spune ce a scris, dar ştim, că din cauza că ei nu încetau să-L întrebe, “El S-a ridica în sus şi le-a zis: “Cine dintre voi este fără păcat, să arunce cel dintîi cu piatra în ea.” (v.7) Vă aduceţi aminte, că în Deuteronom am citit că mîna martorilor trebuia să se ridice asupra celui acuzat. Deci, cei care au venit şi au adus-o, ei trebuiau să fie primii care să ridice mîna şi s-o omoare. Interesant ce spune Domnul Isus. Cunoscînd că ei sunt vinovaţi, El spune: “Cine dintre voi este fără păcat, să arunce cel dintîi cu piatra în ea.” Martorii care au spus că sunt martori şi au adus femeia, au ridicat ei mîna? Nu.

În versetul 9 ni se spune: “Cînd au auzit ei cuvintele acestea, s-au simţit mustraţi de cugetul lor (Mustraţi de ce?) Pentru că Domnul Isus spune: “Cine dintre voi este fără păcat, să arunce … ) şi au ieşti afară unul cîte unul, începînd de la cei mai bătrîni, pînă la cei din urmă. Şi Isus a rămas singur cu femeia, care stătea în mijloc.” Vedem că acum femeia care nu L-a căutat pe Isus, nu a alergat la El, ci a fost prinsă în preacurvie, fiind vinovată de păcat, a fost adusă de alţii la Domnul Isus, să fie condamnată la moarte. Dintr-o dată, această femeie care se recunoaşte, că este asa cum e, nu se apără, nu spune nu-i adevărat, nu spune nimic, vedem că ea se întîlneşte personal cu Domnul Isus. Într-o astfel de situaţie, Isus, pe care ea Îl întîlneşte, o apără de moarte confruntîndu-i direct pe duşmanii ei, spunînd: “Cel care se simte nevinovat, să arunce cu piatra.”

Îmi imaginez ce era în inima acestei femei, care îşi aştepta moartea, şi nimeni nu aruncă nici o piatră. Ce emoţii, ce sentimente credeţi că au trecut prin inima acestei femei. Apoi, Isus a rămas singur cu femeia. “Atunci S-a ridicat în sus; şi cînd n-a mai văzut pe nimeni decît pe femeie, Isus i-a zis: “Femeie, unde sunt pîrîşii tăi? Nimeni nu te-a osîndit? (v.10) “Nimeni, Doamne.” Şi Isus i-a zis: “Nici eu nu te osîndesc. Du-te, şi să nu mai păcătuieşti. (v.11) Cîtă dragoste, cîte înţelegere din partea Domnului Isus, pentru această femeie, o femeie păcătoasă, o femeie acuzată, o femeie care merită moartea, pentru că a săvîrşit preacurvia. Domnul Isus a venit şi a murit pe cruce, pentru ca oamenii caru au păcătuit, ca şi această femeie, sau au făcut orice alt păcat, pentru că în Romani 3:23 spune: “Toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu”, să poată fi împăcaţi cu Dumnezeu. Toţi avem nevoie de mîntuire, toţi avem nevoie de Domnul Isus.

Această femeie s-a întîlnit cu Domnul Isus, pentru că Domnul Isus a venti la cei pierduţi, şi, în loc să fie omorîtă, în loc să fie condamnată, este eliberată de Domnul Isus. Şi tu poţi fi eliberat, dacă recunoşti că Isus este Fiul lui Dumnezeu, şi crezînd în El, poţi avea viaţă veşnică. Fariseii şi cărturarii au venit cu o motivaţie greşită, ei au vrut doar să-L ispitească pe Isus, ei n-au crezut în Dumnezeu, n-au crezut că Isus este Fiul lui Dumnezeu. Da, El era Învăţător, proroc, iar ei au vrut să-I găsească o pricină pentru a-L acuza. Isus foloseşte acest prilej, cînd ei o condamnau pe această femeie, ca să-i mustre spunîndu-le: “Cine este fără păcat, să arunce cel dintîi cu piatra în ea.” De fapt, ei trebuiau să-l aducă şi pe bărbat. Cine nu ştie dacă nu unul dintre ei a fost acela care s-a culcat cu această femeie! “Cine dintre voi este fără păcat, să i-a primul piatra şi s-o arunce,” le spune Domnul Isus fariseilor, iar femeii îi spune; “Nu te condamn, dar îţi spun un lucru: nu mai păcătui.”

În Iacov 4:4-10 spune: “Suflete preacurvare! Nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjşie cu Dumnezeu? Aşa că cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş cu Dumnezeu.” (Aici nu este vorba de o preacurvie, ca aceea în care a fost prinsă femeia aceasta. Dar despre ce este vorba?) Credeţi că degeaba vorbeşte Scriptura? Duhul, pe care L-a pus Dumnezeu să locuiască în noi, ne vrea cu gelozie pentru Sine. Dar, în schimb, ne dă un har şi mai mare. De aceea zice Scriptura: “Dumnezeu stă împotriva celor mîndri, dar dă har celor smeriţi.”

Credeţi că această femeie s-a smerit? Cînd s-a văzut singură, ea poate s-a aplecat, gândindu-se: “Acum va veni piatra.” Imaginaţi-vă cum aştepta ea osînda, piatra, moartea, şi dintr-o dată, se vede numai ea cu Domnul Isus. Şi Domnul îi spune: “De acum încolo să nu mai păcătuieşti.” … Iar în schimb ne dă un har şi mai mare… De aceea zice Scriptura: “El este împotriva celor mîndri, dar dă har celor smeriţi.” “Supuneţi-vă dar lui Dumnezeu, împotriviţi-vă diavolului şi el va fugi de la voi.” Ce trebuia să facă de acum încolo? Să nu mai păcătuiască. De acum încolo această femeie trebuia să se supună lui Dumnezeu, să se împotrivească diavolului, ca astfel acesta să fugă de la ea.

Apropiaţi-vă de Dumnezeu, şi El Se va apropia de voi. Curăţiţi-vă mîinile păcătoşilor; curăţiţi-vă inima, oameni cu inima împărţită. Simţiţi-vă ticăloşia.”(Ea a recunoscut în inima ei, că ea a păcătuit, ea nu s-a apărat, ci şi-a recunoscut păcatul.) Tînguiţi-vă şi plîngeţi! Femeii acesteia îi pare rău, şi astfel ea se smereşte înaintea lui Dumnezeu şi Domnul Isus îi zice: “Te-am iertat; du-te, şi să nu mai păcătuieşti.”

Indiferent care este starea ta, atunci cînd îţi recunoşti păcatul, Domnul Isus te primeşte şi te iartă. De aceea a venit El în lumea aceasta, să aducă izbăvirea şi iertarea. În Ioan 3:17 ni se spune; “Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mîntuită prin El.” Femeia prinsă în preacurvie s-a întîlnit cu Cel care a venit, nu ca să judece, ci ca să aducă mîntuire. De ce? Pentru că lumea deja era condamnată la moarte, din cauza păcatului: “Oricine crede în El, nu este judecat; dar cine nu crede, a şi fost judecat, pentru că n-a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu. Şi judecata aceasta stă în faptul că, odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decît lumina, pentru că faptele lor erau rele.” (v.18-19) Faptele ei erau rele, dar acum ea se întîlneşte cu Domnul, şi El îi spune: “Nu te osîndesc, du-te, şi să nu mai păcătuieşti.”

Domnul Isus ne invită şi pe noi, pe tine şi pe mine, să continuăm în aceată neprihănire pe care El a dat-o. Iar dacă nu te-ai întîlnit cu El, astăzi El vrea să-ţi spună: “Du-te şi să nu mai păcătuieşti.” Pentru că Domnul Isus n-a venit să judece lumea, ci a venit ca lumea să găsească mîntuirea prin credinţa în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu.

Mia Oglice, Femeile Bibliei, Un stiudiu biblic despre „Femeile fără Nume”

Reprodus cu permisiunea autoarei

Anunțuri

Samariteanca s-a închinat „în duh şi adevăr” Mai 20, 2011

Posted by alaandrei in Femeile Bibliei fără Nume, Social.
Tags: , , , , , , , ,
add a comment

„Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui, trebuie să I se închine în duh şi adevăr.” Ioan 4:24

Astăzi vom învăţa despre femeia samariteancă. În Proverbe 1:33 ni se spune: „Dar cel ce mă ascultă, va locui fără grijă, va trăi liniştit şi fără să se teamă de vreun rău.”  Femeia samariteancă a găsit această linişte, pentru că s-a întîlnit cu Cel ce dă liniştea, apa vie, viaţa, care poate s-o ajute, să fie liniştită, fără să se teamă de vreun rău. Această femeie samariteancă spune că ea este curioasă, dornică să înţeleagă ce este apa vie.

Ioan 4 vorbeşte despre această întîmplare, întîlnirea Domnului Isus cu femeia samariteancă. Dar ca să înţelegem mai bine această istorisire, şi despre această femeie, trebuie să înţelegem care este contextul Evangheliei după Ioan, cu ce scop scrie Ioan această Evanghelie. În Ioan 20 ne spune că: „Lucrurile acestea au fost scrise, „pentru ca voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, şi crezînd, să aveţi viaţă în Numele Lui.” Deci, toate semnele, minunile, şi evenimentele care sunt scrise în această carte au ca scop să-L prezinte pe Domnul Isus ca Fiul lui Dumnezeu, iar noi crezînd acest lucru, să avem viaţă veşnică. Această viaţă veşnică, această viaţă în Numele Lui, primeşte această femeie samariteancă.  Deci aceasta istorisire este scrisă pentru noi, ca toţi cei care citesc această carte, Biblia şi Evanghelia după Ioan, să înţeleagă că Isus este Fiul lui Dumnezeu.

În Ioan 4 citim: „Domnul a aflat că fariseii au auzit că El face şi botează mai mulţi ucenici decît Ioan. Însă Isus nu boteza El Însuşi, ci ucenicii Lui. Atunci a părăsit Iudea, şi S-a întors în Galilea. Fiindcă trebuia să treacă prin Samaria, a ajuns lângă o cetate din ţinutul Samariei, numită Sihar, aproape de ogorul pe care-l dăduse Iacov fiului său Iosif. Acolo se afla fântâna lui Iacov. Isus, ostenit de călătorie, şedea lângă fântână. Era cam pe la ceasul al şaselea. A venit o femeie din Samaria să scoată apă. „Dă-Mi să beau”, i-a zis Isus. Căci ucenicii Lui se duseseră în cetate să cumpere de ale mâncării. Femeia samariteană I-a zis: „Cum Tu, iudeu, ceri să bei de la mine, femeie samariteană?” – Iudeii, în adevăr, n-au legături cu samaritenii. „

De ce? Se pune întrebarea cine erau samaritenii. Este greu de definit precis rasa samaritenilor. Se crede că după ce asirienii au cucerit Împărăţia de Nord, sau Israelul, ei au strămutat oamenii din Imperiul Asirian în Samaria. Unii evrei din Samaria s-au căsătorit cu cei mutaţi în ţara lor. Cînd evreii s-au întors din cptivitate, samaritenii au dorit să ajute şi ei la zidirea Templului, dar au fost respinşi, deoarece ei adoptaseră practicile păgîne ale oamenilor cu care se amestecaseră. Duşmănia dintre evrei şi samariteni a continuat pînă în vremea lui Isus. Acest lucru îl vedem în 2 Împăraţi şi în lecţia de astăzi. Aţi avut de citit din 2 Împăraţi 17:20-29 şi, înainte de a învăţa despre femeia samariteancă, este bine să înţelegem de ce a spus ea: „Cum tu, iudeu, ceri apă de la mine?” Să vedem în ce societate trăia această femeie samariteancă, cine erau samaritenii şi de ce samariteanca pune întrebarea: Tu, iudeu, îmi ceri mie apă?”

Deci era duşmănite între iudei şi samariteni. De ce? În 2 Împăraţi 17:20-23 ni se spune: „Domnul a lepădat tot neamul lui Israel; i-a smerit, i-a dat în mâinile jefuitorilor şi a sfârşit prin a-i izgoni dinaintea feţei Lui. Căci Israel se dezlipise de casa lui David (Deci vedem dintr-o dată conflict între casa lui Israel şi a lui Iuda) şi făcuseră împărat pe Ieroboam, fiul lui Nebat, care-i abătuse de la Domnul şi făcuse pe Israel să săvârşească un mare păcat. Copiii lui Israel se dăduseră la toate păcatele pe care le făcuse Ieroboam; nu s-au abătut de la ele, până ce Domnul a izgonit pe Israel dinaintea Lui, cum vestise prin toţi slujitorii Săi proroci. Şi Israel a fost dus în robie, departe de ţara lui, în Asiria, unde a rămas până în ziua de azi. Împăratul Asiriei a adus oameni din Babilon, din Cuta, din Ava, din Hamat şi din Sefarvaim şi i-a aşezat în cetăţile Samariei în locul copiilor lui Israel. Au pus stăpânire pe Samaria şi au locuit în cetăţile ei. Când au început să locuiască aici, nu se temeau de Domnul, şi Domnul a trimis împotriva lor nişte lei care-i omorau. Atunci au spus împăratului Asiriei: „Neamurile pe care le-ai strămutat şi le-ai aşezat în cetăţile Samariei nu cunosc felul în care să slujească Dumnezeului ţării, şi El a trimis împotriva lor nişte lei care le omoară, pentru că nu cunosc felul în care trebuie să slujească Dumnezeului ţării.” Împăratul Asiriei a dat următoarea poruncă: „Trimiteţi pe unul din preoţii pe care i-aţi luat de acolo în robie; să plece să se aşeze acolo şi să le înveţe felul în care să slujească Dumnezeului ţării.”(v.25-27) Deci poporul Israel s-a abătut de la Dumnezeu, a urmat păcatele lui Ieroboam, în aşa fel încît nu mai ştiau cum să slujească  lui Dumnezeu. Acum le se trimite un preot, ca să-i înveţe cum să slujească.

Unul din preoţii care fuseseră luaţi robi din Samaria a venit de s-a aşezat la Betel şi le-a învăţat cum să se teamă de Domnul. Dar neamurile şi-au făcut fiecare dumnezeii săi în cetăţile pe care le locuiau şi i-au aşezat în templele idoleşti din înălţimile zidite de samariteni. (v. 28-29) Deci samaritenii se închinau idolilor, altor dumnezei. Ei şi-au făcut dumnezei după exemplul pe care l-au avut de la coloniştii strămutaţi aici de către asirieni. Vedem că samaritenii au avut o influenţă neagativă asupra poporului Israel şi, de aceea, exista acest conflict între iudei şi samariteni.

Să reluăm relatarea prezentată în capitolul 4 din Evanghelia după Ioan: „Femeia samariteană I-a zis: „Cum Tu, iudeu, ceri să bei de la mine, femeie samariteană?” – Iudeii, în adevăr, n-au legături cu samaritenii. Drept răspuns, Isus i-a zis: „Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel ce-ţi zice: „Dă-Mi să beau!”, tu singură ai fi cerut să bei, şi El ţi-ar fi dat apă vie.”„Doamne”, I-a zis femeia, „n-ai cu ce să scoţi apă, şi fântâna este adâncă; de unde ai putea să ai, dar, această apă vie?” (v.9-11) Deci, femeia este mirată de răspunsul pe care Domnul Isus i-l dă, şi nu vede omeneşte, de unde ar putea avea această apă vie.


„Eşti Tu oare mai mare decât părintele nostru Iacov, care ne-a dat fântâna aceasta şi a băut din ea el însuşi şi feciorii lui şi vitele lui?”
(Vedem că ştie istoria, ştie despre Iacov, deci cunoaşte religia.) Isus i-a răspuns: „Oricui bea din apa aceasta îi va fi iarăşi sete. Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete; ba încă, apa pe care i-o voi da Eu se va preface în el într-un izvor de apă care va ţâşni în viaţa veşnică.” 

De ce scrie Ioan această Evanghelie? Pentru ca să-L arate pe Isus, şi crezînd că El este Fiul lui Dumnezeu, să avem viaţă veşnică. Ce-i oferă Domnul Isus femeii samaritence? Apă, pe care dacă o va bea, va ţîşni în ea viaţa veşnică. „Doamne,” i-a zis femeia, „dă-mi această apă, ca să nu-mi mai fie sete, şi să nu mai vin pînă aici să scot.” (v.15) Domnul Isus îi vorbeşte despre viaţa veşnică, iar ea se gîndeşte la viaţa de aici.

De cîte ori ţi se întîmplă să vorbeşti cu oameni, să le spui despre Isus, că El este apa vie, că, dacă vin la El, dacă cred că El, vor avea viaţa veşnică, iar întrebările lor sunt ca ale femeii samaritence, dar cum să fac eu că vreau să nu-mi fie sete, cum să fac să nu mai vin pînă aici, să nu mai scot apă? S-a putea să mă ajuţi în treburile de acum?

Vedem că ea încă nu a priceput ce i-a spus Domnul, dar Dumnezeu, în persoana Domnului Isus, îi spune: „Du-te de cheamă pe bărbatul tău, şi vino aici.” Femeia i-a răspuns: „N-am bărbat.” Isus i-a zis: „Bine ai zis că n-ai bărbat. Pentru că cinci bărbaţi ai avut; şi acela pe care-l ai acum, nu-ţi este bărbat. Aici ai spus adevărul.” (v.16-18)

Din răspunsul pe care îl dă Domnul Isus acestei femei, aflăm ce fel de femeie era samariteanca. Este o femeie care a avut unul, doi, trei, … Cîţi? Cinci bărbaţi, şi de fapt, acela pe care-l ai nu-ţi este bărbat. Eşti cu el dar nu-ţi este bărbat. „Doamne, i-a zis femeia, „văd că eşti un proroc.” Ea ştiind că este pentru prima oară cînd se întîlneşte cu El, se miră de unde o cunoaşte, de unde ştie totul despre ea.

„Părinţii noştri s-au închinat pe muntele acesta; şi voi ziceţi că în Iersalim este locul unde trebuie să se închine oamenii.” (v.20) Vă aduceţi aminte de conflictul despre care am citit, relatat în 2 Împăraţi: „Femeie”, i-a zis Isus, „crede-Mă că vine ceasul cînd nu vă veţi închina Tatălui, nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim. Voi vă închinaţi la ce nu cunoaşteţi; noi ne închinăm la ce cunoaştem, căci Mîntuirea vine de la iudei.” (v.21-22) Ce a înţeles femeia? Voi vă închinaţi la ce nu cunoaşteţi; noi ne închinăm la ce cunoaştem, căci Mîntuirea vine de la iudei, îi spune Domnul Isus femeii. Deci, ea încă nu înţelege ce înseamnă a te închina, pentru că ea spune despre părinţii care s-au închinat pe muntele acesta, dar oare ce înseamnă această închinare.  Ce am văzut? Că samaritenii aveau idoli la care se închinau, dar Domnul Isus vorbeşte despre El, spunînd că numai Lui trebuie să ne închinăm. „Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, cînde închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl.” (v.23) Închinarea este în duh, Tatălui. De ce a venit Domnul Isus pe pămînt? Ca să facă voia Tatălui. Care este voia Tatălui? Ca închinătorii Lui să I se închine în duh şi în adevăr. Cui? Tatălui, lui Dumnezeu.

„Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui, trebuie să I se închine în duh şi în adervăr.” „Ştiu,” i-a zis femeia, „că are să vină Mesia.” (Ce ştia femeia? Ştia despre venirea lui Mesia, despre venirea Domnului Isus Hristos.) „Cînd va veni El, are să ne spună toate lucrurile.” (v.24-25) Domnul Isus S-a întîlnit cu ea, şi a început să-i spună despre o închinare adevărată, o închinare în duh şi în adevăr, nu înaintea idolilor, făcuţi de mîini omeneşti, ci înaintea Tatălui. „Ştiu”, a zis femeia. Ce ştia? Că va veni Mesia. Ce mai ştia? Că părinţii lor s-au închinat pe munte.

Deci, o femeie care cunoaşte religie, dar care nu cunoaşte persoana Domnului Isus, nu-L cunoaşte pe Dumnezeu, pentru că ea are cunoştinţă, dar n-are o întîlnire personală. Aici ea se întîlneşte cu Domnul Isus şi încă nu-L cunoaşte.  Dar să vedem ce se întîmplă atunci cînd El spune:„Eu, Cel care vorbesc cu tine, sunt Acela.” (v.26) Mesia, care are să vină, Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel care ne va spune toate lucrurile, este aici: „Eu sunt Cel despre care tu ai auzit, şi ştii că trebuie să vină!”

„Atunci au venit ucenicii Lui şi se mirau că vorbea cu o femeie. Totuşi nici unul nu i-a zis: „Ce cauţi?” sau: „Despre ce vorbeşti cu ea.” (v.27) Atunci, după ce Isus i-a spus că El este Acela, Mesia care avea să vină şi să le spună toate lucrurile, atunci, femeia a înţeles cu cine stătea de vorbă, a înţeles că ea s-a întîlnit personal cu Mesia, căruia trebuie să I te închini în duh şi în adevăr, pentru că El este Fiul lui Dumnezeu, şi crezînd în El ai viaţă veşnică.  Ea Îl auzise şi vorbise cu Însuşi Mîntuitorul.

„Atunci femeia şi-a lăsat găleata, s-a dus în cetate şi a zis oamenilor:„Veniţi de vedeţi un Om care mi-a spus tot ce am făcut; nu cumva este Acesta Hristosul?”(v.28-29) Da, El era Hristosul, Mesia pe care ei Îl aşteptau. „Ei au ieşit din cetate şi veneau spre El.” (v.30) Aceşti oameni dispreţuiţi de iudei, pentru că se închinau idolilor, atunci cînd femeia le-a spus că a găsit un om, şi credea că acest om este Hristos, au lăsat toate, aşa cum şi ea a lăsat găleata, şi preocupările lor omeneşti şi au mers să se întîlnească cu Domnul Isus Hristos.

„Dar El le-a zis: „Eu am de mâncat o mâncare pe care voi n-o cunoaşteţi.” Ucenicii au început să-şi zică deci unii altora: „Nu cumva I-a adus cineva să mănânce?”(v. 32-33) Din nou ucenicii se gîndesc la lucrurile de pe pămînt. „Isus le-a zis: „Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis şi să împlinesc lucrarea Lui.”(v.34) Care este voia lui Dumnezeu în contextul discuţiei dintre Domnul Isus şi femeia samariteancă? Voia lui Dumnezeu este ca El să fie cunoscut de cei care nu-L cunosc şi ca Isus să-i îndrume pe oameni spre Dumnezeu, care este Tatăl, şi care este Duh şi oricine I se închină, trebuie să I se închine în duh şi adevăr.

„Nu ziceţi voi că mai sunt patru luni până la seceriş? Iată, Eu vă spun: ridicaţi-vă ochii şi priviţi holdele care sunt albe acum, gata pentru seceriş. Cine seceră primeşte o plată şi strânge rod pentru viaţa veşnică; pentru ca şi cel ce seamănă şi cel ce seceră să se bucure în acelaşi timp.” (v.35-36) Ce a făcut Domnul Isus? El a cules roadele, şi Domnul Isus vorbeşte cu această femeie, ea se duce în cetate, strînge toată cetatea, şi roadele sunt gata: „Mulţi samariteni din cetatea aceea au crezut în Isus din pricina mărturiei femeii, care zicea: „Mi-a spus tot ce am făcut.” Mult mai mulţi au crezut în El din pricina cuvintelor Lui. Şi ziceau femeii: „Acum nu mai credem din pricina spuselor tale, ci din pricină că L-am auzit noi înşine şi ştim că Acesta este în adevăr Hristosul, Mântuitorul lumii.”(v. 30, 41-42)

Nu vrei şi tu să ai pace şi linişte, să-L primeşti pe Domnul Isus, ca într-adevăr să poţi lăsa toate pentru că ai găsit pacea, liniştea, bucuria, ca şi femeia samariteancă. Da, era păcătoasă, a avut cinci bărbaţi, şi cel cu care trăia nu era bărbatul ei, dar atunci cînd L-a auzit pe Mesia, cînd s-a întîlnit personal cu El, nu cu o religie, întîlnirea cu Ela făcut-o să lase tot, să uite de lucrurile acestea, pentru că L-a primit pe Domnul Isus, pentru că a crezut că El este Mesia cel aşteptat. Astfel ea s-a închinat în duh şi în adevăr, şi ea a primit viaţă veşnică, viaţă de care toţi avem nevoie, viaţă care ne dă pace, bucurie şi linişte.

Mia Oglice,  Femeile Bibliei, Un studiu Biblic despre „Femeile fără Nume”

Folosit cu permisiunea autoarei


Femeia cu „credinţă mare” este ascultată Aprilie 27, 2010

Posted by alaandrei in Femeile Bibliei fără Nume.
Tags: , , ,
add a comment

„Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă.” Matei 11:28

Femeile care iubesc înţelepciunea lui Dumnezeu, trăiesc liniştite, au credinţă mare, şi se închină Lui: „Dar cel ce mă ascultă , va locui fără grină, va trăi liniltit şi fără să se teamă de vreun rău.”, Proverbe 1:33. Am învăţat depsre femei liniştite, care au înţelepciune, şi care preţuiesc această înţelepciune mai mul decît mărgăritarele.

Femeia cu credinţă mare este ascultată de Domnul Isus. Ce fel de credinţă ai tu? Vrei ca rugăciunile tale să fie ascultate? Hai să vedem şi să învăţăm de la această femeie, care are o credinţă mare.

Marcu7:24:35 „Isus a plecat de acolo, şi S’a dus în ţinutul Tirului şi al Sidonului. A intrat într’o casă, dorind să nu ştie nimeni că este acolo; dar n’a putut să rămînă ascuns. Căci îndată, o femeie, a cărei fetiţă era stăpînită de un duh necurat, a auzit vorbindu-se despre El, şi a venit de s’a aruncat la picioarele Lui.”Această femeie a auzit despre Domnul Isus şi a venit înaintea Lui, să se prezinte şi să-I spună durerea ei cea mare, că fetiţa ei este stăpînită de un duh necurat.

„Femeia aceasta era o grecoaică, de obîrşie Siro-feniciană. Ea îl ruga să scoată pe dracul din fiica ei.  Isus i-a zis: „Lasă să se sature mai întîi copiii; căci nu este bine să iei pînea copiilor, şi s’o arunci la căţei.” (v.26-27) A descurajat-o Domnul Isus pe această femeie? Nu. Ea spune:  „Da, Doamne”, I-a răspuns ea; „dar şi căţeii de supt masă mănîncă din fărămiturile copiilor.”  Atunci Isus i-a zis: „Pentru vorba aceasta, du-te; a ieşit dracul din fiică-tă.”  Şi cînd a intrat femeia în casa ei, a găsit pe copilă culcată în pat; şi ieşise dracul din ea. (v.28-30)

Vedem că această femeie plină de credinţă, vine şi se aruncă la picioarele lui Isus, rugîndu-L pe Isus să o vindece pe fiica ei. Pentru că ea are credinţă mare, Domnul Isus îi spune: „Pentru vorba aceasta, pentru că ai o credinţă mare, pentru că pe tine nu te deranjeanză ce am spus Eu, şi anume: „Lasă să se sature mai întîi copiii,” şi „Nu este bine să iei pîinea copiilor,” s-a vindecat fiica ta.  Domnul Isus a venit la oile Sale, a venit la poporul Său Israel, a venit să aducă vestea bună. Am învăţat că Domnul a venit să aducă mîntuirea pentru poporul Său: „A venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit. Dar tuturor celor ce L-au primit, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu.” (Ioan 1:11,12)

Matei 15, prezintă şi el această întîmplare, şi de aici învăţăm şi mai mult despre atitudinea acestei femei, care se apropie de Domnul Isus. Aici ni se oferă un detaliu suplimentar despre această femeie: ea este o femeie canaaneancă: „Isus, după ce a plecat de acolo, S’a dus în părţile Tirului şi ale Sidonului.  Şi iată că o femeie cananeancă, a venit din ţinuturile acelea, şi a început să strige către El: „Ai milă de mine, Doamne, Fiul lui David! Fiică-mea este muncită rău de un drac.” (v.21-22)

Vedem diferenţa dintre relatarea lui Marcu şi cea a lui Matei. Marcu ne spune că Domnul Isus voia să se retragă, să fie singur, dar această femeie, pentru că avea o mare dorinţă ca fata ei să fie vindecată, îndrăzneşte să-L derajeze. Chiar dacă Domnul Isus vrea să  Se retragă, ea se duce la El, pentru că ştie că numai El poate să-i rezolve probleme.

Marcu începe prezentarea acestei femei cu expresia „Căci îndată…” Ştim că expresii de felul „căci îndată”, „numaidecît”, etc. sunt cuvinte cheie în Evanghelia după Maruc. Deci, Marcu spune: „Căci îndată… ” această femeie a venit  cu plîngerea ei, pe cînd Matei ne spune că ea striga: „Ai milă, Doamne …” Femeia auzise de Domnul Isus, a crezut ceea ce i s-a spus, şi anume, că El este Fiul lui Dumnezeu, că este Fiul lui David, că El poate să o izbăvească  pe fiica ei: „Fiica mea este muncită rău de un drac.” Ea recunoaşte care este problema fetei ei , nu o ascunde, ci prezintă situaţia exact aşa cum este.

Atunci cînd venim înaintea lui Dumnezeu, să venim cu păcatele noastre, cu problemele noastre, fără ocolişuri şi fără explicaţii. Dumnezeu ştie mai bine decît noi, dar El vrea ca noi să spunem şi să mărturisim înaintea Lui ce ne doare, care este păcatul, pentru ce avem nevoie de iertare, pentru că trebuie vindecare. Vedem că această femeie are credinţă mare şi vom vedea că această femeie afirmă direct că fata ei este muncită rău de un drac.

„El nu i-a răspuns nici un cuvînt. Şi uncenicii Lui s-au apropiat şi L-au rugat stăruitor …” (Matei 15:23) Vedem că, într-u fel, Domnul Isus o ignoră, nu-i dă nici un răspuns, iar ucenicii mijlocesc pentru ea şi spun: „Dă-i drumul, căci strigă după noi.” (Ucenicii erau derajaţi de stigătul ei, de insistenţa ei, şi nu le păsa de fata ei, care era muncită rău de un drac.) „Drept răspuns, El le-a zis: „Eu nu sunt trimis decît la oile pierdute ale casei lui Israel.” (v.24) Aşa cum am spus, Domnul Isus a venit pentru poporul Său, să-i aducă vestea bună a Evangheliei. Domnul Isus a venit în primul rînd pentru iudei, Evanghelia a fost vestită întîi iudeilor, apoi grecilor, şi apoi a ajuns pînă la marginile pămîntului. Domnul a venit pentru toţi cei care cred în El, dar în mod deosebit, El a venit pentru pile pierdute ale casei lui Israel.

Dar ea avenit şi I s-a închinat, zicînd: „Doamne ajută-mi!” (v.25) „Ajută-mp, căci fără Tine, nu pot face nimic,” spune femeia, „Doamne, Tu vezi în ce situaţie mă găsesc, Ţi-am spus care este problema mea, fiica mea este muncită rău, nu mai suport să văd durerea ei, frămîntările ei, Doamne, ajută-mă, ai milă de mine.” Vedem că ea ştie că dacă Domnul vrea, El o poate ajuta. El o poate ajuta. El o poate vindeca pe fata ei.

„Drept răspuns El i-a zis: „Nu este bine să iei pîinea copiilor şi s-o arunci la căţei.” (v.26) Ce răspuns pentru o femeie cu inima zdrobită din pricina fetei sale! A zis femeia: „Atunci mai bine să nu-i mai cer nimic, mai bine nu ceream nimic”? Nu. Pe femeia aceasta nu o interesează ce spune Domnul, ea ştie un singur lucru, şi anume, că dacă ea crede, Domnul poate să vindece, şi dacă El vrea, fata ei va fi vindecată. „Da, Doamne,” a zis ea, „dar şi căţeii mănîncă fărămiturile care cad de la masa stăpînilor lor.”

O atitudine de smerenie, o atitudine care spune: „Da, Doamne, eu sunt nimic, şi Tu eşti totul.” Ce face o credinţă mare? Nu se uită la ea, la cine este ea, ci se uită la cine este Dumnezeu: „Eu sunt ceea ce spui Tu, dar eu ştiu că dacă Tu Te vei atinge de fata mea, dacă Tu vrei, fata mea va fi vindecată. ” „Da, Doamne”, a zis ea, „Dacă Tu vrei, eu ştiu că se poate, eu sunt nimic, şi Tu eşti totul.” Ce frumuseţe de caracter! Vedem că o femeie care are credinţă mare spune: „Da, Doamne!” (va urma)

Mia Oglice, Femeile Bibliei, Un studiu Biblic despre „Femeile fără Nume”

Reprodus cu permisiunea autoarei

Femeia liniştită depinde de Dumnezeu (I parte) Martie 24, 2010

Posted by alaandrei in Femeile Bibliei fără Nume.
Tags: , , , , , , , , ,
add a comment

„Ea s’a dus şi s’a aruncat la picioarele lui, şi s’a închinat pînă la pamînt. Şi şi-a luat fiul, şi a ieşit afară. ” 2 Regi 4: 37

Femeia liniştită depinde de Dumnezeu. Această femeie este femeia din Sunem. Nu-i aşa că aţi vrea şi dumneavoastră să fiţi o asemenea femeie liniştită? Cum arată femeia liniştită? Ce fel de caracter are ea? Cum sunt relaţiile ei de familie şi care este relaţia ei cu omul lui Dumnezeu?

La 2Împăraţi 4 citim despre această femeie şi învăţăm despre caracterul ei frumos. „Intr’o zi Elisei trecea prin Sunem. Acolo era o femeie bogată.” v. 8 Această femeie s-ar părea că are tot ce îi trebuie, aşa cum am învăţat despre împărăteasa din Seba, care şi ea avea tot ce-i trebuia, şi totuşi a venit, a umblat, a căutat înţelepciunea, a vrut să vadă lucrarea lui Dumnezeu. Femeia din Sunem este o femeie bogată, are tot ce-i trebuie. „Ea a stăruit de el să primească să mănînce la ea.” Vedem că o femeie bogată care se îngrijeşte de nevoile altora, şi în mod deosebit de nevoile omului lui Dumnezeu. Ea vrea să-l primească  în casa ei şi să-i dea să mănînce. ” Şi ori de cîte ori trecea, se ducea să mănînce la ea.”

„Ea a zis bărbatului ei: „Iată, ştiu că omul acesta care trece totdeauna pela noi, este un om sfînt al lui Dumnezeu.” v.9 Vedem o femeie care are familie, care are casă, e bogată, are tot ce-i trebuie lui, şi totuşi se gîndeşte la cel care este trecător, la cel care are nevoie să mănînce în drumul lui, la cel obosit. Ea se gîndeşte  la aceştea şi este primitoare de oaspeţi. Observaţi cum Elisei, prin comportarea  lui, prin felul de a fi, arată că este un om al lui Dumnezeu, un om sfînt. Deci, observăm că dacă înţelepciunea se vede din vorbire, sfinţenia noastră se vede în comportarea noastră.

” Să facem o mică odaie sus cu ziduri…”, spune femeia bărbatului ei, şi astfel cînd el vine aici, să aibă în această odaie un pat, o masă, un scaun, un sfeşnic, ca să stea acolo cînd va veni la noi. Elisei tocmai se întorsese din nou la Sunem, venise acolo la ea; l-a dus în odaia de sus, care a fost făcută special pentru el, şi l-a culcat acolo. Vedeţi, el este invitat prima dată numai la masă, apoi această familie găseşte cu cale să facă o cameră, o odaie care să aibă, pat, masă, scaun: tot ce-i trebuia să se odihnească atunci cînd trecea pe acolo.

Vedem care sunt relaţiile ei în familie, cum se sfătuieşte cu soţul ei, vedem atitudinea ei faţă de un străin pe care îl recunoaşte mai tîrziu ca fiind omul lui Dumnezeu. O găsim primitoare de oaspeţi, este o femeie înţeleaptă, care se gîndeşte să-i facă o cameră acestui om, ştie ce să pună în odaie.

Elisei este copleşit de această atitudine frumoasă a Sunamitei, şi spune slujitorului său Ghehazi: „Cheamă pe Sunamita aceasta!” v. 12 Ghehazi ştie exact care este nevoia acestei femei. Cînd este chemată, ea nu se scuză spunînd: „Sunt prea ocupată, nu pot veni acum.” Ea vine înaintea lui Elisei. Deci, această femeie care ştie cum să se poarte şi cum să ia iniţiativa, în ceea ce poate să slujească omului lui Dumnezeu, este o femeie vrednică, cu un caracter foarte frumos.

„Şi Elisei a zis lui Ghehazi: Spune-i: „Iată, pentru noi tu ţi-ai făcut toată tulburarea aceasta,  noi ce putem face pentru tine?” (Deci omului lui Dumnezeu recunoaşte că nu era nevoie ca ea să facă toate aceste lucruri, dar ea a ţinut ca să aibă această tulburare, adică s-a deranjat ca să-l poată primi cît mai bine.) Trebuie să vorbim pentru tine împăratului sau căpeteniei oştirii?” v.13. Ea răspunde atît de frumos: „Eu locuiesc liniştită în mijlocul poporului meu.” Deci, n-ai pentru ce să intervii, eu nu m-am certat cu nimeni, nu am nevoie de favorurile împăratului, nici de cele ale căpeteniei oştirilor, pentru că eu sunt o femeie liniştită în mijlocul poporului meu.

Cum eşti tu cunoscută? Iar dacă ar fi să te descrii personal, cine eşti, cum te-ai descrie? Această femeie are curajul să spună înaintea omului lui Dumnezeu: „Eu locuiesc liniştită în mijlocul poporului meu.”

Oare ce face această femeie să fie liniştită? Noi ştim în vremuri trăim, vremuri în care toată lumea se agită, într-o vreme în care foarte rar găseşti pe cineva liniştit. De cine depinde ca să fii liniştit? În ce împrejurări trăia această femeie?  Credeţi că problemele din zilele acelea erau diferite de problemele noastre?  Aceată femeie este liniştită pentru că ea îşi înţelege menirea ei ca soţie, înţelege care trebuie să fie relaţiile ei de familie, atitudinea faţă de trecători, faţă de omul lui Dumnezeu. Ea este o femeie care îşi deschide uşa casei, care nu se încrede în bogăţia ei nemaidorind să vadă pe nimeni, este o femei care depinde de Dumnezeu, care nu are nevoie nici de împărat, nici de căpetenia oştirii, pentru că locuieşte liniştită în mijlocul poporului ei.

După ce aude acest răspuns, Elisei nu ştie ce să facă pentru a o ajuta. Ghehazi, slujitorul lui Elisei, spune: „Ea n-are fiu, şi bărbatul ei este bătrîn.” v.14 Interesant că ea nu se plînge de acest lucru, ea este  o femeie multumită. Cînd eşti muţumit, eşti liniştit, şi eşti recunoscător lui Dumnezeu şi din ceea ce îţi aparţine, dai şi altuia, nu te compari cu ceilalţi, nu vrei mai mult, pentru că nu-ţi ajunge şi pentru că totdeauna va fi cineva care are mai mult ca tine. Ea este mulţumită cu starea ei, este muţumită cu bărbatul ei, ea nu spune că ar dori ceva. Ea este o femeie liniştită, şi Ghehazi spune: „Ea n-are fiu, şi bărbatul ei este bătrîn.”

Şi el a zis: „Cheamă-o!” Ghehazi a chemat-o, şi ea a venit la uşă. Elisei i-a zis: „La anul pe vremea aceasta, vei ţinea în braţe un fiu.” Şi ea a zis: „Nu! domnul meu, omule al lui Dumnezeu, nu amăgi pe roaba ta! Femeia a rămas însărcinată, şi a născut un fiu chiar pe vremea aceea, în anul următor, cum îi spusese Elisei.  Copilul s’a făcut mare. Şi într’o zi cînd se dusese pela tatăl său la secerători,  a zis tatălui său: „Capul meu! Capul meu!” Tatăl a zis slujitorului său: „Du-l la mamă-sa!” Slujitorul l-a luat şi l-a dus la mamă-sa. Şi copilul a stat pe genunchii mamei sale pînă la amează, şi apoi a murit. ” v.15-20

Un dar primit de la Dumnezeu, un dar pe care ea nu l-a cerut, ci îi este promis şi,  dintr-o dată, copilul strigă: „Capul meu! Capul meu!” şi moare. Vedem că acestă femeie, care locuia liniştită în mijlocul poporului ei înainte de a i se naşte acest fiu, rămîne liniştită chiar şi  în situaţia aceasta. De unde ştim acest lucru? Scriptura ne spune: „Ea s’a suit, l-a culcat pe patul omului lui Dumnezeu, a închis uşa după ea, şi a ieşit. A chemat pe bărbatul ei, şi a zis: „Trimite-mi, te rog, un slujitor şi o măgăriţă; vreau să mă duc în grabă la omul lui Dumnezeu, şi apoi mă voi întoarce.”v.21-22

Vedem că această femeie este liniştită chiar şi în această situaţie critică în care îi moare copilul. Ea îşi cheamă bărbatul, vorbeşte frumos spunînd: „Trimite-mi, te rog, un slujitor şi o măgăriţă; vreau să mă duc în grabă…” Vedem cît de frumos ştie să vorbească ea cu bărbatul ei, cu omul lui Dumnezeu, cu toţi cei din jur, este liniştită, nu strigă, nu ţipă, nu spune bărbatului  nimic, ce vrea doar să se ducă la omul lui Dumnezeu. „Şi el a zis: „Pentruce vrei să te duci astăzi la el? (El încă nu ştia de moartea copilului.)Doar nu este nici lună nouă, nici Sabat.” Ea a răspuns: „Fii pe pace!” v.23 Cînd poţi să spui altuia : „Fii pe pace!”? Atunci căn tu ştii ce este pacea, vrei să-l asiguri şi pe celălalt de pace. Deci vedem că aceste femeie este o femeie liniştită, o femeie care ştie unde să alerge chiar şi atunci cînd vine moartea, şi spune bărbatului ei: „Fii pe pace!” (va urma)

Mia Oglice, Femeile Bibliei, Un Studiu Biblic despre „Femeile fără Nume”

Reprodus cu permisiunea autoarei



Femeia care preţuieşte înţelepciunea (continuare) Martie 9, 2010

Posted by alaandrei in Femeile Bibliei fără Nume.
Tags: , , , ,
add a comment

În 2 Cronici capitolul 9 ni se vorbeşte din nou despre  împărăteasa  din Seba. Aici este descrisă din nou faima lui Solomon, care a ajuns pînă la împărăteasa din Seba. Aici ni se spune la specific a folosit Solomon lemnul mirositor: ” a făcut … scări pentru Casa Domnului şi pentru casa împăratului, şi arfe şi alăute pentru cîntăreţi. Nu se mai văzuse aşa ceva în ţara lui Iuda. ” v. 11,12 La rîndul  lui, împăratul Solomon a dat împărătesei tot ce a dorit şi tot ce a cerut ea. Vedem că datorită măreţiei pe care o vede, şi prin felul în care vorbeşte, Solomon, împărăteasa aduce daruri, care sunt folosite în Casa Domnului.

Deci, aici o vedem pe împărăteasa care găseşte timp, care merge cale lungă, care este interesată să cunoască înţelepciunea dată de Dumnezeu, să audă cu urechile ei cum va răspunde  împăratul Solomon la întrebările inimii ei. Această femeie caută înţelepciunea, aleargă după ea. Nu-i ajungeau ei toate bogăţiile pe care le avea, şi să spună: „Sunt mulţumită!”? Nu, ci ea s-a gîndit: „Eu preţuiesc atît de mult această înţelepciune, încît vreau să investesc timp şi să văd cum arată această înţepciune, vreau să o aud cu urechile mele.”

Ce înveţi de la împărăteasa din Seba? Doreşti şi tu înţelepciunea mai mult decît mărgăritarele? Cum se poate găsi această înţelepciune? Ea se găseşte în Cuvîntul lui Dumnezeu. Dumnezeu spune: „… dar cel ce m’ascultă va locui fără grijă, va trăi liniştit şi fără să se teamă de vreun rău … Căci înţelepciunea va veni în inima ta, şi cunoştinţa va fi desfătarea sufletului tău.” Proverbe 1:33, 2:10 Cînd? Atunci cînd o cauţi, cînd o doreşti şi o ceri de la Dumnezeu. De ce dorim noi înţelepciune? Pentru că vrem să trăim potrivit cu Cuvîntul lui Dumnezeu.

Care este înţelepciunea adevărată? Vedeţi că împărăteasa a venit şi a pus multe întrebări pe care le avea în inima ei, iar Solomon a ştiut să răspundă la toate. Atunci cînd cauţi înţelepciunea lui Dumnezeu, care se găseşte pe paginile Sfintei Scripturi, Dumnezeu îţi va da înţelepciune şi pricepre, în aşa fel întcît să ai cunoştinţă şi desfătare în voia lui Dumnezeu, să ştii cum să citeşti Cuvîntul lui Dumnezeu, şi să-l aplici în viaţa ta, la toate nevoile tale.  Această este înţelepciunea adevărată şi o poţi găsi, o poţi avea, dacă o ceri de la Dumnezeu.

În Noul Testament, Domnul Isus o menţionează pe această împărăteasă. Matei 12:38-41 ne arată contextul în care Domnul Isus foloseşte acest exemplu. „Atunci unii din cărturari şi din Farisei au luat cuvîntul, şi I-au zis: „Învăţătorule, am vrea să vedem un semn dela Tine!” Drept răspuns, El le-a zis: „Un neam viclean şi preacurvar cere un semn; dar nu i se va da alt semn, decît semnul proorocului Iona.  Căci, după cum Iona a stat trei zile şi trei nopţi în pîntecele chitului, tot aşa şi Fiul omului va sta trei zile şi trei nopţi în inima pămîntului. Bărbaţii din Ninive se vor scula alături de neamul acesta, în ziua judecăţii, şi-l vor osîndi, pentru că ei s’au pocăit la propovăduirea lui Iona; şi iată că aici este Unul mai mare decît Iona.”

Astfel, Domnul Isus se prezintă ca fiind Cel mai mare. Ei nu cred în El, Îl tot ispitesc, şi apoi Isus dă exemplul cu împărăteasa de la miazazi, care este împărăteasa din Seba. Aceasta se va scula alături de bărbaţii din Ninive, care s-au pocăit, atunci cînd Iona le-a propovăduit Evanghelia, această împărăteasă „se va scula alături de neamul acesta, în ziua judecăţii, şi-l va osîndi, pentru că ea a venit dela marginile pămîntului, ca să audă înţelepciunea lui Solomon; şi iată că aici este Unul mai mare decît Solomon.” v.42 Acest Unul, care este Domnul Isus,  El, Dumnezeirea întrupată, El este Cel care dă înţelepciune, El este înţelepciunea.

În Luca 11:31, Domnul Isus vorbeşte din nou despre împărăteasa de la miazăzi, după ce, în versetul 28, Isus spune celor de Îl ascultau: „Ferice mai degrabă de ceice ascultă Cuvîntul lui Dumnezeu, şi-l păzesc!” Care este adevărata fericire? Care este adevărata înţelepciune? Este să asculţi de Cuvîntul lui Dumnezeu: nu numai să-l asculţi, dar să-l şi împlineşti.

„Pe cînd noroadele se strîngeau cu grămada, El a început să spună: „Neamul acesta este un neam viclean; el cere un semn; dar nu i se va da alt semn decît semnul proorocului Iona. Căci după cum Iona a fost un semn pentru Niniviteni, tot aşa şi Fiul omului va fi un semn pentru neamul acesta. Împărăteasa de la miazăzi se va scula, în ziua judecăţii, alături de bărbaţii acestui neam, şi-i va osîndi; pentrucă ea a venit dela capătul pămîntului ca să audă înţelepciunea lui Solomon; şi iată că aici este Unul mai mare decît Solomon.” v.29-31 Deci, vedem că Domnul  Isus o foloseşte pe împărăteasa de la miazăzi ca exemplu: ea a fost o femeie care a dorit, care a căutat, care a vrut să audă înţelepciunea lui Solomon.

Înţelepciunea se caută, se doreşte, şi se cere; Dumnezeu spune că El o dă cu mînă largă tuturor celor care o cer. În Proverbe 8:11 citim: „Înţelepciunea preţuieşte mai mult decît mărgăritarele, şi nici un lucru de preţ nu se poate asemăna cu ea.”

Vedem că această împărăteasă, deşi a avut tot ce i-a trebuit, a înţeles că înţelepciunea preţuieşte mai mult decît mărgăritarele, şi că nici un lucru de preţ nu este asemenea ei, nu are o valoare atît de mare ca înţelepciunea. „Eu, Înţelepciunea, am ca locuinţă mintea, şi pot născoci cele mai chibzuite planuri.” v.12 Observăm că înţelepciunea locuieşte în minte, acolo ea chibzuieşte  planuri. Acestea sunt planuri care duc la viaţa, planuri după sfatul şi voia lui Dumnezeu, care se găsesc în Cuvîntul lui Dumnezeu. Domnul spune: „De la mine vine sfatul şi izbînda, eu sunt priceperea, a mea este puterea.” v.14

Nu vrei şi tu să cauţi înţelepciunea ca împărăteasa  de la miazăzi, care a avut tot ce i-a trebuit, şi totuşi s-a deranjat, a umblat, a căutat, pentru că a înţeles că înţelepciunea preţuieşte mai mult decît mărgăritarele, că ea vine de la Dumnezeu. El este Cel care îţi dă priceperea, sfatul, şi izbînda. Numai cere-o, caut-o, şi El ţi-o va da. Doreşti tu acest lucru? Atunci vei avea bogăţie, slavă, şi Dumnezeu îţi va da înţelepciunea în vorbire, pentru că tot Dumnezeu spune: „Începutul înţelepciunii este frica de Domnul; şi ştiinţa sfinţilor, este priceperea. Prin mine ţi se vor înmulţi zilele, şi ţi se vor mări anii vieţii tale.” Proverbe 9:10-11  Dacă eşti înţelept, pentru tine eşti înţelept, de aceea alege să fii înţelept pentru tine, pentru cei din jurul tău şi pentru slava lui Dumnezeu.

Mia Oglice, Femeile Bibliei, Un studiu Biblic despre „Femeile fără Nume”

Reprodus cu permisiunea autoarei

Femeia care preţuieşte înţelepciunea (I parte) Martie 8, 2010

Posted by alaandrei in Femeile Bibliei fără Nume.
Tags: , , , , ,
add a comment

„Căci înţelepciunea preţuieşte mai multe decît mărgăritarele, şi nici un lucru de preţ nu se poate asemui cu ea.” Proverbe 8:11

„O inimă pricepută dobîndeşte ştiinţa, şi urechea celor înţelepţi caută ştiinţa. „ Proverbe 18:15 ” Sfaturile în inima omului sînt ca nişte ape adînci, dar omul priceput ştie să scoată din ele.” Proverbe 20:5 Vom învăţa despe împărăteasa din Şeba, o femeie care căuta înţelepciunea, mai mult decît mărgăritarele, o femeie care are tot ce-i trebuie, dar care înţelege că înţelepciunea este de mare preţ, are valoare inestimabilă. Această împărăteasă este o femeie care înţelege că înţelepciunea vine de la Dumnezeu.

Să vedem în ce constă caracterul şi frumuseţea ei. Ea căută ceva, are o dorinţă vine de la distanţă foarte mare, pentru că a auzit de faima lui Solomon, în ce priveşte slava Domnului. Această femeie a venit ca să-l încerce  pe Solomon,  prin întrebările grele pe care le avea.

„A sosit la Ierusalim cu un alai foarte mare, şi cu cămile cari aduceau mirodenii, aur foarte mult, şi pietre scumpe. S’a dus la Solomon şi i-a spus tot ce avea pe inimă.” 1Împăraţi 10:2 Deci, această împărăteasă cînd a auzit de faima lui Solomon, despre înţelepciunea lui, ea vine de departe să vadă dacă ceea ce a auzit, e adevărat. Este pregătită cu multe întrebări, şi vrea să vadă cum îi va răspunde Solomon la aceste întrebări: „Solomon i-a răspuns la toate întrebările, şi n’a fost nimic, pe care împăratul să nu fi ştiut să i-l lămurească. „v.3 Solomon a cerut înţelepciune de la Dumnezeu, a căutat înţelepciunea mai mult decît argintul şi aurul, de aceea Dumnezeu i-a dat-o. Lui Dumnezeu i-a plăcut cererea lui Solomon.

Dumnezeu ne îndeamnă şi pe noi, să fim femei înţelpte, care să  cerem înţelepciune mai mult decît orice alt lucru. Solomon răspunde la toate întrebările, pentru că el are înţelepciunea pe care a cerut-o şi a primit-o de la Dumnezeu, întelepciune care ştie să răspundă la toate întrebările: „Împărăteasa din Seba a văzut toată înţelepciunea lui Solomon, şi casa pe care o zidise.” v.4  Pînă acum, împărăteasa auzise doar despre înţelepciunea lui Solomon, acum, cînd s-a întîlnit cu el, ea a cunoscut această înţelpciune.

Aşa este şi cu noi: noi putem să auzim depsre înţelepciune, dar atunci cînd venim la Sursă, la Dumnezeu, nu numai că auzim, dar şi vedem cu ochii noştri înţelepciunea lui Dumnezeu. Ea poate fi găsită în Cuvîntul Său: „Cine vine la Mine şi recunoaşte  că are nevoie de înţelpciune, Eu îi voi da înţelepciune cu mîna largă.” Tot ceea ce a văzut împărăteasa: bucatele de la masa lui Solomon, şi locuinţa slujitorilor lui, şi slujbele, toate acestea dovedeau mîna lui Dumnezeu, înţelepciunea pe care i-a dat-o Dumnezeu lui Solomon, să ştie cum să-I zideacă casa Lui, cum să organizeze toate slujbele în Casa Domnului, şi tot ceea ce avea.

„Uimită, a zis împăratului: „Deci era adevărat ce am auzit în ţara mea despre faptele şi înţelepciunea ta!” v.6 Faima înţelepciunii lui Solomon a trecut graniţele, a mers pînă departe, ca aceasta  împărăteasă să audă, să vină, s-o caute şi s-o găsească. Toate acestea o uimesc, pentru că ea a văzut înţelepciunea lui Solomon.

„Dar nu credeam, pînă n’am venit şi n’am văzut cu ochii mei. Şi iată că nici pe jumătate nu mi s’a spus. Tu ai mai multă înţelepciune şi propăşire de cît am auzit mergîndu-ţi faima.” v.7 Deci, pentru că el a ştiut să-i răspundă la toate întrebările, prin ceea ce vede, ea recunoaste că ceea ce a auzit  nu este nici jumătate din ceea ce vede la Solomon. Ea spune: „Ferice de oamenii tăi, ferice de slujitorii tăi, cari sînt necurmat înaintea ta, cari aud înţelepciunea ta!” v.8

Ce aduce înţelepciunea? Aduce fericire. Nu banii, nu aurul, nu argintul, nu mărgăritarele, ci înţelepciunea se aude, aşa cum am văzut. Femeile care sunt înţelepte, femeile care intervin la momentul oportun, femeile care scapă viaţa, şi-au arătat înţelepciunea lor, s-a auzit de înţelepciunea lor. Cum? Prin vorbirea lor. Înţelepciunea se vede atunci cînd vorbeşti.

Solomon dovedeşte şi el acelaşi lucru; atunci cînd răspunde la întrebări, se vede, se aude înţelepciunea lui. Tot aşa, înţelepciunea mea şi a ta, se vede se aude prin vorbirea noastră. Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că inima mea este pricepută. Din prisosul inimii vorbeşte gura, din înţelepciunea de care mă las călăuzit. Dacă ea este  de la Dumnezeu, acest lucru se va vedea în vorbirea mea, care va fi o vorbire ce aduce viaţă, care aduce linişte, care aduce pace, care răspunde frămîntărilor vieţii, prin  Cuvîntul lui Dumnezeu, care dă înţelepciune.

„Binecuvîntat să fie Domnul, Dumnezeul tău”, spune împărăteasa. Ce face înţelepciunea? Face ca cei care vin şi o aud, şi o văd, să binecuvinteze pe Cel care o dă, şi anume, pe Domnul Dumnezeu, „care a binevoit să te pună pe scaunul de domnie al lui Israel! Pentrucă Domnul iubeşte pentru totdeauna pe Israel, de aceea te-a pus împărat, ca să judeci şi să faci dreptate.” v.9 De unde vine înţelepciunea? De la Dumnezeu. Cine merită să fie binecuvîntat şi mărit pentru înţelepciune? Dumnezeu. Atunci cînd, prin faptele, vorbirea şi prin  atitudinea noastră, oamenii aud înţelepciunea cu care vorbim, ei vor binecuvînta pe Domnul, ca şi această împărăteasă, care a binecuvîntat pe Domnul, pentru că a văzut măreţia lui Dumnezeu arătată prin înţelepciunea pe care i-a dat-o lui Solomon.

Aflînd tot ce a făcut Dumnezeu pentru acest om, şi pentru că i-a dat scaunul de domnie al lui Israel, împărăteasa a dat împăratului daruri multe, pietre scumpe, talanţi da aur, lucruri  pe oamenii  nu le mai văzuseră. Tot ceea ce a avut ea mai bun, a adus şi a dat împăratului Solomon. Pe lîngă acestea, ea a dat împăratului şi lemn mirositor. Ce a făcut împăratul cu acest lemn? L-a folosit pentru Casa Domnului şi pentru casa împăratului. La ce l-a mai folosit? a făcut harfe  şi alăute, pentru cîntăreţi: „N’au mai venit niciodată în urmă atîtea mirodenii cîte a dat împărăteasa din Seba împăratului Solomon.” v.10b Astfel vedem  că darurile ei sunt folosite în slujire, în Casa Domnului, şi pentru instrumentele cu care oamenii cîntau laudă lui Dumnezeu. La rîndul lui, împăratul a dat împărătesei tot ce ea a dorit, şi i-a dat chiar mai mult decît a dat ea. Deci, vedem cu se întrec în slujire, dîndu-şi daruri unul altuia, ca recunoaştere a ceea ce face Dumnezeu, pentru înţelepciunea pe care a dat-o lui Solomon. (va urma)

Mia Oglice,  Femeile Bibliei, Un studiu Biblic despre Femeile fără Nume

Reprodus cu permisiunea autoarei

Femeia înţeleaptă scapă viaţa cetăţii (continuare) Februarie 7, 2010

Posted by alaandrei in Femeile Bibliei fără Nume.
Tags: , , , , , , , , , ,
add a comment

Am spus ca frica de Domnul duce la viaţă şi este începutul înţelepciunii. Această femeie a avut o înţelepciune cu care a putut să înduplece tot poporul şi astfel l-au  prin pe Şeba , i-au tăiat capul, şi ea a făcut întocmai cum a spus: „Iată, capul lui îţi va aruncat peste zid.” Deci,  după ce înduplecă pe tot poporul, ea aruncă capul peste zid şi: „Ioab a sunat din trîmbiţă, s-au împrăştiat de lîngă cetate, şi fiecare s-a dus în cortul lui. Şi Ioab s-a întors la Ierusalim, la împărat.” (v.22 b)

Am văzut, deci, că o femeie înţeleaptă ştie prin acţiunile şi prin vorbirea ei să înduplece, să arate că cel vinovat trebuie pedepsit, şi nu toată cetatea. Vedem că această femeie se deosebeşte de celelalte prin vorbirea ei.

În cartea Provebe 16:20 citim: „Cine cugetă la Cuvîntul Domnului găseşte fericirea, şi cine se încrede în Domnul, este fericit.” Cine este cel care se încrede în Domnul şi cine este cel care cugetă la Cuvîntul Domnului? În versetul 21 ni se spune: „Cine are o inimă înţeleaptă este numit priceput.” Dacă ai o inimă înţeleaptă vei cugeta la Cuvîntul lui Dumnezeu, te vei încrede în Domnul. Ce fel de cuvinte vei avea de spus? „… Dar dulceaţa buzelor măreşte ştiinţa.” (v.21b)

„Înţelepciunea este un izvor de viaţă pentru cine o are.” (v.22a) Vedem că această femei înţeleaptă are dulceaţa pe buzele ei, care duce la ştiinţa, şi anume, ştie cum să pună problemele, cum să înduplece, şi această înţelepciune a ei, exact cum  este descrisă aici, este un izvor de viaţă. (Ea aduce viaţă, şi scapă poporul), dar pedeapsa nebunilor este nebunia lor.” (v. 22b)

În textul nostru  am văzut cum Şeba, un om de nimic, care a vorbit fără înţelepciune, a fost pedepsit pentru nebunia lui, şi anume, oamenii au înţeles că trebuie să fie pedepsit şi capul lui aruncat peste zid. În Proverbe 16, cuvîntul spune în continuare: „Cine are o inimă înţeleaptă, îşi arată înţelepciunea cînd vorbeşte.” (v. 23) Observăm că această femeie, prin faptul că a ştiut să vorbească, dovedeşte că are o inimă înţeleaptă, „şi mereu se văd învăţături noi pe buzele lui. Cuvintele prietenoase sunt ca un fagur de miere, dulci pentru suflet, şi sănătoase pentru oase.” (v.24)

Din felul ei de vorbire, reiese că această femeie ştie să vorbească, are învăţături plăcute, ştie cum să pună lucrurile în aşa fel încît să aducă viaţă pentru cetatea ei. În Proverbe 16:32 ni se spune: „Cel încet la mînie preţuieşte mai mult decît un viteaz, şi cine este stăpîn pe sine preţuieşte mai mult decît cine cucereşte cetăţi.” Ea fiind o femei înţeleaptă, are înţelepciune, prin vorbirea ei ştie să potolească mînia lui Ioab, şi astfel, prin atitudinea şi prin vorbirea ei arată că, de fapt,  preţuieşte mai mult decît un viteaz.

În Proverbe 18:13 citim din nou cum înţelepciunea se vede în vorbire: „Cine răspunde fără să fi ascultat, face o prostie şi îşi trage ruşinea.” Vă aduceţi aminte cum strigă această femeie înţeleaptă: „Ascultaţi-mă, ascultaţi-mă!”? Ea ştie că cine răspunde fără să fi ascultat, face o prostie şi îşi trage ruşinea, şi de aceea ea vorbeşte  abia după ce are încredinţarea că Ioab o ascultă, confirmînd  prin propriile sale cuvinte: „Ascult!”. De ce acţionează astfel această femeie înţeleaptă? Pentru că ea ştie că numai cel care ascultă poate să priceapă ceea ce are ea de spus. „Duhul omului îl sprigineşte la boală; dar duhul doborît de întristare, cine-l va ridica? O inimă pricepută dobîndeşte ştiinţa, şi urechea celor înţelepţi caută ştiinţa.” (v. 14-15)

Această femeie are o inimă pricepută, pentru că ea a căutat această înţelepciune, şi astfel din vorbirea  ei se vede că are înţelepciune: „Din rodul gurii îşi satură omul trupul, din venitul buzelor lui se satură. Moartea şi viaţa sunt în puterea limbii.” (v.20-21) În cazul nostru vedem că ştiind cum să pună problemele, această femeie, prin faptul că a fost o femeie înţeleaptă, a ştiut cum să înduplece, şi cum să vorbească. Astfel  ea aduce viaţă cetăţii, şi moarte celui care merită moartea, celui care a vorbit uşuratic, acelui om de nimic, care a adus tulburare.

Vedem contrastul, între femeia înţeleaptă, care aduce pace, şi viaţă cetăţii sale, şi oamenii care vorbesc cu asprime, bărbaţiilui Iuda şi bărbaţii lui Israel, vorbire care produce despărţire. De aceea, Dumnezeu ne îndeamnă, ne spune şi nouă să fim femei înţelepte.

Să urmăm exemplul  acestei femei şi astfel, prin vorbirea noastră, prin înţelepciune care vine de sus, cuvintele noastre să aducă viaţă, iar comportarea noastră să arate că avem o inimă înţeleaptă. De ce? Deoarece am înţeles că moartea şi viaţa sunt în puterea limbii, şi că înţelepciunea care vine de sus se manifestă prin felul nostru de vorbire, prin cuvintele pe care le spunem  datorită înţelepciunii care vine de sus.

Mia Oglice,  Femeile Bibliei, Un studiu Biblic despre „Femeile fără Nume”

Reprodus cu permisiunea autoarei


Femeia înţeleaptă scapă viaţa cetăţi Februarie 3, 2010

Posted by alaandrei in Femeile Bibliei fără Nume.
Tags: , , , , , , , ,
add a comment

„Moartea şi viaţa sunt în puterea limbii, oricine o iubeşte îi va mînca roadele” Proverbe 18:21

Femeile, prin acţiunile lor, pot fi cunoscute ca femei care intervin la momentul oportun, care ştiu să dea direcţii specifice, care caută binele altora folosind înţelepciunea primită de sus şi, pentru biruinţa lor în Domnul, oamenii Îl slăvesc pe Dumnezeu.

Astăzi vom învăţa despre o femeie înţeleaptă, care prin înţelepciunea ei a scăpat viaţa cetăţii în care locuia. În Proverbe 19:23 ni se spune: „Frica de Domnul duce la viaţa,” iar Proverbe 1:7: „Frica de Domnul este începutul înţeleciunii.”

În 2 Samuel 19 ni se spune ce s-a întîmplat. În timp ce David îşi ia oamenii şi trece Iordanul, –„tot poporul lui Iuda şi jumătate din poporul lui Israel petrecuse pe împărat dincolo de Iordan. Dar toţi bărbaţii lui Israel au venit la împărat, şi i-au zis: „Pentruce te-au furat fraţii noştri, bărbaţii lui Iuda, şi au trecut pe împărat peste Iordan, împreună cu casa lui, şi cu toţi oamenii lui David?” Toţi bărbaţii lui Iuda au răspuns bărbaţilor lui Israel: „Fiindcă împăratul ne este rudă; şi ce aţi găsit aici, ca să vă mîniaţi? Am trăit noi pe cheltuiala împăratului? Ne-a făcut el daruri?” Şi bărbaţii lui Israel au răspuns bărbaţilor lui Iuda: „Împăratul este de zece ori mai mult al nostru, şi chiar la David avem mai mult drept decît voi. Pentruce ne-aţi nesocotit? N’am fost noi cei dintîi cari am spus să se întoarcă împăratul nostru?” Şi bărbaţii lui Iuda au vorbit cu mai multă asprime decît bărbaţii lui Israel. (v.40-43)

Deci, vedem că bărbaţii lui Iuda şi cei ai lui Israel au o vorbire aspră, iar bărbaţii lui Iuda au o vorbire şi mai aspră decît bărbaţii lui Israel. De ce am accentuat acest lucru? Pentru că vorbirea aspră poate duce la luptă şi vorbirea necugetatp a unui om de nimic, şi anume Şeva, care spune: „Noi n-avem nici o parte cu David, nici o moşternire cu fiul lui Isai! Fiecare la cortul său, Israele!” (2 Samuel 20:1) Din cauză că acest om de nimic ştie să vorbească, vedem cum se creează o tensiune în popor, între bărbaţii lui Israel, şi bărbaţii lui Iuda. Ca urmare a cuvintelor „Ce avem noi de a face cu David?” spuse de Şeba: „Toţi bărbaţii lui Israel s-au depărtat de David, şi au urmat pe Şeba, fiul lui Bicri. Dar bărbaţii lui Iuda au rămas credincioşi împăraturului lor, şi l-au înspţit de la Iordan pînă la Ierusalim.” (v.2)

Într-o astfel de situaţie vedem ce efecte are o vorbire aspră: vorbirea unui om de nimic, îi desparte pe bărbaţii lui Israel de bărbaţii lui Iuda. Împăratul ajunge la Ierusalim şi-l cheamă pe Amasa şi-i spune: „Cheamă-mi peste trei zile pe bărbaţii lui Iuda şi tu să fii de faţă aici.” ( v. 4) Amasa a plecat dar nu s-a întros în timpul hotărît de David. Atunci David îl cheamă pe Abişai şi-i spune: „Şeba, ne va face acum mai mult rău decît Absalom. Ia tu însuţi pe slujitorii stăpînului tău, şi urmăreşte-l, ca nu cumva să găsească cetăţi întărite, şi să se ascundă dinaintea noastră.” (v.6) Şeba era periculos deoarece, prin vorbirea lui, putea să cîştige pe toţi bărbaţii lui Israel împotriva lui David.

Abişai a ascultat şi apleca urmat de oamenii lui Ioab, şi de toţi vitejii, ca să-l urmărească pe Şeba. Cînd au ajuns lîngă piatra cea mare, Amasa a ajuns înaintea lor. Ioab îl ucide pe Amasa, şi îşi continuă urmărirea lui Şeva. În această urmărire oamenii lui David ajung în faţa cetăţii Abel-Bet-Maaca, unde se ascundea Şeba.

„Ioab a străbătut toate seminţiile lui Israel înspre Abel-Bet-Maaca, şi toţi bărbaţii de seamă s’au strîns şi l-au urmat. Au venit şi au împresurat pe Şeba în Abel-Bet-Maaca, şi au ridicat  împotriva cetăţii un val care atingea întăritura. Tot poporul care era cu Ioab săpau zidul ca să-l facă  să cadă.” (v.14-15)

Acesta este contextul istoric în care apare femeia înţeleaptă care scapă cetatea Abel-Bet-Maaca. Acestei femei nu i se dă numele, ci ea este descrisă. Noi învăţăm despre această femeie din caracterul ei, din acţiunile ei, dorim să vedem cum putem fi şi noi ca ea, femei înţelepte. De ce este numită îneţeleaptă această femeie? Pentru că atunci cînd vede că Ioab şi vitejii înconjoară cetatea , şi că toată cetatea  este în primejdie, începe să strige din cetate: „Ascultaţi, asclultaţi! Spuneţi, vă rog lui Ioab: „Apropie-te pînă aici, căci vreau să-ţi vorbesc!” (v.16)

Deci, într-o situaţie în care, probabil toţi ceilalţi au intrat în panică, în care fiecare fugea, şi nu ştiau ce să facă, această femeie înţeleaptă, cum o numeşte Scriptura, strigă: „Am ceva de spus, ascultaţi vreau să vorbesc cu conducătorul vostru, cu Ioab. Ea îi roagă pe cei care o aud să-i spună lui Ioab din partea ei: „Apropie-te pînă aici, căci vreau să-ţi vorbesc!” El s’a apropiat de ea, şi femeia a zis: „Tu eşti Ioab?” El a răspuns: „Eu sînt.” Şi ea i-a zis: „Ascultă vorbele roabei tale.” El i-a răspuns: „Ascult.”

Observaţi ce  înţelepciune, care ascultă, şi a zis: „Odinioară era obiceiul să se spună: „Să întrebăm în Abel!” Şi totul se isprăvea astfel. Eu sînt una din cetăţile liniştite şi credincioase din Israel… „ Deci, cetatea aceasta avea un renume bun, şi anume, că în ea erau oameni care puteau să răspundă cu înţelepciune. Deci, această  cetate, era cunoscută ca o cetate liniştită şi credincioasă în Israel.

Femeia continuă: „… şi tu cauţi să pierzi o cetate care este o mamă în Israel! Pentruce ai nimici tu moştenirea Domnului?” (v.19) Deci, femeia îl linişteşte pe Ioab, care îl caută pe Şeba, şi spune: „Şeba a păcătuit, dar cetatea este liniştită, credincioasă, este ca o mamă în Israel, şi este moştenirea Domnului.” Ioab pus faţă în faţă cu aceste cuvinte, îşi dă seama şi spune: „Departe de mine gîndul să nimicesc sau să dărîm! Nu este aşa! Dar un om din muntele Efraim, numit Şeba, fiul lui Bicri, a ridicat mîna împotriva împăratului David; daţi-l încoace numai pe el, şi mă voi depărta de cetate.”

De fapt, ce avrut ea să-i arate? Că nu cetatea este de vină, ci un om numit Şeba, şi el este cel care trebuie să primească pedeapsa, nu toată cetatea. Ioab recunoaşte acest lucru şi spune: „Daţi-mi-l pe cel care este ascuns în mijlocul vostru.” Femeia a zis lui Ioab: „Iată, capul lui îţi va fi aruncat peste zid.” (v.21) Ce curaj extraordinar are această femeie: să spună că ea va da capul lui Şeba, peste zid!

Ce a făcut în continuare această femeie înţeleaptă? A convins pe Ioab că nu cetatea este de vină, ci numai Şeba. Acum ea trebuie să convingă cetatea să facă acest lucru. „Femeia s’a dus şi a înduplecat pe tot poporul cu înţelepciunea ei.” Cum o descrie Scriptura? Ca o femeie înţeleaptă care a ştiut să înduplece pe Ioab, a ştiut să înduplece poporul, cu înţelepciunea ei. (va urma)

Femeia care a intervenit la momentul oportun(continuare) Decembrie 28, 2009

Posted by alaandrei in Femeile Bibliei fără Nume, Social.
Tags: , , , , , , , , , ,
add a comment

După ce Absalom ia această hotărîre, şi anume  că toţi copiii lui Israel să urmeze sfatul lui Huşai, Huşai le spune preoţilor  că Ahitofel a dat cutare sfat lui Absalom… El spune tot ce se întîmplă şi trimite această ştire prietenului său, David, sfătuindu-l: „Nu sta noaptea în cîmpiile pustiei, ci du-te mai departe, ca nu cumva împăratul şi tot poporul  care este cu el să fie în primejdie  să piară. Ionatan şi Ahimaaţ stăteau lîngă fîntîna Roguel. Slujnica  venea şi le aducea ştiri. (v.16-17)

Aici întîlnim o slujnică, care se afla lîngă fîntîna Roguel (En-rogel) care venea şi aducea ştirile, spunea ce se întîmplă, ca să fie duse mai departe la îmăratul David, „… căci nu îndrăzneaz să se arate şi să intre în cetate.” (v.17b) Cine? Existau doi slujitori, care stăteau acolo lîngă fîntînă ca să primească veşti de la Huşai să le ducă  lui David.

Această femei este o femeia curajoasă, care crede în planul lui Dumnezeu. Ea a auzit că Dumnezeu l-a ales pe David ca împărat, nu pe Absalom, de aceea, ea îşi pune viaţa în pericol, îşi foloseşte dibăcia, îsteţimea, şi înţelepciunea ei, ca să intervină şi să-i ajute pe aceşti doi slujitori, exact în momnetul în care ei au nevoie. De ce?  Pentru că ea crede Cuvîntul lui Dumnezeu şi promisiunea că David va fi împărat.

„Dar odată, i-a zărit un tînăr…” (Pe cine? Pe aceşti doi slujitori.) …Ei au plecat amîndoi în grabă… la casa unui om, care avea o fîntînă, în curte, şi s-au pogorît în ea.” (v.18) Acest tînăr îi dă de ştire lui Absalom că i-a văzut pe cei doi slujitori ai lui David. Atunci Absalom îşi trimite slujitorii săi ca să cerceteze. Femeia îşi dă seama, şi ce face? „A luat o învelitoare, a întins-o peste gura fîntînii, şi a împrăştiat urluiala pe ea.” (v.19) Deci, ea procedează ca şi cum nu s-ar fi întîmplat nimic, ca să nu dea nimic de bănuit: „Slujitorii lui Absalom au intrat în casă la femeia aceasta au zis: „Unde sunt Ahimaaţ şi Ionatan?” (v.20)

Este interesant de observat că numele acestei femei nu este menţionat. Ea este descrisă ca o slujnică  ce aducea ştiri, ca o femeie care este de partea împăratului, o femeie îndrăzneaţă, care are inscusinţă în a face această învelitoare, care are înţelepciune şi nu se pierde cu firea; în momentul în care intervine ceva neprevăzut ştie cum să intervină. Observăm că ea a făcut ţesătura învelitorii astfel încît oameniii lui Absalom să nu bănuiască nimic. Deci vedem că această femeie este iscusită şi intervine la momentul oportun. Ea ştie cum să rezolve problema, atunci cînd oamenii trimişi de Absalom vin în casă ei şi o cercetează.

Femeia le-a răspuns: „Au trecut pîrîul”. Au căutat, şi negăsindu-i, s’au întors la Ierusalim. După plecarea lor, Ahimaaţ şi Ionatan au ieşit din fîntînă, şi s’au dus să dea de ştire împăratului David. Au zis lui David: „Sculaţi-vă şi grăbiţi-vă de treceţi apa, căci Ahitofel a plănuit cutare şi cutare lucru împotriva voastră.” David şi tot poporul care era cu el s’au sculat şi au trecut Iordanul; cînd se lumina de ziuă, nu rămăsese nici unul care să nu fi trecut Iordanul”. (2 Samuel 17:21-22)

Deci, această femeie înţeleaptă face o lucrare de intermediere: ea află, prin Huşai, ce se întîmplă la curtea lui Absalom, spune cele aflate slujitorilor pe care îi ascundea în fîntîna Roguel, şi aceştia mergeau mai departe, şi transmiteau veştile împăratului David. Astfel, împăratul David este salvat împreună cu tot poporul şi slujitorii lui. Vedem că această femeie are curaj, inscusinţă, înţelepciune şi, prin ceea ce face, ea dovedeşte cît de mult crede în Cuvîntul lui Dumnezeu, prin faptul că îşi pune viaţa în pericol, pentru a apăra pe împăratul David, care este urmărit de fiul său Absalom.

Putem compara această femeie cu Rahav. Pentru aceasta să privim în cartea Iosua, să vedem ce au în comun aceste două femei. Prin faptul că îi ascunde pe cei doi slujitori ai lui David, vedem că ea se aseamănă cu Rahav, care ascunde şi ea doi bărbaţi. Cu ce scop? Aceşti oameni au venit ca să iscodească Ierihonul, şi să ducă vestea bună, că într-adevăr ei pot să cucerească ţara, poporul Israel poate să intre în Ierihon.

Rahav ascunde iscoadele, şi care este secretul? Ea îl spune în Iosua 2:9-12: „Ştiu că Domnul v-a dat ţara aceasta, căci ne-a apucat groază de voi, şi toţi locuitorii ţării tremurau înaitea voastră. (De ce?) Fiindcă am auzit cum, la ieşirea voastră din Egipt, Domnul a secat înaintea voastră apele mării Roşii, şi am auzit ce aţi făcut celor doi împăraţi ai Amoriţilor dincolo de Iordan, lui Sihon şi Og, pe cari i-aţi nimicit cu desăvîrşire.  De cînd am auzit lucrul acesta, ni s’a tăiat inima, şi toţi ne-am pierdut nădejdea înaintea voastră;(De ce?) căci Domnul, Dumnezeul vostru, este Dumnezeu sus în ceruri şi jos pe pămînt.  Şi acum, vă rog, juraţi-mi pe Domnul că veţi avea faţă de casa tatălui meu aceeaş bunăvoinţă pe care am avut-o eu faţă de voi.

Vedem că Rahav le ascunde pe cele două iscoade, pentru că ea are credinţă, aşa cum citim şi în Iacov. Rahav crede că Dumnezeu a hotărît că Ierihonul să cadă în mîinile poporului Israel, pentru că Dumnezeu în planul Lui este de partea poporului Israel, şi vrea să-i  dea biruinţă. Rahav a auzit cine este acest Dumnezeu, că El „este Dumnezeu sus în cer şi jos pe pămînt” şi, din această cauză, ea ascunde iscoadele prin credinţă, şi arată bunăvoinţă acestpr iscoade, ca să le scape viaţă.

Vedem ce asemănătoare este istoria lui Rahav cu istoria acestei femei care slujea lîngă fîntîna Roguel, şi care îi protejează pe doi dintre slujitorii lui David. De ce? Pentru că ea crede că Domnul Dumnezeul lui Israel, a hotărît ca David să fie împărat, şi nu Absalom. Ea îşi pune viaţa în pericol, pentru că ştie că acesta este planul lui Dumnezeu.

Atunci înţelegi care este planul lui Dumnezeu cu privire la viaţa ta, cu privire la cei din jurul tău, atunci ai un cuvînt potrivit, ştii să intervii la momentul oportun, în aşa fel încît să fii o femeie înţeleaptă, care slujeşte oamenilor, şi prin aceasta slujeşte lui Dumnezeu. Prin intervenţiile noastre înţelepte, noi facem ca planul lui Dumnezeu să se împlinească, aşa cum a făcut Rahav şi femeia de lîngă fîntîna Roguel. Dumnezeu, cu siguranţă, putea să folosească pe altcineva, dacă nu era Rahav, sau femeia de lîngă fîntîna de Roguel, dar eu aş vrea ca, în planurile lui măreţe, Dumnezeu să mă aleacă pe mine, să intervin în situaţii ca acestea. Eu doresc ca, la momentul potrivit, să ştiu cum să-mi  folosesc iscusinţa, în aşa fel încît să scap viaţa celor pe care Dumnezeu vrea să-i folosească. Aş vrea să disting voia lui Dumnezeu.

O altă femeie înţeleaptă pe care o putem compara cu aceste două femei, este Priscila, care împreună cu bărbatul ei ştiu să aleagă pe Apolo, să-l facă ucenic, să-i arate învăţăturile lui Dumnezeu, pentru că ei au înţeles că Dumnezeu a ales să-l folosească pe acest om în lucrarea Sa.

Ori de cîte ori rămînem în Cuvîntul lui Dumnezeu, cînd dorim înţelepciunea care vine de la Dumnezeu, cînd punem la dispoziţia Lui, vom face o distincţie clară între planul lui Dumnezeu, cu privire la viaţa noastră, şi mijlocirea noastră pentru cei din jur. Dumnezeu vrea binele nostru şi tot El ne dă înţelepciune să ştim şi noi la rîndul nostru, cum să intervenim în viaţă celor din jurul nostru, în aşa fel încît slava să fie a lui Dumnezeu, pentru că avem o inimă pricepută şi dorim să facem voia lui Dumnezeu.

Mia Oglice, Femeile Bibliei, Un studiu Biblic despre „Femeile Bibliei fără Nume”

Reprodus cu permisiunea autoarei.

Femeia care a intervenit la momentul oportun Noiembrie 28, 2009

Posted by alaandrei in Femeile Bibliei fără Nume.
Tags: , , , , ,
add a comment

” Spuneţi sănătate Priscilei şi lui Acuila, tovarăşii mei de lucru în Hristos Isus, ”  cari şi-au pus capul în joc, ca să-mi scape viaţa. Le mulţămesc nu numai eu, dar şi toate Bisericile ieşite dintre Neamuri.Rom 16:4

Femeile prin acţiunile lor, pot fi cunoscute ca femei care intervin la momentul oportun.  Ea este o binecuvîntare şi o femeie iscusită.

Femeia din Tecoa a intervenit ca să facă pace între David şi fiul său, Absalom. Astfel, Absalom vine să-l vadă pe David. În 2 Samuel 14 citim că Ioab s-a dus la împărat, şi i-a spus despre Absalom, care dorea ca să vadă faţa împăratului. „Şi împăratul a chemat pe Absalom, care a venit la el şi s’a aruncat cu faţa la pămînt înaintea lui. Împăratul a sărutat pe Absalom. ” (v.33)

„După aceea, Absalom şi-a pregătit care şi cai, şi cinci zeci de oameni cari alergau înaintea lui. ” (1 Samuel 15:1) aici vedem că între David şi Absalom există deja o ruptură, prin atitudinea lui Absalom, care a luat o hotărîre, fără să-l întrebe pe David. Absalom l-a omorît pe Amnon, fratele lui vitreg, pentru că acesta o necinstise pe Tamar, sora lui Absalom.

Apoi Absalom continuă să-l atragă pe poporul lui Israel de partea lui.  2 Samuel 15: 13-14 ” Cineva a venit şi a dat de ştire lui David, şi a zis: „Inima oamenilor lui Israel s’a întors spre Absalom.”  Şi David a zis tuturor slujitorilor lui cari erau cu el la Ierusalim: „Sculaţi-vă să fugim, căci nu vom scăpa dinaintea lui Absalom. Grăbiţi-vă de plecare; altfel, nu va întîrzia să ne ajungă, şi va arunca nenorocirea peste noi, şi va trece cetatea prin ascuţişul săbiei.”

David se găseşte într-o poziţie foarte tristă, şi anume, să fugă de fiul său Absalom, care doreşte poziţia lui, doreşte să fie el împărat. Împăratul, împreună cu slujitorii lui care îi sunt credincioşi, pleacă şi fuge. Acesta este contextul în care se află împăratul David, care ne ajută mai bine să înţelegem importanţa intervenţiei femeii de lîngă fîntîna Roguel. De aici începe urmărirea lui David, şi în această urmărire, Absalom caută sfatul conducătorilor lui, ca să vadă, cum să lupte împotriva tatălui său. 2 Samuel 16:15-18 „Absalom şi tot poporul, bărbaţii lui Israel, intraseră în Ierusalim. Ahitofel era şi el cu Absalom.  Cînd a ajuns Huşai, Architul, prietenul lui David, la Absalom, i-a zis: „Trăiască împăratul! Trăiască împăratul!”  Şi Absalom a zis lui Huşai: „Iată cît de mult ţii tu la prietenul tău! Pentru ce nu te-ai dus cu prietenul tău?” Huşai a răspuns lui Absalom: „Pentru că vreau să fiu al aceluia pe care l-a ales Domnul şi tot poporul acesta şi toţi bărbaţii lui Israel, şi cu el vreau să rămîn.”

Deci, vedem că Huşai se duce la Absalom, dar o să înţelegem mai tîrziu că, de fapt, el comunică cu David, era prietenul lui David, dar vine la Absalom ca să urmărească  ce se întîmplă. Absalom se duce şi cere sfatul lui Ahitofel, şi acesta îi spune să aleagă douăsprezece mii de oameni, să se scoale, şi să-l urmăreaacă pe David noaptea, şi astfel să-l ia prin surprindere, să-l înspăimînte, şi tot poporul care este cu el va fugi, şi ei vor putea să-l lovească pe împărat: „ … moartea omului pe care-l urmăreşti va face ca toţi să se întoarcă, şi tot poporul va fi în pace.”  Cuvintele acestea au plăcut lui Absalom şi tuturor bătrînilor lui Israel. Dar Absalom a zis: „Chemaţi şi pe Huşai, Architul, şi să auzim şi ce va zice el.”(17:3-5)

Huşai îi răspunde lui Absalom astfel: „Îmi pare rău, dar sfatul nu este bun.” El îi oferă un alt sfat, şi spune, lăudîndu-l pe David: „Tu cunoşti vitejia tatălui tău şi a oamenilor lui; sînt înfuriaţi ca o ursoaică de pe cîmp, căreia i s’au răpit puii. Tatăl tău este un om de război, şi nu va petrece noaptea cu poporul.” 2Sa 17:9. Huşai continuă să spună de ce nu este bun celălalt sfat, şi cît de bun este sfatul lui: …căci tot Israelul ştie că tatăl tău este un viteaz, şi că are nişte viteji cu el.
2Sa 17:11  Sfatul meu este dar ca tot Israelul să se strîngă la tine, dela Dan pînă la Beer-Şeba, o mulţime ca nisipul de pe marginea mării. Şi tu însuţi să mergi la luptă.” 2Sa 17:10-11

Sfatul acesta îi place lui Absalom, şi nu ascultă sfatul lui Ahitofel, ci acceptă sfatul lui Huşai. Cuvîntul spune prin Absalom: „Sfatul lui Huşai, Architul, este mai bun decît sfatul lui Ahitofel.” Dar Domnul hotărîse să nimicească bunul sfat al lui Ahitofel, ca să aducă nenorocirea peste Absalom.” (v.14)

Vedem că deasupra tuturor lucrurilor, deasupra oricărei conduceri se află Dumnezeu. El a promis că David va fi cel care va domni pe scaunul de domnie, că David va fi împărat, şi nu Absalom. Dumnezeu chiar prin încercarea aceasta, chiar prin frămîntările prin care trece David, nu-l părăseşte, ci Dumnezeu are în vedere planul Lui, şi El îşi ţine promisiunea. De aceea, El schimbă evenimentele, împrejurările, potrivit cu planul Său. Cît de minunat este că avem un Dumnezeu care împlineşte ceea ce a hotărît pentru noi, aşa cum ne spune în Romani 8: 28 „…. toate lucrurile lucrează împreună spre binele celorce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celorce sînt chemaţi după planul Său.” … şi anume, să fim transformaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu.

Încercările, frămîntările  vieţii nu lucrează împotriva noastră, ci ele lucrează spre binele nostru suprem, să ne transforme, să dobîndim o inimă răbdătoare, plină de dragoste, care să fie  caracterul Domnului

Isus. Vedem că, prin toate frămîntările prin care trece David, Dumnezeu lucrează la inima lui, şi de aceea Dumnezeu spune despre David: „Am găsit un om după inima Mea.” Toată viaţa lui David a fost o frămîntare: mai înainte Absalom l-a omorît pe Amnon, acum Absalom îl umrăreşte  şi mai tîrziu vedem cum moare Absalom. În toate acestea, inima lui David se apropie tot mai mult de Dumnezeu şi doreşte  să împlinească  voia lui Dumnezeu. Deci, Dumnezeu hotărăşte ce să se întîmple. (va urma)

Mia Oglice, Femeile Bibliei, Un studiu biblic despre „Femeile fără Nume”

Reprodus cu permisiunea autoarei


Femeia iscusită caută binele altora Octombrie 13, 2009

Posted by alaandrei in Femeile Bibliei fără Nume.
Tags: , , , , , ,
add a comment

„Dumnezeu nu ia viaţa, ci doreşte ca fugarul să nu rămînă izgonit dinaintea lui.” 2 Samuel 14:14

Vom discuta despre femeia iscusită, care caută binele altora. Să deschidem Biblia la 2 Samuel 14, şi să vedem ce învăţăm despre femeia din Tecoa, care sunt rezultatele  intervenţiei ei înaintea împăratului David şi să învăţăm despre iscusinţa ei de a vorbi cu împăratul. Apoi, o vom compara pe această femeie cu Abigail, şi vom vedea ce au ele în comun, ca astfel  să învăţăm şi noi să fim femei iscusite, care caută binele altora, femei de acţiune. Nu aţi dori să fiţi o astfel de femeie?

Dumnezeu este cel care ne dă înţelepciune, dacă noi o căutăm, dacă o cerem. Dar care este secretul? Ce ini mă trebuie să avem? O inimă care se îndreaptă spre Dumnezeu, care doreşte înţelepciunea care vine de la Dumnezeu.

În ce împrejurări se află David cînd apare această femeie din Tecoa, care îşi foloseşte iscusinţa ei ca să caute binele altora.  În 2 Samuel 13, se vorbeşte despre Tamar şi Amnon, fratele lui Absalom, fiul lui David. Amnon, în dorinţa lui necontrolată o doreşte pe Tamar, nu ca pe sora lui, ci ca pe soţie, ba mai mult, nu ca pe o soţie, ci el o doreşte ca pe amantă, o doreşte într-un fel pe care Dumnezeu îl condamnă. Nimic nu-l poate opri pe Amnon şi el o necinsteşte pe sora sa Tamar.

Tamar este soră bună cu Absalom. În urma necinstirii Tamarei, Absalom începe  să-l  urască  pe fratele său Amnon, şi pune la cale  un plan ca să-l  omoare: „Absalom a dat următoarea poruncă slujitorilor săi: „Luaţi seama cînd se va veseli inima lui Amnon de vin, şi cînd vă voi zice: „Loviţi pe Amnon!” atunci să-l omorîţi; să nu vă temeţi de nimic: oare nu vă poruncesc eu? Fiţi tari, şi arătaţi-vă oameni de inimă!” Slujitorii lui Absalom au făcut lui Amnon cum le poruncise Absalom. Şi toţi fiii împăratului s’au sculat, au încălecat fiecare pe catîrul lui, şi au fugit. Pe cînd erau pe drum, a ajuns zvonul la David că Absalom, a ucis pe toţii fiii împăratului, şi că n’a mai rămas niciunul din ei.  Împăratul s’a sculat, şi-a rupt hainele, şi s’a culcat pe pămînt, şi toţi slujitorii lui stăteau acolo cu hainele sfîşiate.” (2 Samuel 13:28-31)

Deci, vedem cum acest conflict îi produce o durere extraordinară împăratului David. Vedem că Absalom se răzbună pentru faptul că Amnon a necinstit-o pe sora sa, Tamar, şi pune la cale omorîrea lui Amnon. Între timp, David află că, de fapt, numai Amnon a murit şi aceata era urmarea unei hotărîri  a lui Absalom din ziua în care Amnon a necinstit-o pe sora, Tamar.

Ionadab spune, „Să nu se mai muncească dar împăratul, domnul meu, cu gîndul că toţi fiii împăratului au murit, căci numai Amnon a murit.” (v.33) La început  David a fost străpuns în inima lui, şi-a sfîşiat hainele, crezînd că toţi fiii lui au murit. Apoi, el află că numai Amnon a murit, şi totuşi, îl jeleşte, îl plînge mult de tot, iar Absalom fuge şi se ascunde de David. David l-a jelit în fiecare zi pe fiul său, dar după trei ani  de zile a încetat să-l mai urmărească pe Absalom, căci se mîngîiase de moartea lui Amnon.

În această situaţie, „Ioab, fiul Ţeruiei, a băgat de seamă că inima împăratului era aprinsă de dor după Absalom.”(14:1) De aceea, robul lui, Ioab a trimis să aducă din Tecoa o femeie iscusită.

Pînă aici, am văzut contextul istoric în care intervine acestă femeie. Înţelegem acum ce face această femeie, şi vom vedea cît de important este să cauţi binele altuia, să poţi fi o femeie iscusită, să ai înţelepciune, să ştii cum să vorbeşti şi ce efect are acest lucru.

„A trimes să aducă din Tecoa o femeie iscusită, şi i-a zis: „Fă-te că plîngi, şi îmbracă-te în haine de jale; nu te unge cu untdelemn, şi fii ca o femeie care de multă vreme plînge după un mort.(v.2) Deci Ioab vrea să-i prezinte lui David situaţia  în care se afla el, să-şi dea seama el însuşi de ceea ce făcea şi să judece dacă este bine ce face, şi anume, dacă este bună hotărîrea de a-l ţine pe Absalom departe de el.

„Să te duci astfel la împărat, şi să-i vorbeşti aşa şi aşa.” Şi Ioab i-a spus ce trebuia să zică. Femeia aceea din Tecoa s’a dus să vorbească împăratului. A căzut cu faţa la pămînt, s’a închinat, şi a zis: „Împărate, scapă-mă!” Împăratul i-a zis: „Ce ai?” Ea a răspuns: „Da, sînt văduvă, bărbatul mi-a murit!  Roaba ta avea doi fii; amîndoi s’au certat pe cîmp, şi n’a fost nimeni să-i despartă; unul a lovit pe celalt, şi l-a omorît.  Şi iată că toată familia s’a ridicat împotriva roabei tale, zicînd: „Scoate încoace pe ucigaşul fratelui său! Vrem să-l omorîm, pentru viaţa fratelui său pe care l-a ucis; vrem să nimicim chiar şi pe moştenitor!” Ei ar stinge astfel şi tăciunele care-mi mai rămîne, ca să nu lase bărbatului meu nici nume nici urmaş viu pe faţa pămîntului.”  Împăratul a zis femeii: „Du-te acasă. Voi da porunci cu privire la tine.”  Femeia din Tecoa a zis împăratului: „Asupra mea, împărate, domnul meu, şi asupra casei tatălui meu să cadă pedeapsa; împăratul şi scaunul lui de domnie să nu aibă nimic de suferit”.  Împăratul a zis: „Dacă va vorbi cineva împotriva ta, să-l aduci la mine, şi nu se va mai atinge de tine.”  Ea a zis: „Să-şi aducă aminte împăratul de Domnul, Dumnezeul tău, pentruca răzbunătorul sîngelui să nu mărească prăpădul, şi să nu mi se nimicească fiul!” Şi el a zis: „Viu este Domnul, că un păr din capul fiului tău nu va cădea la pămînt!”  Femeia a zis: „Dă voie roabei tale să spună o vorbă domnului meu, împăratul.” Şi el a zis: „Vorbeşte!”  Femeia a zis: „Pentruce gîndeşti tu astfel cu privire la poporul lui Dumnezeu, căci nu iese chiar din cuvintele împăratului că împăratul este ca şi vinovat cînd nu cheamă înapoi pe acela pe care l-a gonit? Trebuie negreşit să murim, şi vom fi ca nişte ape vărsate pe pămînt, cari nu se mai adună. Dumnezeu nu ia viaţa, ci doreşte ca fugarul să nu rămînă izgonit dinaintea Lui.”(v.4-14)

Vedem iscusinţa cu care ea îi prezintă lui David situaţia în care se afla el însuşi, şi Cuvîntul continuă: „Acum, dacă am venit să spun aceste lucruri împăratului, domnului meu, am venit pentrucă poporul m’a înspăimîntat. Şi roaba ta a zis: „Vreau să vorbesc împăratului; poate că împăratul va face ce va zice roaba sa.  Da, împăratul va asculta pe roaba sa, ca să scape din mîna celor ce caută să ne nimicească, pe mine şi pe fiul meu, din moştenirea lui Dumnezeu.”  Roaba ta a zis: „Cuvîntul domnului meu împăratul să-mi dea odihnă. Căci domnul meu împăratul este ca un înger al lui Dumnezeu, gata să audă binele şi răul. Şi Domnul, Dumnezeul tău, să fie cu tine.”

Împăratul a răspuns, şi a zis femeii: „Nu-mi ascunde ce te voi întreba.” Şi femeia a zis: „Să vorbească domnul meu împăratul!”  Împăratul a zis atunci: „Oare mîna lui Ioab nu este ea cu tine în toată treaba aceasta?” Şi femeia a răspuns: „Viu este sufletul tău, împărate, domnul meu, că nu este cu putinţă nici o abatere nici la dreapta nici la stînga dela tot ce a zis domnul meu împăratul. În adevăr, robul tău Ioab mi-a poruncit, şi a pus în gura roabei tale toate aceste cuvinte. Ca să dea o altă înfăţişare lucrului, a făcut robul tău Ioab lucrul acesta. Dar domnul meu este tot atît de înţelept ca şi un înger al lui Dumnezeu, ca să cunoască tot ce se petrece pe pămînt.”(v.15-20)

Deci observaţi  contextul: David se află întristat, are un dor nemaipomenit după Absalom. Absalom este departe de David; pe de altă parte  Amnon a murit, deci David l-a pierdut pe fiul său Amnon şi într-un fel îl pierde şi pe Absalom, ţinîndu-l departe.  Prin cuvintele ei, această femeie iscusită, care ştie să repete, şi să vorbească frumos, cu iscusinţă, tot ce o învăţă  robul lui David, Ioab, reuşeşte să-l facă pe David să ia o decizie înţeleaptă.    Însă
Ioab putea să nu aibă succes, dacă această femeie n-ar fi ştiut să vorbească, cum să prezinte situaţia, şi nu era gata să asculte de Ioab, să primească această însărcinare. Ba mai mult ea nu ştia ce răspuns va da împăratul, care va fi sfîrşitul acestei prezentări.

Ca rezultat al intervenţiei aceistei femei iscusite, îi spune lui Ioab: „Bien, fac lucrul acesta, du-te şi adu-l înapoi pe Absalom.” Ca urmare Absalom se întoarce la Ierusalim, dar nu poate  să-i vadă faţa lui David. Din nou Ioab trebuie să intervină. Vedem că prim iscusinţa acestei femei, ea vrea să-i arate lui David starea în care se află şi să caute binele altora, binele poporului, pentru că starea împăratului afecta întregul popor. Sigur  că poporul era împărţit, şi David trebuia să ia o hotărîre. Vedem importanţa  acestei femei iscusite, o femeie care a ştiut să vorbească cu înţelepciune.

Comparînd această situaţie cu Iacov 3:17, descoperim rezultatul cuvintelor unei femei înţelepte: „Înţelepciune care vine de sus este întîi, curată, apoi paşnică, blîndă, uşor de înduplecat, plină de îndurare şi roduri bune, fără părtinire, nefăţarnică.” Rezultatul unei astfel de înţelepciuni este pacea şi liniştea. Deci, ce doreşte să realizeze prin intervenţia ei această femeie iscusită, care se lasă călăuzită de cuvintele lui Ioab? Ea vrea să aducă pace între David şi Absalom.

Ce fel de femeie eşti tu? Ce faci tu în familia ta? Foloseşti tu iscusinţa ca să aduci pace? Cauţi binele altora? Doresc ca eu şi tu să fim femei iscusite care caută binele altora.

Mia Oglice, Femeile Bibliei, „Un studiu Biblic despre „Femeile fără nume”

Folosit cu permisunea autoarei.


Femeile cîntă biruinţa Domnului Septembrie 14, 2009

Posted by alaandrei in Femeile Bibliei fără Nume.
Tags: , , , , , , , ,
add a comment

„Binecuvintat să fie Domnul, Stînca mea, care-mi deprinde mîinile la luptă, degetele la bătălie.” Psalmul 144:1

Vom învăţa despre femeile care cîntă, care se bucură de biruinţa Domnului.
Pe aceste femei le găsim cîntînd biruinţa Domnului,  după luptă cîştigată de David. Ca să înţelegem subiectul acesta să deschidem mai întîi 1 Samuel 18:6-9 „Pe cînd veneau ei, la întoarcerea lui David dela omorîrea Filisteanului, femeile au ieşit din toate cetăţile lui Israel înaintea împăratului Saul, cîntînd şi jucînd, în sunetul timpanelor şi alăutelor, şi scoţînd strigăte de bucurie. Femeile cari cîntau îşi răspundeau unele altora, şi ziceau: „Saul a bătut miile lui,-iar David zecile lui de mii.” Saul s’a mîniat foarte tare, şi nu i-a plăcut vorba aceasta. El a zis: „Lui David îi dau zece mii şi mie-mi dau mii! Nu-i mai lipseşte decît împărăţia.” Şi din ziua aceea Saul a privit cu ochi răi pe David.”

Saul era plin de ură împotriva lui David, pentru că femeile  au cîntat  cîntarea de biruinţa şi au spus: ” Saul cu miile şi David cu zecile de mii!” Cîntînd această biruinţă, femeile nu au dorit în nici un caz să-l facă  pe Saul să-l urască pe David, ci ele au ieşit din toate cetăţile, au ieşit pe stradă de bucurie, să-i întîmpline pe barbaţii lor, şi pe biruitor, pe împăratul, şi să cînte slavă  pentru că au avut biruinţă.

O situaţie asemănătoare găsim în Exod 15, unde, din nou, femile slături de bîrbaţi cîntă biruinţa lui Dumnezeu, cîntă pentru că Dumnezeu a dat izbîndă. Israel a văzut mîna puternică  pe care a îndreptat-o Domnul împotriva egiptenilor. Cînd Israel a părăsit ţara Egiptului, egiptenii l-au urmărit şi au ajuns în faţa Mării Roşii şi, cînd nu mai era nici o scăpare pentru popor, Dumnezeu a făcut ca apele Mării Roşii să se deschidă şi ei să treacă prin mare ca pe uscat: apele stăteau ca un zid, la dreapta şi la stînga lor. Astfel, în ziua aceea Dumnezeu l-a izbăvit pe Israel din mîna egiptenilor şi Israel i-a văzut pe egiptenii morţi pe malul mării.

Deci, după acest eveniment poporul începe să-I cînte laudă lui Dumnezeu: Atunci Moise şi copiii lui Israel au cîntat Domnului cîntarea aceasta. Ei au zis: „Voi cînta Domnului, căci Şi-a arătat slava: A năpustit în mare pe cal şi pe călăreţ. Domnul este tăria mea şi temeiul cîntărilor mele de laudă: El m’a scăpat. El este Dumnezeul meu: pe El Îl voi lăuda; El este Dumnezeul tatălui meu: pe El Îl voi preamări.” (Exod 15:1-2) Deci, vedem cum poporul,  bărbaţii, femeile şi copiii lui Israel cîntă slava lui Dumnezeu, pentru biruinţa pe care au avut-o asupra duşmanului.

Vedem că femeile care au cîntat biruinţa lui David şi a lui Saul, şi-au îndreptat lauda lor către Dumnezeu şi au spus specific cine a biruit şi cum a biruit. David şi Saul, David mai mult decît Saul, dar ştim că biruinţa a fost a Domnului. Domnul este cu poporul Său, şi Dumnezeu îl biruie pe duşman. Vedem aici, cum toată cinstea, toată lauda Îi este dată lui Dumnezeu. A cînta o cîntare de laudă înseamnă a lauda lucrările mari şi minunate, a cunoaşte caracterul lui Dumnezeucare intervine în lupta noastră împotriva celui rău. Vedem că ei spun, Tu eşti Cel care ai tăria, Tu eşti Cel care ne-ai scăpat, pe Tine Te laudăm, pentru că Tu eşti Tatăl nostru şi pe Tine Te preamărim!

„Domnul este un războinic viteaz: Numele lui este Domnul.” (v.3) Da, Dumnezeu ne foloseşte pe noi în această luptă, dar dacă El nu este de partea noastră, biruinţa nu va fi de partea noastră. Numele lui Dumnezeu este onorat, pentru biruinţa poporului, care a trecut Marea Roşie, pentru lucrările Lui mari şi mununate, şi, astfel, toţi au aflat despre Dumenezeul poporului lui Israel: „Mîna Ta cea dreaptă, Doamne, a zdrobit pe vrăjmaşi.” (v.6b)

De multe ori cînd avem biruinţă în viaţa noastră, noi avem tendinţa  să ne atribuim nouă biruinţa, uitînd cum a fost atunci cînd ne-am văzut în faţa vrăjmaşului, cum am strigat la Dumnezeu şi am spus: „Doamne, dă-mi înţelepciune să scap din această împrejurare!” sau: „Arată-mi ce să fac!” Apoi, după ce ai biruit, ţi-ai atribuit ţie lauda şi cinstea!

Poporul Tău a înţeles că Mîna Ta cea dreaptă i-a zdrobit pe vrăjmaşi, iar vrăjmaşii au văzut că Tu eşti Dumnezeu şi că numai Tu poţi să faci astfel de minuni. Popoarele au aflat lucrul acesta şi s-au cutremurat. Ori de cîte ori avem biruinţa, Dumnezeu poate fo cunoscut de cei din jurul nostru prin atitudinea de mulţumire şi de laudă pe care noi o avem.

miriam_picMaria, sora lui Moise  şi a lui Aaron, cînta şi ea împreună cu poporul şi cu toate femeile:„Maria, prorociţa, sora lui Aaron, a luat în mînă o timpană şi toate femeile au venit după ea… Maria răspundea copiilor lui Israel: „Cîntaţi Domnului, căci Şi-a arătat slava: A năpustit în mare pe cal şi pe călăreţ.” (v.20-21)

Ce faci tu cînd ai biruinţă?  Ce faci tu, cînd după ce te-ai rugat  o săptămînă, o lună,  un an pentru o anumită problemă, Dumnezeu ţi-a rezolvat problema? Îţi aduci aminte să-I mulţumeşti, tot atît de mult timp cît te-ai rugat ca să-ţi rezolve problema? Îţi dai tu lui Dumnezeu toată cinstea şi lauda cuvenită?

De multe ori constatăm că mai multe ne rugăm pentru ca Dumenzeu să ne dea biruinţă şi înţelepciune să biruim la examene sau în alte probleme ale vieţii, decît cîntăm Domnului că Şi-a arătat slava, prin faptul că noi am cerut ajutorul Lui. S-a văzut această biruinţă pe măsură ce am învăţat să facem acest lucru, iar bucuria noastră a fost mai mare atunci cînd am cîntat Domnului despre slava Lui care s-a văzut în vieţile acelor care se încred în El. Pentru că numai o inimă recunoscătoare lui Dumnezeu va avea pace şi bucurie. Atît timp cît ceri de la Dumnezeu, dar uiţi să-I mulţumeşti, de fapt, nu te încrezi în Dumnezeu, sau nu ai înţeles valoarea lucrării lui Dumnezeu în viaţa ta, şi îţi asumi biruinţa.

Mia Oglice, „Femeile Bibliei”, Un studiu Biblic despre „Femeile fără Nume”

Reprodus cu permisiunea autoarei

15:1 Atunci Moise şi copiii lui Israel au cîntat Domnului cîntarea aceasta. Ei au zis: „Voi cînta Domnului, căci Şi-a arătat slava: A năpustit în mare pe cal şi pe călăreţ.
Exo 15:2 Domnul este tăria mea şi temeiul cîntărilor mele de laudă: El m’a scăpat. El este Dumnezeul meu: pe El Îl voi lăuda; El este Dumnezeul tatălui meu: pe El Îl voi preamări.
Exo 15

Femeile aducătoare de veşti bune(continuare) August 28, 2009

Posted by alaandrei in Femeile Bibliei fără Nume.
Tags: , , , , , , , , , ,
add a comment

Aceste fete nu s-au dus ele să-l caute pe Saul şi pe slujitorul lui, ci cei doi oameni au venit şi le-au întrebat.

Aşa se întîmplă şi în viaţă noastră de multe ori. În călătorii, fie în avion, fie în alte împrejurări, de foarte multe ori mi s-a întîmplat, din vorbă în vorbă, să fiu întreabă ce fac, şi atunci spun că predau Biblia… Îmi aduc aminte, venind odată cu avionul în România, un  bărbat înalt s-a aşezat lîngă mine – eram singură- şi m-a întrebat: „Care îţi este profesia?” I-am răspuns: „Predau Biblia.” S-a uitat nedumerit la mine şi a spus: „Ce înseamnă aceasta?” Am încercat să-i vorbesc despre Dumnezeu, dar el nu a vrut să continuie această discuţie. Totuş, au existat alte cazuri în cazuri în care, cu bucurie, oamenii au primit vestea bună, şi anume, că Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său să moară pentru omenire, pentru mine şi tine, şi crezînd în jertfa Domnului Isus, să primim vestea cea bună, ca să putem căpăta iertarea, putem fi o fiinţă nouă, căci în El avem viaţa veşnică.

Dorinţa mea este ca şi tu să fii sensibilă, chiar dacă uneori  eşti obosită pe cale. Desigur, uneroi, din  cauza oboselii trupeşti sau a trecerii prin încercări, te întrebi: „Oare am eu ceva de oferit altora? Sunt prea necăjită şi sufăr prea mult…” Dar, chiar atunci Dumnezeu vrea să-ţi arate că tu ai ceva mai bun decît orice altceva, decît orice bogăţie pe care ar putea-o avea cineva fără Dumnezeu. De ce? Pentru că „un nume bun este mai de dorit decît o bogăţie mare”. Şi ce nume mai bun decît cel de fii şi fiice ai lui Dumnezeu, putem să avem noi, cele care vom trăi veşnic cu El? De ce? Pentru că L-am primit pe Isus Hristos ca Domn şi Mîntuitor în inima noastră prin credinţă. Aceasta este o veste bună, şi cîte alte veşti bune nu avem prin cunoaşterea Cuvîntului lui Dumnezeu, care ne dă răspunsuri la toate frămîntările şi problemele vieţii noastre.

Îmi aduc aminte cum, pe cînd lucram într-un cabinet de cosmetică, a intrat înăuntru o doamnă şi mi-a spus: „Am încercat tot ce am putut, vreau să-mi iau viaţa, nu mai are nici un rost să trăiesc.” În ziua aceea eram tristă şi mă gîndeam: „Chiar acum trebuie să-i răspund acestei femei?” Dar Duhul Domnului mi-a spus: „Nu contează în ce stare eşti tu, această femeie este într-o stare disperată, întristarea ta se poate rezolva, pentru că noi putem  veni cu orice problemă să o aruncăm la picioarele lui Dumnezeu, dar ea este fără nădejde, dacă vrea să-şi ia viaţa.” Această femeie a avut răbdare, m-a aşteptat pînă la terminarea serviciului, am discutat cu ea, i-am vorbit despre Dumnezeu şi ea L-a primit pe Isus Hristos. Atunci acea negură în care se afla şi dorinţa de a-şi lua viaţa, au dispărut din mintea ei, pentru că ea a înţeles că Dumnezeu a creat-o în lumea aceasta cu un anumit scop, şi anume, să Se proslăvească prin ea şi prin fiecare din noi.

Dumnezeu vrea ca noi toţi, fie prin încercări, prin suferinţă, prin probleme vieţii noastre, să devenim asemenea chipului Său, asemenea caracterului Său frumos, plin de dragoste, plin de bunătate. El care nu vrea rău omului, ci El vrea binele. Prin Isus Hristos Dumnezeu este accesibil pentru toţi; El îi doreşte pe toţi, îi ascultă şi doreşte  să le împlinească nevoile. Rămîne ca oamenii să asculte sfaturile Cuvîntului lui Dumnezeu. Şi cine să le dea sfaturile acestea, dacă nu cei care Îl cunosc pe Dumnezeu?

Aceste fete care scoteau apă, i-au dat lui Saul şi slujitorului său un sfat bun, ca să-l găsească pe  Samuel, omul lui Dumnezeu. Această veste bună a făcut ca Saul, nu numai să găsească măgăriţele, ci şi să-şi găsească poziţia lui – de împărat – în planul lui Dumnezeu pentru el. Dumnezeu vrea să te foloseacă pe tine, ca femei aducătoare de veşti bune. Dacă cunoşti vestea bună că Dumnezeu este Mîntuitorul tău personal, doreşti  tu să păstrezi această veste bună numai pentru tine? Tu ai găsit  răspuns la întrebările vieţii, tu poţi să spui şi altora despre bucuria mîntuirii. În Romani 10:14-15 ni se spune: „Dar cum vor chema pe Acela în care n’au crezut? Şi cum vor crede în Acela, despre care n’au auzit? Şi cum vor auzi despre El fără propovăduitor? Şi cum vor propovădui, dacă nu sînt trimeşi? După cum este scris: „Cît de frumoase sînt picioarele celor ce vestesc pacea, ale celor ce vestesc Evanghelia!”

Tu ai ascultat şi cunoşti Cuvîntul lui Dumnezeu, tu ai pace cu Dumnezeu, aşa cum ni se spune în Romani 5:1: „Deci, fiindcă sîntem socotiţi neprihăniţi, prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos.” Tu care ai pace cu Dumnezeu, care ai bucuria  de a fi fiica Lui, spune această veste bună, arată şi altora cum pot să-L găsească pe Domnul. Mă rog ca să fie cît ma mute femei aducătoare veşti bune!

Mia Oglice, Femeile Bibliei , Un studiu Biblic despre „Femeile fără Nume”

Reprodus cu permisiunea autoarei

Femeile aducătoare de veşti bune August 26, 2009

Posted by alaandrei in Femeile Bibliei fără Nume.
Tags: , , , , , , ,
2 comments

” Un cuvînt spune Domnul, şi femeile aducătoare de veşti bune sînt o mare oştire.” Psalmul68:11

Vom învăţa despre femeile aducătoare de veşti bune şi ştiţi că aceste femei aducătoare de veşti bune nusunt una sau două, ci, sunt o mare oştire, cum vedem din Psalmul 68:11. Eu vreau să fiu o femeie aducătoare de veşti bune. Sunt  multe femei care, de cîte ori  te întîlneşti cu ele îţi spune ceva rău, de unul sau de altul, şi parcă te întrebi: „Oare nu au nici un lucru bune să îmi spună?”

Mă rog ca şi tu să doreşti să fii o astfel de femeie. Pentru a învăţa despre femeile aducătoare de veşti bune vom privi în 1 Samuel 9 şi vom învăţa despre Saul şi despre  şi despre nişte fete care i-au dat sfaturi bune. Aceste sfaturi l-au condus pe Saul la Samuel, care l-a uns ca împărat. Să vedem cît de importante au fost aceste fete, care au lăsat totul şi au dat un sfat bun, au adus o veste bună.

Cum putem să aducem şi noi o veste bună celor care au nevoie să-L găsească pe Domnul? Vrem şi noi să fim aşa cum am învăţat în lecţiile anterioare, femei cinstite, iscusite, darnice, aducătoare de veşti, deoarece Cuvîntul lui Dumnezeu ne învaţă că astfel  de femei sunt de mare preţ, reprezintă mai mult decît o bogăţie mare: ele sunt preţuite mai mult decît argintul şi aurul. Caracterul şi calităţile lor le fac să aibă  un nume bun şi de mare preţ.

În 1 Samuel 9:1-2 „Era un om din Beniamin, numit Chis, fiul lui Abiel, fiul lui Ţeror, fiul lui Becorat, fiul lui Afiah, fiul unui Beniamit, un om tare şi voinic. El avea un fiu cu numele Saul, tînăr şi frumos, mai frumos decît oricare din copiii lui Israel. Şi-i întrecea pe toţi în înălţime dela umăr în sus.” Deci, Saul nu numai că era frumos, era înal şi un bărbat bine. Măgăriţele tatălui său s-au rătăcit, „şi Chis a zis fiului său Saul: „Ia cu tine o slugă, scoală-te şi du-te de caută măgăriţele.”  Saul a trecut prin muntele lui Efraim, şi a străbătut ţara Şalişa, fără să le găsească; au trecut prin ţara Şaalim, şi nu erau acolo; au străbătut ţara lui Beniamin, şi nu le-au găsit. Ajunseseră în ţara Ţuf, cînd Saul a zis slugii care îl însoţea: „Haide să ne întoarcem, ca nu cumva tatăl meu, lăsînd măgăriţele, să fie îngrijorat de noi.” Saul trimis de tatăl său, ascultător, caută pe un munte, caută pe celălalt, şi nu găseşte măgăriţele, iar în cele din urmă, oboseşte.

Sluga i-a zis: „Iată că în cetatea aceasta este un om al lui Dumnezeu, un om cu vază; tot ce spune el, nu se poate să nu se întîmple. Haidem la el dar; poate că ne va arăta drumul pe care trebuie să apucăm.”(v.6) Deci, sluga îi spune lui Saul, haidem să mergem la omul lui Dumnezeu care ne va arăta drumul pe care trebuie să-l apucăm. Ce face un om al lui Dumnezeu? Ce face o femeie a lui Dumnezeu? Ţineţi minte, ei arată drumul pe care trebuie să apucăm. Cum vor şti oamenii despre Evanghelie, ni se spune în Romani, dacă nu este nimeni să le spună? Cum vom cunoaşte adevărul, dacă nu deschidem Biblia să citim, dacă nu ne spune cineva? Cum ne spune cineva pe ce drum să mergem, dacă nu ne îndreaptă cineva?

„Saul a zis slugii sale: „Dar dacă mergem acolo, ce să aducem omului lui Dumnezeu? Căci nu mai avem merinde în saci şi n’avem niciun dar de adus omului lui Dumnezeu. Ce avem?” (v.7) Vedem atitudinea frumoasă a lui Saul. Cînd merge la omul  lui Dumnezeu, el spune: „Trebuie să aduc un dar!” Ştim cît de importantă este aducerea darurilor înaintea lui Dumnezeu. Ştim că oamenii din poporul lui Israel, au adus daruri pentru facerea cortului întîlnirii, la picioarele lui Moise, dar ei aduceau daruri lui Dumnezeu. Vedem că Saul spune: „Dacă acesta este omul lui Dumnezeu, eu trebuie să-i aduc un dar. Ce să-i dăm?”

„Sluga a luat din nou cuvîntul, şi a zis lui Saul: „Uite eu am la mine un sfert de siclu de argint; îl voi da omului lui Dumnezeu, şi ne va arăta drumul.” Odinioară în Israel, cînd se ducea cineva să întrebe pe Dumnezeu, zicea: „Haidem, să mergem la văzător!” Căci acela care se numeşte azi prooroc, se numea odinioară văzător. (v.8-9) Aici este vorba despre omul lui Dumnezeu, Samuel. „Saul a zis slugii: „Ai dreptate; (vedem că Saul se consultă cu sluga lui, şi nu este atît de mîndru încît să primească sfatul lui) haidem să mergem!” Şi s’au dus în cetatea unde era omul lui Dumnezeu.(v.10)

Am citit acest pasaj ca să înţelegem contextul în care apare aceste fete, care aduc o veste bună: „Pe cînd se suiau ei spre cetate, (ca să întîlnească pe omul lui Dumnezeu, care să le arate drumul  să găsească măgăriţel, ei se opresc  în cetate şi văd nişte fete. Fetele acestea sunt nişte fete vrednice)au întîlnit nişte fete cari ieşiseră să scoată apă; şi le-au zis: „Aici este văzătorul?” Ele le-au răspuns: „Da, iacă-l înaintea ta; dar du-te repede, astăzi a venit în cetate, pentrucă poporul aduce jertfă pe înălţime.(v.11-12) Ele îşi lasă treaba, veniseră să scoată apă, îşi întrerup lucrarea lor, pentru că cineva le pune o întrebare. Doi bărbaţi  îl caută pe văzător, pe prooroc, pe omul lui Dumnezeu. Ele îl cunosc, dar ele nu numai îl cunosc, ci ele ştiu ce face omul lui Dumnezeu.

Ele spun:”Mergeţi mai repede, pentru că astăzi el a venit în cetate, şi aduce jertfă pe înălţime.”  Mai mult, ele le spun şi ce să facă:„Cînd veţi intra în cetate, îl veţi cetate, îl veţi găsi înainte ca să se suie la locul înalt să mănînce; căci poporul nu mănîncă pînă nu vine el, fiindcă el trebuie să binecuvinteze jertfa; după aceea, mănîncă şi cei poftiţi. Suiţi-vă dar, căci acum îl veţi găsi.” (v.13)

Aceste fete care au ieşit să scoată apă, nu numai că s-au oprit din ceea ce aveau de făcut, ci ele şi explică în amănunţime cum să-l găsească pe văzător. Întrebarea lui Saul fusese: „Aici este văzătorul?” EL puteau să răspundă da, şi cu asta să fi terminat. dar vedem că ele sunt atît de drăguţe încît doresc să dea amănunte, şi anume, să le prezinte acestor străini detaliile legate de văzător; cînd  a intrat în cetate,  cînd se duce pe înălţime, cum pot să meargă ca să-l găsească mai repede.

Astfel, observăm ce atitudine frumoasă au aceste fete: ele petrec timp cu aceşti doi oameni pe care nu i-au mai văzut pînă acum. Ele nu spun: „Ne aşteaptă acasă familia, părinţii şi trebuie să ne întoarcem repede cu apa.” Cînd ele văd pe aceşti doi oameni, care-l caută pe omul lui Dumnezeu, lasă totul şi explică tot ce ştiu, apoi le dau sfaturi.

” Suiţi-vă dar, căci acum îl veţi găsi.” Observaţi urgenţa mesajului. Acum. Şi s-au suit în cetate. Tocmai cînd intrau pe poarta cetăţii, au fost întîlniţi de Samuel.” Cine? Cei doi bărbaţi ascultă sfatul fetelor, se întîlnesc  cu cel pe care îl căutau, şi află ceea ce Saul nu a ştiut pînă atunci, ceea ce fetele care au adus o veste bună, nu ştiau, dar ele s-au oprit din timpul lor şi le-au spus acestor doi oameni tot ce au ştiut. „Şi s’au suit în cetate. Tocmai cînd intrau pe poarta cetăţii, au fost întîlniţi de Samuel, care ieşea să se suie pe înălţime. Dar, cu o zi mai înainte de venirea lui Saul, Domnul înştiinţase pe Samuel, şi-i zisese: „Mîne, la ceasul acesta, îţi voi trimete un om din ţara lui Beniamin, şi să-l ungi drept căpetenie a poporului Meu Israel. El va scăpa poporul Meu din mîna Filistenilor; căci am căutat cu îndurare spre poporul Meu, pentrucă strigătul lui a ajuns pînă la Mine.” (v.14-16) Unul dintre aceşti doi oameni, necunoscuţi de aceste fete, era extrem de important: Saul, mai tîrziu avea să devină împăratul lui Israel. Ce minunat că aceste fete au înţeles că au avut o veste bună, şi anume, că îl cunosc pe proroc, pe omul lui Dumnezeu, şi că oamenii aceştea care îl caută, trebuie să-l găsească. Ele au înţeles importanţa mesajului, urgenţa mesajului.

Ce faci tu atunci, cînd cineva te întreabă despre omul lui Dumnezeu? Cănd cineva te întreabă despre Dumnezeu, cît de mult cunoşti tu despre Dumnezeu? Dacă te întreabă cineva, ştii să-i spui cum să găsească drumul, ca să-L  cunoască pe Dumnezeu, cum se pot întîlni cu Dumnezeu? Aceste fete l-au cunoscut pe prorocul lui Dumnezeu, şi acum întrebarea care se pune este aceasta: Dacă noi Îl cunoaştem, ducem noi celorlaţi această veste bună? Nu există o veste mai bună decît să le arătăm oamenilor cum să se întîlnească cu Domnul!

Mia Oglice,  Femeile Bibliei, Un studiu despre Femeile fără Nume

Reprodus cu permisiunea autoarei


Femeile iscusite dau cu tragere de inimă Iunie 27, 2009

Posted by alaandrei in Femeile Bibliei fără Nume.
Tags: , , , , , , , ,
add a comment

„Vorbeşte copiilor lui Israel: Să-Mi aducă un dar; să-l primiţi pentru Mine de la orice om care-l va da cu tragere de inimă.” Exod 25:2

lectie_de_iubireÎn Biblie ori de cîte ori întîlnim cuvînte sau expresii care se repetă, cum ar fi femei iscusite şi cu tragere de inimă înseamnă că autorul vrea să sublinieze adevărurile comunicate şi vrea să ne atragă atenţia asupra elementelor esenţiale din pasajele respective.

Sus, pe muntele Sinai, Dumnezeu vorbeşte cu Moise, şi-i spune să facă Cortul Întîlnirii. Acest cort avea să fie locul în care Dumnezeu Se va întîlni cu el. După ce Moise  primeşte darul de la Dumnezeu toate instrucţiunile pentru facerea cortului, vine în faţa poporului, adună pe toţi copiii lui Israel şi le spune: „Iată ce a poruncit Domnul. Luaţi din ce aveţi şi aduceţi un prinos Domnului” Exod 35:4,5 De unde să luaţi? Din ce aveţi, nu din ce nu aveţi! Fiecare să aducă prinosul acesta – ce are în plus, ce poate să dea – cum îl lăsa inima, şi anume: aur, argint şi aramă şi apoi alte materiale, materii vopsite în albastru, în purpuriu şi în cărămiziu, in subţire şi păr de capră. Deci Moise le spune despre tot ce este nevoie pentru construirea Cortului întîlnirii.

În Exod 35:10, Moise continuă: „Toţi cei iscusiţi dintre voi să vină să facă ce a poruncit Domnul”. Se pune întrebarea: „Cine este iscusit?”, pentru că eu vreau să fiu o femeie iscusită şi cunoscută sub acest nume. Toţi cei iscusiţi dintre voi să vină şi să facă tot ce a poruncit Domnul, şi anume: locaşul, cortul, acoperişul, capacele, scîndurile ş.a arătînd tot ce trebuie făcut. La această adunare este chemată adunarea poporului lui Israel: bărbaţi, femei – toţi sunt chemaţi – toată adunarea copiilor lui Israel. Ei sunt chemaţi să participe  prin darurile lor, prin ceea ce au, dar şi prin talentele lor, prin ceea ce ştiu să facă.

În Exod 35:21-22, ni se spune:„Toţi cei cu tragere de inimă şi bunăvoinţă au venit şi au adus un prinos Domnului…” Deci Moise, îi cheamă şi le spune: „Aduceţi Domnului… Cum? Cum vă lasă inima! Ce anume? Moise le-a spus ce anume să aducă. Acum, vedem că „toţi cu tragere de inimă au venit şi au adus…” Cum au adus? Cu bunăvoinţă, exact cum i-a îndemnat. Pentru ce? În mod specific, „pentru lucrarea cortului întîlnirii, pentru toată slujba lui, şi pentru veşmintele sfinte.” Cine au fost cei cu tragere de inimă? Au venit îndată… Cine? Bărbaţi şi femei…

Toţi veneau cu tragere de inimă şi au adus… Ce? „Belciuge  de nas, inele, cercrei, brăţări şi tot felul  de lucruri de aur; fiecare a adus prinosul de aur pe care îl închinase Domnului.” Toţi au adus daruri potrivit cu ce aveau. ” Toţi cei ce aveau ştofe (materii) văpsite în albastru, în purpuriu, în cărmiziu, in subţire şi păr de capră, piei de berbeci văpsite în roş, şi piei de viţel de mare, le-au adus. Toţi cei ce puteau aduce prin ridicare un prinos de argint şi de aramă, au adus prinosul Domnului. Toţi cei ce aveau lemn de salcîm bun pentru lucrările rînduite pentru slujbă, l-au adus.”
Exod 35:24
Vom vedea cît de important este să înţelegem că Dumnezeu nu ne cere ceea ce nu avem, ci ne cere ce avem, iar din ceea ce avem noi trebuie să dăm… Cum? Cu tragere de inimă. Cui? Lui Dumnezeu.

În Exod 35:25 ni se spune:  „Toate femeile iscusite au tors cu mînile lor, şi au adus lucrul lor… ” Aici vedem  ce au făcut ele – au tors, iar în v. 26 se spune din nou. „Toate femeile cu tragere de inimă şi iscusite au tors păr de capră.” Vedem că aceste femei sunt nu numai iscusite, ci şi cu tragere de inimă.

„Fruntaşii poporului au adus…”  Ce au adus? Pietre scumpe şi mirodenii şi untdelemn… Deci potrivit cu ceea ce au. ” Toţi copiii lui Israel, bărbaţi şi femei, pe cari-i trăgea inima să ajute…” La ce? „…la lucrul poruncit de Domnul prin Moise, au adus Domnului daruri de bună voie.” (v.29)

În continuare, Cuvîntul ne spune pe cine îl umple Dumnezeu cu un duh de înţelepciune, de pricepere şi de ştiinţă  pentru tot felul de lucrări. Dumnezeu i-a chemat  pe copiii lui Israel…  Dumnezeu în mod specific, cheamă anumiţi bărbaţi pe care îi umple cu Duhul Său, duh de înţelepciune, pricepere şi ştiinţă. De unde vine înţelepciunea, priceperea şi ştiinţa? Din cărţi? Nu. Cuvîntul lui Dumnezeu spune că ne putem  îmbogăţi cunoştinţa, dat tot Cuvîntul lui Dumnezeu ne spune că înţelepciunea, priceprea şi ştiinţa vin … de la Dumnezeu. Pentru ce? Pentru tot felul de lucrări.

Cine îţi dă puterea? În versetul 32 ni se spune că Dumnezeu: ” I-a dat putere să născocească planuri, să lucreze în aur, în argint şi în aramă,” Cui? Lui Beţaleel, fiul lui Uri, fiul lui Hur, din seminţia lui Iuda. Deci, Dumnezeu are oameni specifici la un loc specific, dintr-un neam anume, şi El este Cel care dă înţelepciune, pricepere şi ştiinţă. El îi dă putere, îi arată cum să facă, îi spune ce să facă: „Să sape în pietre şi să le lege, i-a dat şi darul să înveţe pe alţii, l-a umplut cu pricepere, ca să facă toate lucrările de săpătură în piatră… (v. 33-35)

Cînd Dumnezeu ne cheamă la ceva, El ne dă şi priceperea şi înţelepciunea şi puterea, şi ne umple  cu priceperea cu care putem să terminăm ceea ce El ne-a chemat să facem. El caută bărbaţi şi femei cu tragere de inimă, şi care din prisosul lor, sî închine Domnului. Dumnezeu ne cheamă pe noi, pe mine şi pe tine şi spune că toate femeile iscusite să dea cu tragere de inimă. (va urma)

Mia Oglice, Femeile Biblie, Un studiu biblic despre „Femeile fără Nume”

Reprodus cu permisiunea autoarei.

Mai de preţ decît mărgăritarele(continuare) Iunie 22, 2009

Posted by alaandrei in Femeile Bibliei fără Nume.
Tags: , , , , , , , ,
add a comment

bible-1În Proverbe 19:14 ni se spune: „Casa şi averea le moştenim de la părinţi, dar o nevastă pricepută este un dar de la Domnul.” Deci, o femeie cinstită, o femeie care are discernămînt, are un caracter frumos, care are un plan, ştie ce vrea, este cumpătată, nu se îngrijorează pentru că ea se încrede în Domnul, această femeie este un dar de la Domnul, şi acest dar este preţuit de copii şi de bărbat.

În Proverbe 11:16a se spune: „O femei plăcută capătă cinste.” Deci, cum este o femeie plăcută? Ea este tocmai această femeie care are o înţelepciune venită de la Dumnezeu şi astfel, pe buzele ei sunt învăţături plăcute. Citim din nou în Proverbe, să vedem de unde vine această înţelepciune, 2:2-4 spune: „Dacă vei lua aminte la înţelepciune, şi dacă-ţi vei pleca inima la pricepere; dacă vei cere înţelepciune, şi dacă te vei ruga pentru pricepere, dacă o vei căuta ca argintul, şi vei umbla după ea ca după o comoară…” Unde-i argintul? Unde sunt comorile? În adîncime! „…Atunci vei înţelege frica de Domnul.”(v.5a)

Ce am spus noi despre această femeie cinstită şi de mare preţ? Această femeie are teamă, frică de Domnul, pentru că ea vrea să aibă o înţelepciune care vine de la Dumnezeu, pentru că ia aminte, îşi pleacă inima la pricepere, o cere de la Dumnezeu, se roagă pentru această înţelepciune. Această femeie caută înţelepciunea cu tot dinadinsul, şi Dumnezeu i-o dă: „şi vei găsi cunoştinţa lui Dumnezeu.” v. 5b În Iacov 1:5 ni se spune: „Dacă vreunuia din voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu” pentru că El o dă… Cum? „Cu mînă largă…” Dumnezeu abia aşteaptă ca să te duci la El şi să-I spui: „Doamne, Dumnezeule, doresc înţelpciune, o înţelepciune care să se vadă în vorbirea mea şi în comportarea mea!”

De ce să ne rugăm astfel? Pentru că: „Domnul dă înţelepciune, din Lui iese cunoştinţă şi pricepere.” Proverbe 2:6 Cum comunicăm noi cu Dumnezeu? De unde primim noi această înţelepciune? Noi dobîndim înţelepciune prin citirea Cuvîntului lui Dumnezeu. Cuvîntul lui Dumnezeu este ceea ce Dumnezeu comunică omului, prin care El vrea să-L cunoaştem tot mai mult, şi astfel să căpătăm cunoştinţa şi priceperea despre El.

„El dă izbîndă celor fără prihanăm dă un scut celor ce umblă în nevinovăţie.” (v.7) Dumnezeu eslte Cel care călăuzeşte, care ocroteşte, care păzeşte. Pe cine? Pe cel care caută această înţelepciune.  „Ocroteşte cărările neprihănirii, şi păzeşte calea credincioşilor Lui. Atunci…vei înţelege” (v.9) Ce vei înţelege? dreptatea, judecata, nepărtinirea, şi toate căile care duc la bine.”

Am spus că secretul acestei femei este faptul că ea face bine şi nu rău. Observaţi? De unde ştii că un anumit lucru, o anumită acţiune duce la bine şi nu la rău? Tocmai din această înţelepciune care se capătă atunci cînd  iei aminte la Cuvîntul lui Dumnezeu, cănd îţi apleci inima la această pricepere, cînd o ceri de la Dumnezeu, cînd o cauţi zilnic. „… Atunci vei îţelege dreptatea, judecata, nepărtinirea, toate căile care duc la bine,” atunci vei înţelege cum să faci bine soţului tău, şi nu rău…

„Căci înţelepciunea va veni în inima ta, şi cunoştinţa va fi desfătarea sufletului tău.” (v.10) Nu-i aşa că-i minunat să înţelegem că este posibil să fii, şi să fiu o astfel de femeie, o femeie cinstită, care are discernămînt, un plan, este cumpătată, nu se îngrijorează, o femeie care este de mare preţ. Această femeie se teme de Domnul, caută înţelepciunea, şi Dumnezeu o va învăţa ce este bine şi ce este rău. El îi va deschide şi îi va netezi cărările, pentru că ea are înţelepciunea care vine de la Dumnezeu.

Cum se manifestă această înţelepciune? Ce ne spune Cuvîntul? Ea va da învăţături plăcute, pe buzele ei vor fi învăţături înţelepte. În Iacov cap.3, ni se spune cum arată o astfel de înţelepciune care vine de sus, o înţelepciune pe care ai cerut-o  de la Dumnezeu, pe care doreşti pe care o cauţi.  O astfel de înţelepciune este curată, aduce pace, este blîndă, este „uşor de înduplecat, plină de  îndurare şi de roduri bune, fără părtinire şi nefăţarnică. Şi roada neprihănirii este semănată în pace pentru cei ce fac pace.” (v.17,18) O femeie înţeleaptă, care cere înţelepciunea de la Dumnezeu, care caută cu toată inima va căpăta o astfel de înţelepciune care vine de sus.

Am văzut înainte, şi ştim că avem o astfel de înţelepciune dacă suntem uşor de înduplecat, nefăţarnice, dacă, în tot ceea ce facem, cuvintele noastre aduc pace şi nu tulburare, aduc blîndeţe şi roade bune, deci o astfel de femeie este o bucurie pentru copiii ei şi pentru bărbatul ei. Ea va fi lăudată, ea are un nume bun, care este mai de dorit decît o bogăţie mare. Vrei şi tu să ai un astfel de nume? Să fii o femeie cinstită şi de mare preţ, depinde de tine şi de mine, ca zilnic să dorim înţelepciunea care vine de la Dumnezeu, să o cerem de la El, să ne adîncim în Cuvîntul lui Dumnezeu. Astfel, prin vorbirea noastră, prin comportarea noastră şi prin felul nostru de a fi, în relaţiile noastre cu soţul nostru şi cu copiii noştri, noi aducem pace, linişte, bucurie în familiile noastre şi în societate.

ÎNTREBĂRI

1. Care este adevărata înţelepciune şi cum putem obţine această înţelepciune?

2. Cum se manifestă această înţelepciune?

3. Vrei şi tu să ai un astfel de nume? Ce trebuie să faci în acest scop?

4. În ce fel poţi urma exemplul acestei femei descrisă în Proverbe 31?

Mia Oglice, „Femeile Bibliei” Un studiu biblic despre „Femeile fără Nume”

Reprodus cu permisunea autoarei.

Mai de preţ decît mărgăritarele Iunie 18, 2009

Posted by alaandrei in Femeile Bibliei fără Nume.
Tags: , , , , , , , ,
add a comment

„Cine găseşte o nevastă bună, găseşte fericirea; este un har pe care-l capătă de la Domnul. ” Proverbe 18:22

mărgăritareAstăzi vom învăţa despre o femeie cinstită care este de mare preţ, vom învăţa ce înseamnă aceasta, cum este ea descrisă în Biblie şi care este caracterul ei. Femeia cinstită are un plan, are discernămînt, este o femeie înţeleaptă, este cumpătată. În ce constă secretul acestei femei?

Proverbe 31:10 „Cine poate găsi o femeie cinstită? CINE? Ea este mai de preţ decît mărgăritarele. DE CE? „Inima bărbatului ei se încrede în ea, şi nu duce lipsă de venituri.” De ce se încrede bărbatul ei în ea? „Ea îi face bine, şi nu rău”. (v.12)Deci în relaţia cu bărbatul tău, poţi să-i faci bine sau poţi să-i faci rău, dar o femeie care face bine şi nu rău, este recunoscută ca o femeie „mai de preţ decît mărgăritarele”. Tu ce faci? Îi faci bine, ori îi faci rău bărbatului tău? Poate vei spune: „Vai de mine, dar cum aş putea să-i fac rău bărbatului meu, doar el este soţul meu?” Totuşi există astfel de femei, care nu fac bine, ci fac rău soţilor lor.

În verstul 13 citim: „Ea face rost de lînă şi de in, şi lucrează cu mîini harnice”. Cum poţi să faci bine sau rău? Care este secretul? Femeia aceasta are discernămînt, şi ştie ce este bine şi ce este rău pentru bărbatul ei, pentru casa ei. Această femeie este harnică, ea lucrează cu mîini harnice.

În verstul 14, din Proverbe 31, citim: „Ea este ca o corabie de negoţ; de departe îşi aduce pîinea.” Ea ştie unde se dă pîinea, cînde vine ea, deci este o femeie înţeleaptă, care are un plan, ştie cîtă pîine să cumpere. Dar acest verset nu se referă numai la pîine, ci şi la celelalte nevoi ale familiei, la roul femeii de a aduce în casă cele necesare familiei.

Ea are un plan: „Ea se scoală cînd încă este noapte, şi dă hrană casei sale.” (v.15 a) De fapt, ea ştie cine ce vrea, cine pleacă la şcoală, la ce oră; ea ştie de fiecare din casa ei, „ea împarte lucrul de peste zi slujnicelor sale.”(v.15.b) Poate vei spune, „O ce aş vrea să am şi eu o slujnică!” Accentul nu cade pe faptul că ai slujnice, ci pe faptul că ştii ce vrei, ştii cum să-ţi împarţi munca, fie la copiii tăi, fie însuşi faptul că ai o maşină de spălat rufe sau vase, ştii să-ţi împarţi timpul în aşa fel încît  să fii o femeie cumpătată şi cu un plan.

Această femeie „Se gîndeşte la un ogor, şi-l cumpără; din rodul muncii ei sădeşte o vie.” (v.16) Deci, ea ştie să strîngă bani, să fie cumpătată, ştie cît să pună deoparte, şi ştie ce să-şi ia pentru binele familiei şi pentru bunul mers al gospodăriei ei. „Ea îşi încinge mijlocul cu putere, şi işi oţeleşte braţele. Vede că munca îi merge bine, lumina ei nu se stinge noaptea.” (v.17-18) Vei spune, „O se scoală cu noaptea în cap, nu doarme toată noaptea; eu nu vreau să fiu o astfel de femeie. Dacă asta mă face pe mine să fiu mai de preţ decît mărgăritarele, mai bine să fie alta, nu eu. Mie  îmi place să şi dorm noaptea, nu numai să lucrez.” În acest verset 18 nu este vorba despre a dormi sau a nu dormi, ci Dumnezeu ne arată pe paginile Scripturii adevăratele valori.

De obicei, femeile care se uită numai la problemele lor, care nu pot să-şi rezolve problemele lor, pentru că nu fac diferenţa între bine şi rău, acelea nu văd nevoile celorlalţi. Cînd nevoile femilor sunt împlinite, şi vom vedea că acest lucru este posibil în Dumnezeu, prin înţelepciunea care vine de la El, atunci aceste femei văd şi nevoile celor din jur şi le pot împlini, pentru că ştiu să strîngă, ştiu cum să-şi împartă lucrurile, au în plus, ca să dea şi celui lipsit. Lucrul cel mai important nu este cît de mul dai, ci ceea ce dai, să dai cu inima largă să dai cît poţi; să vezi nevoile celui lipsit şi să le împlineşti în măsura în care poţi.

Nu se teme de zăpadă pentru casa ei, căci toată casa ei este îmbrăcată cu cărămiziu. Ea îşi face învelitori, are haine de in subţire şi purpură.” (v.21-22) Vedem că are un plan şi ştie să strîngă pentru iarnă, cum să împlinească nevole casei. O asltfel de femeie, care ştie ce este bine şi ce este rău, are un bărbat „bine văzut la porţi” .(v. 23a) DE CE? Pentru că are o nevastă atît de bună, de mare preţ, mai de preţ decît mărgăritarele.

„Ea face cămăşi, şi le vinde, şi dă cingători … Ea este îmbrăcată cu tprie şi slavă şi rîde de ziua de mîine.” (v.24-25) Aceasta este o femeie care nu se îngrijorează, o femeie care rîde de ziua de mîine. Această femeie, prin faptul că îşi cunoaşte identitate ei, ştie cine este, nu se îngrijorează. Secretul acestei femei se află în penultimul verset din acest capitol, „Femeia care se teme de Domnul va fi lăudată” (v.30) Ea ştie să facă bine, şi nu rău, pentru că se teme de Domnul.

O altă calitate importantă  a femeii cinstite care este de mare preţ o găsim în v. 26-27,”Ea îşi deschide gura cu înţelepciune şi învăţături plăcute îi sunt pe limbă. Ea veghează asupra celor ce se petrec în casa ei, şi nu mănîncă pîinea lenevirii”. Aceasta este o concluzie a ceea ce am spus pînă acum. Această femeie este o femeie care se teme de Domnul, pentru că frica de Domnul este începutul înţelepciunii. Ea are o astfel de înţelepciune încît, ori de cîte ori îşi deschide gura, înţelepciunea ei se vede în învăţăturile plăcute pe cre le dă copiilor ei, celor din jur şi în tot ceea ce face.

Despre o astfel de femeie Scriptura spune,„Fiii ei se scoală şi o numesc fericită, bărbatul ei se scoală şi îi aduce laude…” Poate vei spune, „Eu fac bine bărbatului mei, sunt o femeie harnică şi fiecare din noi ştim cine suntem; sunt o femeie cumpătată, şi totuşi, nici copiii mei şi nici bărbatul meu nu mă laudă.” O femeie care se teme de Domnul va continua să-şi deschidă gura cu înţelepciune şi să aibă învăţături plăcut chiar dacă nu este laudată. Lauda va veni. Oamenii vor recunoaşte şi vor aprecia o astfel de femeie.

Chiar dacă acum soţul tău sau copiii nu văd lucrul aceste, Dumnezeu spune că ei vor recunoaşte, va veni acea zi în care ei se vor scula şi vor spune,”Te numim fericită pentru că, chiar şi atunci cînd noi nu te-am apreciat pentru ceea ce eşti, tu ai continuat să-ţi deschizi gura cu înţelepciune, ai continuat să arăţi ce înseamnp a fi o femeie care se teme de Domnul. De aceea, tu eşti o mamă  cinstită şi de mare preţ. Nici mărgăritarele şi nici un alt lucru preţios din lumea aceasta nu pot fi puse alături de valoarea ta inestimabilă!Mamă, cît de mult te preţuim!” Ai răbdare şi aşteaptă, pentru că aceata va fi răsplata ta, iar dacă copiii şi soţul tău îţi recunosc meritele şi te apreciază pentru felul tău de a fi, bucură-te de acest lucru!

Mia Oglice, „Femeile Biblie”, Un studiu Biblic despre Femeile fără Nume

Reprodus cu permisiunea autoarei

Un nume bun – mai de dorit decît o bogăţie mare(continuare) Iunie 15, 2009

Posted by alaandrei in Femeile Bibliei fără Nume.
Tags: , , , , , , , , , , , , ,
add a comment

femeile biblieO altă problemă cu care se confrută femeile est o falsă vinovăţie, o vinovăţie pe care o aruncă asupra noastră pamenii. împrejurările sau păcatul altora. Din Cuvîntul lui Dumnezeu  putem învăţa cum să alungăm frica, vinovăţia falsă, respingerea din partea oamenilor, făcînd toate acestea într-un duh de pocăinţă şi de indentificare cu Hristos.

Ştiu că  unora nu le place cuvîntul pocăinţă, dar acest cuvînt înseamnă o schimbare a direcţie: cînd mă pocăiesc mărturisesc că îmi pare rău de felul cum am fost şi vreau să pornesc într-o nouă direcţie, acea direcţie biblică care mă conduce la Dumnezeu, care mă transformă şi mă face să fiu asemenea chiăului Fiului Său. Astfel, Cuvîntul lui Dumnezeu, adevărurile biblice îmi dau o nădejde, îmi dau o viziune pentru familia mea şi pentru societate şi noi, împreună, arătăm lumii că modelul nostru de viaţă este Isus Hristos. Toate aceste lucruri le-am învăţat citind şi studiind despre Maria, Sara, Rebeca, Eunice, Lidia, şi celelalte femi care sunt menţionate în Biblie.

Femeile din acest studiu, nu ne sunt prezentate în Biblie cu un nume propriu, ci ele sunt indetificate prin ceea ce fac sau prin ceea ce sunt. Astfel, întîlnim expresii de felul: „o femeie cinstită”, „o femeie iscusită”, „femeile darnice”, „femeile aducătoare de veşti bune” etc. În Proverbe 22:1 ni se spune: Un nume bun este mai de dorit decît o bogăţie mare, şi a fi iubit preţuişte mai mult decît argintul şi aurul.” Acestea sunt cuvintele la care dorim să medităm, asupra lor vrem să ne concentrăm atenţia în studiul care urmează; vrem să înţelegem ce înseamnă că „un nume bun este mai de dorit decît o bogăţie mare”, într-o lume în care toţi aleargă după bani, mînaţi de dorinţa de a se îmbogăţi.

Poate că cineva se întreabă: „Cum adică, vrei să spui că un nume bun este mai de dorit decît o bogăţie mare, după care aleargă toată lumea?” Da, şi vom vedea de ce. „Şi vrei să spui că a fi iubit preţuieşte mai mult decît argintul şi aurul?Am crezut că dacă am argint şi aur, nu-mi mai lipseşte nimic.” Dacă înţelegem ce este adevărata iubire, ce este iubire, ce este dragoste, cum putem dovedi această dragoste, cum putem oferi această dragoste, vom înţelege că, într-adevăr, a fi iubit preţuieşte mai mult decît argintul şi aurul.

Deci în acest studiu vom învăţa despre femei cinstite, iscusite, darnice, aducătoare de veşti bune, etc. Acestea sunt femei de mare preţ în familiile lor, între prieteni, în biserică şi în societate. Caracterul lor, calităţile lor, le fac să aibă un nume bun şi preţuit. Nu ai vrea să fii şi tu să fii o femeie cisntită iscusită, darnică, aducătoare de veşti bune?Nu vrei să te alături şi tu acestei mari oştiri de femei, care aduc veşti bune, nu veşti rele?

Mulţumim lui Dumnezeu pentru Cuvîntul Său care nu ne lasă să fim neroditoare, ci ne învaţă vorbindu-ne prin femeile care sunt menţionate pe paginile Sfintei Scripturi. Eu cred că ele au fost descrise în Biblie pentru învăţătura noastră. Acestea sunt femeile înţelepte care Îl recunosc pe Dumnezeu în căile lor, care recunosc că El este Cel care netezeşte cărările. Nu vrei şi tu ca Dumnezeu să-ţi netezească cărările? Poate că zici în inima ta: „Dacă ai şti în ce situaşie mă aflu, dacă ai şti circumstanţele vieţii mele, n-ai mai spune că-i aşa de uşor.” Nimeni nu spune că-i uşor, dar ce faci în situaţii imposibile din punct de vedere omenesc? Dacă înţelegi ce înseamnă o femeie înţeleaptă, cinstită, liniştită, cu credinţă mare, atunci Îl vei recunoaşte pe Dumnezeu în căile tale şi El îţi va netezi cărările.

Mame, soţii, fiice, surori, bunici, văduve, orfane – toate sunt iubite de Dumnezeu, şi El le-a dat un nume mare şi de preţ. Ştiţi care este acest nume pe care EL ni l-a dat tuturor: noi suntem fiicele Sale dacă credem în El, dacă L-am primit în inima noastră şi vrem ca Isus Hristos să fie Mîntuitorul nostru. Pe cruce, El a plătit  cu sîngele Lui  plata pentru păcatele noastre, pentru ca noi să căpătăm un nume de mare preţ, şi anume, fiicele Sale. Nu-i aşa că aceasta este o bogăţie extraordinară? Domnul te îndeamnă să faci voia Lui, trăind acum prin credinţă, în ascultare de Cuvînt. Cum se poate face acest lucru? Închinîndu-te Lui zilnic, mulţumindu-I pentru bunătatea Lui şi pentru bucuria mîntuirii. Cei care Îl au pe Dumnezeu drept călăuză, Cel care le netezeşte cărările, au pace, au bucurie. Nu vrei tu pace şi bucurie în loc de nelinişte şi îngrijorare?

Sfînta Scriptură ne spune că există nu numai femei cinstite, înţelepte, liniştite, cu credinţă mare, ci şi femei leneşe, bîrfitoare, gîlcevitoare, uşuratice, care nu aduc veşti bune, etc, şi noi nu vrem să fim dintre acestea. Totuşi, dacă una dintre acestea este caracteristica vieţii tale, dacă eşti una dintre aceste femei, pune-ţi întrebarea: „Oare aşa vreau eu să fiu?” Este important să-ţi pui în mod serios această întrebare şi să găseşti răspunsul adevărat, pentru că aşa cum vom învăţa, cărările unei astfel de femei nu sunt netezite de Dumnezeu.

Soţiile şi fiicele pot fi victime ale păcatelor celor din jur; lipsa de cunoastere a caracterului lui Dumnezeu duce la o trăire după placul oamenilor nu al Domnului, lăsînd ca obiceiurile, rudele etc., să ne influiţeze viaţa. „Teme-te de Domnul, abate-te de la rău; aceata va aduce sănătate trupului  tău…” (Proverbe 3:7) Mamele şi fiicele pot avea bucurii şi dezamăgiri în toate încercările vieţii. Dumnezeu vrea să ne încredem în El din toată inima şi să nu ne bizuim pe înţelepciunea noastră. Eu mă rog ca Dumnezeu să mărească numărul femeilor creştine care să doreacă un nume bun şi de mare preţ, dobîndit prin modelul nostru de trăire în Hristos Isus.

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUŢII:

1. Care este scopul femeii creştine, definit în lecţie?

2. Care este rezultatul împlinirii acestui scop?

3. Ce înseamnă cuvîntul pocăinţă?

4. Ce anume le caracterizează pe femeile înţelepte, conform acestei lecţii?

5. Care este numele mare şi de preţ pe care Dumnezeu îl acordă fiecărei femei, indiferent de vîrstă, stare civilă, situaţie socială etc., dacă aceasta îndeplineşte o condiţie biblică specifică?

6. Cum poate trăi cineva prin credinţă?

7. La ce aplicaţii personale te-ai gîndit în urma studierii acestei lecţii? Există în viaţa ta vreo trăsătură de caracter, dintre cele menţionate, de care doreşti să scapi? Există altele bune pe care doreşti să le dobîndeşti sau să ţi le îmbunătăţeşti?

Mia Oglice, „Femeile Biblie”, Un studiu biblic despre „Femeile fără Nume”

Reprodusă cu permisiunea autoarei.