jump to navigation

Nu tăia mîinile copilului tău… Mai 2, 2009

Posted by alaandrei in Instructiv-educativă.
trackback

imagine-miiniDa, da nu v-aţi greşit, am scris „nu tăia mîinile copilului tău”. Vei spune numai unul care nu este „întreg la minte” poate face aşa ceva. Poate e adevărat, dar nimeni nu-l considra aşa pe tatăl băiatului dint-un sat din sudul Moldovei, care a luat într-o zi toporul şi… i-a tăiat mîinile copilului său! Vei spune ce grozăvie! Vei cere să fie pedepsit! Nu cred că este vreo pedeapsă mai grea de suportat decît mustrarea de conştiinţă care l-a urmărit pe acest om pentru restul vieţii. Cînd a vrut să-l viziteze pe băiat şi l-a întrebat dacă să-i aducă ceva, acesta i-a răspuns, „Nu vreau nimic, adă-mi doar mînuţele mele!” Un alt caz la fel de şocant. Fetiţa a găsit foarfecele şi a tăiat cu el draperiile fapt pentru care a fost bătută de tatăl ei peste mîini, astfel că medicii au fost nevoiţi să i le amputeze de la umăr!

Te-ai gîndit vreodată cîte lucruri n-ai mai putea face, dacă n-ai avea mîini? Mîinile sunt acelea care te califică a fi întreg sau cu handicap. Rămîi şocat cînd auzi astfel de întîmplări. La fel de şocată am fost cînd a venit băiatul meu acasă într-o zi şi mi-a împărtăşit o discuţie pe care o avuse-se cu prietenul său de joacă. Andrieş, feciorul meu a vorbit cu el despre Dumnezeu la care prietenul său a spus:”Dumnezeu… nu există nici un fel de dumnezeu.”

La ce folosim noi mîinile? Să susţinem viaţa din corpul nostru, apoi să „dăm o mînă de ajutor” şi celor care ne înconjoară, sau chiar să salvăm pe cineva de la moarte. Fără să vreau în mintea mea se conturează un tablou trist … Dumnezeu ne-a creat trup, suflet şi duh. Atunci cînd noi le spunem copiilor noştri că Dumnezeu nu există, nu facem altceva decît să le punem mîinile spirituale pe buturugă şi să le tăiem. Tăiem astfel posibilitatea de a susţine viaţa lor spirituală, de a fi în stare să ajute şi altora vorbindu-le despre Dumnezeu şi chiar ocazia de a oferi cuiva speranţă în viaţă după moarte!

Vă implor, dragi părinţi, nu schilodiţi copiii, pe care chiar Dumnezeu vi i-a dat, spunîndu-le că El nu există. Cum să lipseşti pe copil de cunoaşterea Celui care l-a creat şi care are un plan pentru viaţa lui? În Cuvîntul Său Dumnezeu spune: ” Căci Eu ştiu gîndurile, pe cari le am cu privire la voi, zice Domnul, gînduri de pace şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde.” Ieremia 29:11.

Comentarii»

1. Eleonora - Mai 2, 2009

Părinţii care-şi bat copiii nu înţeleg că aceştia, în primul rând, sunt copiii lui Dumnezeu şi abia mai apoi ai lor. Mulţi părinţi îşi percep copiii drept o „anexă” a lor şi cred că sunt în drept să facă ce vor cu ei. Poate că Dumnezeu le-a încredinţat un suflet de copil pentru a le da un prilej să facă şi ei ceva bun pe Pământ, să înveţe să aibă grijă de cineva, să-l iubească, să-l îndrumeze, iar nepricepuţii irosesc această şansă. Unii părinţi spun că îşi bat copiii pentru că sunt neascultători sau obraznici, dar nu-şi dau seama că respectivele trăsături negătive le-au transmis chiar ei (genetic) sau cineva din neamul lor. Iată de ce ar trebui încă de pe băncile şcolii să li se vorbească elevilor despre familie, despre relaţiile din cadrul acesteia, inclusiv despre dragostea şi respectul reciproc dintre părinţi şi copii.
Este foarte dureroasă această temă, dar este bine să o abordăm cât mai des, pentru că numai Dumnezeu ştie câţi copii din Republica Moldova sunt maltrataţi zilnic şi nu se plâng de ruşine sau din cauză că nu au cui. Un copil tratat cu dragoste şi respect îi va respecta la rândul său pe ceilalţi oameni. Nu ar trebui să ne temem că vor creşte egoişti şi răsfăţaţi. Faceţi foarte bine că aţi abordat această temă. Nu am putut trece pe lângă acest articol, fără a posta câteva gânduri. Cele bune!

2. Curbet Alexandru - Mai 2, 2009

este greu să fii părinte . Încă nu ştiu cum e ,dar pot recunoaşte că e ceva greu uneori , mai ales dacă nu eşti sfătuit corect , sau nu eşti sfătuit deloc.

3. Eleonora - Mai 2, 2009

Părintele Arsenie Boca spunea următoarele despre copii şi credinţa lor în Dumnezeu:

151. Împărăţia lui Dumnezeu este făgăduită copiilor, oamenilor ce o primesc fără discuţie, asemenea copiilor, oamenilor ce au venit la Iisus de copii. Deci, cum să nu Se supere Împăratul, când copiii sunt opriţi de a veni la Iisus, când Iisus este interzis?

152. Iată o supărare a lui Iisus. Supărarea că copiii nu sunt lăsaţi de mici să vină la Iisus.

153. Cei care opresc copiii de la credinţă sunt osândiţi mai rău ca sinucigaşii.

155. Lui Iisus lucrurile, întâmplările, oamenii de tot felul, până şi copiii Îi prilejuiau motive de revelaţie. De la toate lucrurile lumii Iisus ridică oamenii la raţiunile supranaturale ale Providenţei. Pe copii, de pildă, Iisus i-a găsit modelul sufletului deschis spre Dumnezeu. Ei, deşi nu înţeleg nimic şi nu schiţează nici o împotrivire dialectică, cred totul şi pun întrebări uimitoare de credinţă. Pentru ei existenţa lui Dumnezeu şi prezenţa divină este un lucru de la sine înţeles. Nu în zadar s-au alăturat aceste două cuvinte: copilărie şi sfinţenie. De fapt, omul începe viaţa cu sfinţenie, apoi o pierde: devine păcătos, devine „întrebătorul complicat al veacului acestuia”.

(Din “O sinteză a gândirii Părintelui Arsenie în 800 de capete”. Poate fi găsită şi pe Internet)

alaandrei - Mai 3, 2009

Pot afirma cu certitudine ca nu sărăcia şi lipsa este cauza multor probleme(printre care şi cea demografică) din societatea noastră, ci anume faptul că părinţii copiilor de azi nu au fost învăţaţi de părinţii lor să se teamă şi să-L onoreze pe Dumnezeu. Acum ne mirăm de generaţia de copii care se ridică şi care pare a fi centrată mai mult pe satisfacerea propriilor dorinţi şi plăceri. Se afirmă sus şi tare că trebuie să lăsăm copiii să facă ce vor şi să primească ce vor. Li se vorbeşte mult despre drepturile pe care le au, dar se lasă în umbră responsabilităţile care nu sunt de o importanţa mai mică. Dar dacă nu-i vom învăţa pe copii de mici adevărul, mică este şansa ca ei să-l afle singuri în lumea asta care aşa de deschis promovează imoralitatea şi care nu mai pune preţ pe valorile creştine. Mulţumim mult pentru aceste gînduri şi pentru că aveţi la inimă suferinţa copiilor. Dumnezeu să vă binecuvinteze!

4. Greu de crezut şi mai greu de evitat « Familia Creştină - Mai 12, 2009

[…] singuri îl  puteţi deduce. Atunci cînd îi ridicăm la rangul de dumnezei şi nu “le mai umplem capul cu poveşti despre Dumnezeu” copiii noştri pierd orice respect faţă de părinţi, de […]


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: