Familia Creştină

Samariteanca s-a închinat “în duh şi adevăr” mai 20, 2011

“Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui, trebuie să I se închine în duh şi adevăr.” Ioan 4:24

Astăzi vom învăţa despre femeia samariteancă. În Proverbe 1:33 ni se spune: “Dar cel ce mă ascultă, va locui fără grijă, va trăi liniştit şi fără să se teamă de vreun rău.”  Femeia samariteancă a găsit această linişte, pentru că s-a întîlnit cu Cel ce dă liniştea, apa vie, viaţa, care poate s-o ajute, să fie liniştită, fără să se teamă de vreun rău. Această femeie samariteancă spune că ea este curioasă, dornică să înţeleagă ce este apa vie.

Ioan 4 vorbeşte despre această întîmplare, întîlnirea Domnului Isus cu femeia samariteancă. Dar ca să înţelegem mai bine această istorisire, şi despre această femeie, trebuie să înţelegem care este contextul Evangheliei după Ioan, cu ce scop scrie Ioan această Evanghelie. În Ioan 20 ne spune că: “Lucrurile acestea au fost scrise, “pentru ca voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, şi crezînd, să aveţi viaţă în Numele Lui.” Deci, toate semnele, minunile, şi evenimentele care sunt scrise în această carte au ca scop să-L prezinte pe Domnul Isus ca Fiul lui Dumnezeu, iar noi crezînd acest lucru, să avem viaţă veşnică. Această viaţă veşnică, această viaţă în Numele Lui, primeşte această femeie samariteancă.  Deci aceasta istorisire este scrisă pentru noi, ca toţi cei care citesc această carte, Biblia şi Evanghelia după Ioan, să înţeleagă că Isus este Fiul lui Dumnezeu.

În Ioan 4 citim: “Domnul a aflat că fariseii au auzit că El face şi botează mai mulţi ucenici decît Ioan. Însă Isus nu boteza El Însuşi, ci ucenicii Lui. Atunci a părăsit Iudea, şi S-a întors în Galilea. Fiindcă trebuia să treacă prin Samaria, a ajuns lângă o cetate din ţinutul Samariei, numită Sihar, aproape de ogorul pe care-l dăduse Iacov fiului său Iosif. Acolo se afla fântâna lui Iacov. Isus, ostenit de călătorie, şedea lângă fântână. Era cam pe la ceasul al şaselea. A venit o femeie din Samaria să scoată apă. „Dă-Mi să beau”, i-a zis Isus. Căci ucenicii Lui se duseseră în cetate să cumpere de ale mâncării. Femeia samariteană I-a zis: „Cum Tu, iudeu, ceri să bei de la mine, femeie samariteană?” – Iudeii, în adevăr, n-au legături cu samaritenii. “

De ce? Se pune întrebarea cine erau samaritenii. Este greu de definit precis rasa samaritenilor. Se crede că după ce asirienii au cucerit Împărăţia de Nord, sau Israelul, ei au strămutat oamenii din Imperiul Asirian în Samaria. Unii evrei din Samaria s-au căsătorit cu cei mutaţi în ţara lor. Cînd evreii s-au întors din cptivitate, samaritenii au dorit să ajute şi ei la zidirea Templului, dar au fost respinşi, deoarece ei adoptaseră practicile păgîne ale oamenilor cu care se amestecaseră. Duşmănia dintre evrei şi samariteni a continuat pînă în vremea lui Isus. Acest lucru îl vedem în 2 Împăraţi şi în lecţia de astăzi. Aţi avut de citit din 2 Împăraţi 17:20-29 şi, înainte de a învăţa despre femeia samariteancă, este bine să înţelegem de ce a spus ea: “Cum tu, iudeu, ceri apă de la mine?” Să vedem în ce societate trăia această femeie samariteancă, cine erau samaritenii şi de ce samariteanca pune întrebarea: Tu, iudeu, îmi ceri mie apă?”

Deci era duşmănite între iudei şi samariteni. De ce? În 2 Împăraţi 17:20-23 ni se spune: “Domnul a lepădat tot neamul lui Israel; i-a smerit, i-a dat în mâinile jefuitorilor şi a sfârşit prin a-i izgoni dinaintea feţei Lui. Căci Israel se dezlipise de casa lui David (Deci vedem dintr-o dată conflict între casa lui Israel şi a lui Iuda) şi făcuseră împărat pe Ieroboam, fiul lui Nebat, care-i abătuse de la Domnul şi făcuse pe Israel să săvârşească un mare păcat. Copiii lui Israel se dăduseră la toate păcatele pe care le făcuse Ieroboam; nu s-au abătut de la ele, până ce Domnul a izgonit pe Israel dinaintea Lui, cum vestise prin toţi slujitorii Săi proroci. Şi Israel a fost dus în robie, departe de ţara lui, în Asiria, unde a rămas până în ziua de azi. Împăratul Asiriei a adus oameni din Babilon, din Cuta, din Ava, din Hamat şi din Sefarvaim şi i-a aşezat în cetăţile Samariei în locul copiilor lui Israel. Au pus stăpânire pe Samaria şi au locuit în cetăţile ei. Când au început să locuiască aici, nu se temeau de Domnul, şi Domnul a trimis împotriva lor nişte lei care-i omorau. Atunci au spus împăratului Asiriei: „Neamurile pe care le-ai strămutat şi le-ai aşezat în cetăţile Samariei nu cunosc felul în care să slujească Dumnezeului ţării, şi El a trimis împotriva lor nişte lei care le omoară, pentru că nu cunosc felul în care trebuie să slujească Dumnezeului ţării.” Împăratul Asiriei a dat următoarea poruncă: „Trimiteţi pe unul din preoţii pe care i-aţi luat de acolo în robie; să plece să se aşeze acolo şi să le înveţe felul în care să slujească Dumnezeului ţării.”(v.25-27) Deci poporul Israel s-a abătut de la Dumnezeu, a urmat păcatele lui Ieroboam, în aşa fel încît nu mai ştiau cum să slujească  lui Dumnezeu. Acum le se trimite un preot, ca să-i înveţe cum să slujească.

Unul din preoţii care fuseseră luaţi robi din Samaria a venit de s-a aşezat la Betel şi le-a învăţat cum să se teamă de Domnul. Dar neamurile şi-au făcut fiecare dumnezeii săi în cetăţile pe care le locuiau şi i-au aşezat în templele idoleşti din înălţimile zidite de samariteni. (v. 28-29) Deci samaritenii se închinau idolilor, altor dumnezei. Ei şi-au făcut dumnezei după exemplul pe care l-au avut de la coloniştii strămutaţi aici de către asirieni. Vedem că samaritenii au avut o influenţă neagativă asupra poporului Israel şi, de aceea, exista acest conflict între iudei şi samariteni.

Să reluăm relatarea prezentată în capitolul 4 din Evanghelia după Ioan: “Femeia samariteană I-a zis: „Cum Tu, iudeu, ceri să bei de la mine, femeie samariteană?” – Iudeii, în adevăr, n-au legături cu samaritenii. Drept răspuns, Isus i-a zis: „Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel ce-ţi zice: „Dă-Mi să beau!”, tu singură ai fi cerut să bei, şi El ţi-ar fi dat apă vie.”„Doamne”, I-a zis femeia, „n-ai cu ce să scoţi apă, şi fântâna este adâncă; de unde ai putea să ai, dar, această apă vie?” (v.9-11) Deci, femeia este mirată de răspunsul pe care Domnul Isus i-l dă, şi nu vede omeneşte, de unde ar putea avea această apă vie.

“Eşti Tu oare mai mare decât părintele nostru Iacov, care ne-a dat fântâna aceasta şi a băut din ea el însuşi şi feciorii lui şi vitele lui?” (Vedem că ştie istoria, ştie despre Iacov, deci cunoaşte religia.) Isus i-a răspuns: „Oricui bea din apa aceasta îi va fi iarăşi sete. Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete; ba încă, apa pe care i-o voi da Eu se va preface în el într-un izvor de apă care va ţâşni în viaţa veşnică.” 

De ce scrie Ioan această Evanghelie? Pentru ca să-L arate pe Isus, şi crezînd că El este Fiul lui Dumnezeu, să avem viaţă veşnică. Ce-i oferă Domnul Isus femeii samaritence? Apă, pe care dacă o va bea, va ţîşni în ea viaţa veşnică. “Doamne,” i-a zis femeia, “dă-mi această apă, ca să nu-mi mai fie sete, şi să nu mai vin pînă aici să scot.” (v.15) Domnul Isus îi vorbeşte despre viaţa veşnică, iar ea se gîndeşte la viaţa de aici.

De cîte ori ţi se întîmplă să vorbeşti cu oameni, să le spui despre Isus, că El este apa vie, că, dacă vin la El, dacă cred că El, vor avea viaţa veşnică, iar întrebările lor sunt ca ale femeii samaritence, dar cum să fac eu că vreau să nu-mi fie sete, cum să fac să nu mai vin pînă aici, să nu mai scot apă? S-a putea să mă ajuţi în treburile de acum?

Vedem că ea încă nu a priceput ce i-a spus Domnul, dar Dumnezeu, în persoana Domnului Isus, îi spune: “Du-te de cheamă pe bărbatul tău, şi vino aici.” Femeia i-a răspuns: “N-am bărbat.” Isus i-a zis: “Bine ai zis că n-ai bărbat. Pentru că cinci bărbaţi ai avut; şi acela pe care-l ai acum, nu-ţi este bărbat. Aici ai spus adevărul.” (v.16-18)

Din răspunsul pe care îl dă Domnul Isus acestei femei, aflăm ce fel de femeie era samariteanca. Este o femeie care a avut unul, doi, trei, … Cîţi? Cinci bărbaţi, şi de fapt, acela pe care-l ai nu-ţi este bărbat. Eşti cu el dar nu-ţi este bărbat. “Doamne, i-a zis femeia, “văd că eşti un proroc.” Ea ştiind că este pentru prima oară cînd se întîlneşte cu El, se miră de unde o cunoaşte, de unde ştie totul despre ea.

“Părinţii noştri s-au închinat pe muntele acesta; şi voi ziceţi că în Iersalim este locul unde trebuie să se închine oamenii.” (v.20) Vă aduceţi aminte de conflictul despre care am citit, relatat în 2 Împăraţi: “Femeie”, i-a zis Isus, “crede-Mă că vine ceasul cînd nu vă veţi închina Tatălui, nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim. Voi vă închinaţi la ce nu cunoaşteţi; noi ne închinăm la ce cunoaştem, căci Mîntuirea vine de la iudei.” (v.21-22) Ce a înţeles femeia? Voi vă închinaţi la ce nu cunoaşteţi; noi ne închinăm la ce cunoaştem, căci Mîntuirea vine de la iudei, îi spune Domnul Isus femeii. Deci, ea încă nu înţelege ce înseamnă a te închina, pentru că ea spune despre părinţii care s-au închinat pe muntele acesta, dar oare ce înseamnă această închinare.  Ce am văzut? Că samaritenii aveau idoli la care se închinau, dar Domnul Isus vorbeşte despre El, spunînd că numai Lui trebuie să ne închinăm. “Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, cînde închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl.” (v.23) Închinarea este în duh, Tatălui. De ce a venit Domnul Isus pe pămînt? Ca să facă voia Tatălui. Care este voia Tatălui? Ca închinătorii Lui să I se închine în duh şi în adevăr. Cui? Tatălui, lui Dumnezeu.

“Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui, trebuie să I se închine în duh şi în adervăr.” “Ştiu,” i-a zis femeia, “că are să vină Mesia.” (Ce ştia femeia? Ştia despre venirea lui Mesia, despre venirea Domnului Isus Hristos.) “Cînd va veni El, are să ne spună toate lucrurile.” (v.24-25) Domnul Isus S-a întîlnit cu ea, şi a început să-i spună despre o închinare adevărată, o închinare în duh şi în adevăr, nu înaintea idolilor, făcuţi de mîini omeneşti, ci înaintea Tatălui. “Ştiu”, a zis femeia. Ce ştia? Că va veni Mesia. Ce mai ştia? Că părinţii lor s-au închinat pe munte.

Deci, o femeie care cunoaşte religie, dar care nu cunoaşte persoana Domnului Isus, nu-L cunoaşte pe Dumnezeu, pentru că ea are cunoştinţă, dar n-are o întîlnire personală. Aici ea se întîlneşte cu Domnul Isus şi încă nu-L cunoaşte.  Dar să vedem ce se întîmplă atunci cînd El spune:“Eu, Cel care vorbesc cu tine, sunt Acela.” (v.26) Mesia, care are să vină, Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel care ne va spune toate lucrurile, este aici: “Eu sunt Cel despre care tu ai auzit, şi ştii că trebuie să vină!”

“Atunci au venit ucenicii Lui şi se mirau că vorbea cu o femeie. Totuşi nici unul nu i-a zis: “Ce cauţi?” sau: “Despre ce vorbeşti cu ea.” (v.27) Atunci, după ce Isus i-a spus că El este Acela, Mesia care avea să vină şi să le spună toate lucrurile, atunci, femeia a înţeles cu cine stătea de vorbă, a înţeles că ea s-a întîlnit personal cu Mesia, căruia trebuie să I te închini în duh şi în adevăr, pentru că El este Fiul lui Dumnezeu, şi crezînd în El ai viaţă veşnică.  Ea Îl auzise şi vorbise cu Însuşi Mîntuitorul.

“Atunci femeia şi-a lăsat găleata, s-a dus în cetate şi a zis oamenilor:„Veniţi de vedeţi un Om care mi-a spus tot ce am făcut; nu cumva este Acesta Hristosul?”(v.28-29) Da, El era Hristosul, Mesia pe care ei Îl aşteptau. “Ei au ieşit din cetate şi veneau spre El.” (v.30) Aceşti oameni dispreţuiţi de iudei, pentru că se închinau idolilor, atunci cînd femeia le-a spus că a găsit un om, şi credea că acest om este Hristos, au lăsat toate, aşa cum şi ea a lăsat găleata, şi preocupările lor omeneşti şi au mers să se întîlnească cu Domnul Isus Hristos.

“Dar El le-a zis: „Eu am de mâncat o mâncare pe care voi n-o cunoaşteţi.” Ucenicii au început să-şi zică deci unii altora: „Nu cumva I-a adus cineva să mănânce?”(v. 32-33) Din nou ucenicii se gîndesc la lucrurile de pe pămînt. “Isus le-a zis: „Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis şi să împlinesc lucrarea Lui.”(v.34) Care este voia lui Dumnezeu în contextul discuţiei dintre Domnul Isus şi femeia samariteancă? Voia lui Dumnezeu este ca El să fie cunoscut de cei care nu-L cunosc şi ca Isus să-i îndrume pe oameni spre Dumnezeu, care este Tatăl, şi care este Duh şi oricine I se închină, trebuie să I se închine în duh şi adevăr.

“Nu ziceţi voi că mai sunt patru luni până la seceriş? Iată, Eu vă spun: ridicaţi-vă ochii şi priviţi holdele care sunt albe acum, gata pentru seceriş. Cine seceră primeşte o plată şi strânge rod pentru viaţa veşnică; pentru ca şi cel ce seamănă şi cel ce seceră să se bucure în acelaşi timp.” (v.35-36) Ce a făcut Domnul Isus? El a cules roadele, şi Domnul Isus vorbeşte cu această femeie, ea se duce în cetate, strînge toată cetatea, şi roadele sunt gata: “Mulţi samariteni din cetatea aceea au crezut în Isus din pricina mărturiei femeii, care zicea: „Mi-a spus tot ce am făcut.” Mult mai mulţi au crezut în El din pricina cuvintelor Lui. Şi ziceau femeii: „Acum nu mai credem din pricina spuselor tale, ci din pricină că L-am auzit noi înşine şi ştim că Acesta este în adevăr Hristosul, Mântuitorul lumii.”(v. 30, 41-42)

Nu vrei şi tu să ai pace şi linişte, să-L primeşti pe Domnul Isus, ca într-adevăr să poţi lăsa toate pentru că ai găsit pacea, liniştea, bucuria, ca şi femeia samariteancă. Da, era păcătoasă, a avut cinci bărbaţi, şi cel cu care trăia nu era bărbatul ei, dar atunci cînd L-a auzit pe Mesia, cînd s-a întîlnit personal cu El, nu cu o religie, întîlnirea cu Ela făcut-o să lase tot, să uite de lucrurile acestea, pentru că L-a primit pe Domnul Isus, pentru că a crezut că El este Mesia cel aşteptat. Astfel ea s-a închinat în duh şi în adevăr, şi ea a primit viaţă veşnică, viaţă de care toţi avem nevoie, viaţă care ne dă pace, bucurie şi linişte.

Mia Oglice,  Femeile Bibliei, Un studiu Biblic despre “Femeile fără Nume”

Folosit cu permisiunea autoarei